“Noi ne recunoaștem între noi”. O poveste despre perseverență, proces și rezultate.

articol scris de Andrei Roșca – change strategist & coach

Acum mulți ani, să fi fost prin 2007 poate… eram într-un moment de cumpănă din punct de vedere profesional. Mă apucasem de vreo 2-3 ani de antreprenoriat. Și simțeam deja pe propria piele cât de brutal poate fi. Munceam mult. Prea mult. Mă apucam la 8 dimineața, când mă trezeam, luam o pauză de 2-3 ore pe la 18-19, să mă văd cu prietenii, apoi la 23, “când se făcea liniște”, mă apucam din nou de muncă până la ora 2-3 noaptea.

Rezultatele? Aproape zero.

Sigur, aveam momente ocazionale de euforie, dar în mare parte din timp mă simțeam “ca și cum aș mânca sticlă și m-aș holba în abis”. A fost crunt. Humbling. În acea perioadă grea a fost singurul moment în care am luat în considerare opțiunea să mă angajez undeva. (​Am povestit aici​ cum pe la 18 ani decisesem că n-o să lucrez niciodată pentru altcineva.)

“Noi ne recunoaștem între noi”

I-am scris un mesaj lui Radu Ionescu (ex-Kinecto, actual angel investor). Abia ne cunoșteam. Radu fusese speaker la un eveniment făcut de o organizație studențească din ASE. Eu, ca student la marketing, fusesem în audiență.

Radu, nu știu dacă mă mai ții minte, am văzut că aveți o poziție deschisă la Kinecto (agenție de marketing), aș vrea să vin la un interviu.

Am lăsat telefonul jos și îmi tremura mâna…

Se simțea ca un eșec. M-am dus a doua zi la interviu, Radu m-a întrebat 2-3 lucruri de bază, m-a ascultat cu atenție și mi-a zis:

– Andrei, mie îmi place de tine, cred că poți face lucruri foarte mișto. Dar tu nu ești angajat. Tu ești antreprenor.

O parte din mine urla “da, sunt!”, cealaltă parte parcă șoptea “Radu, am nevoie de job”.

Am încercat să îl conving că poate nu-s chiar așa antreprenor cum îi păream lui. Și că știu niște marketing și că mi-ar plăcea mult să lucrez acolo.

Mi-a repetat, calm, zâmbind: Andrei, come on, ești antreprenor… Noi ne recunoaștem între noi.

Noi ne recunoaștem între noi… O frază pe care am zis-o și eu ulterior unor zeci de clienți de coaching, atunci când, din motive pe care nu le-am înțeles complet niciodată, mi-era brusc evident că suntem similari.

Am plecat de acolo trist că nu luasem jobul. Dar și întrebându-mă cum naibii și-a dat seama că aș putea fi un antreprenor bun, că de unde stăteam eu nu părea că aș fi. Deloc.

A fost una dintre întâlnirile importante din viața mea. M-am reîntors acasă, m-am reapucat de muncă, am reînceput să mă holbez din nou în abisul numit antreprenoriat.

Mulțumesc

Ani mai târziu, devenit owner de agenție, am fost invitat ca speaker într-un panel al industriei de advertising, iar în primul rând al audienței era și Radu, care urma și el să vorbească.

I-am mulțumit public, inclusiv pentru faptul că m-a inspirat să îmi pornesc un blog și să scriu. A răspuns, zâmbind, că i-ar plăcea să aibă aceeași putere de convingere asupra mai multor oameni, și pe alte subiecte.

Mi-am amintit de povestea asta zilele trecute, când la newsletterul meu anterior cineva (nu ii voi da numele, că n-am cerut voie să dau feedbackul lui aici, sper să nu se supere) mi-a scris asta:

Apropo de (newsletterul) “Contextul social > Voința”, acum mulți ani am reusit să evit capcana unui mediu toxic pentru mine. Articolul tău din 2011 intitulat „​When in doubt, jump​” a fost scânteia care m-a ajutat și m-a urnit din loc să fac o schimbare majoră in viața mea.

Mulțumesc. Este un mulțumesc terapeutic, pe care simt nevoia să îl spun cu voce tare dupa atâția ani, în mod direct și personal. G.

Nu ma cunosc personal cu G și a trebuit să caut articolul scris de mine în 2011, fiindcă nu mai țineam minte nimic din el.

Dar mesajul ăsta mi-a fost suficient încât să pun capacul la laptop, să mă ridic de la birou și să mă duc să mă plimb. Mi-a adus multă satisfacție și mi-a dat sentimentul ăla de “gata, hai că azi n-am muncit degeaba”. Deci “mulțumesc, G!”. 🙏

Însă știi care e adevărul complet?

Că acel mulțumesc care a contat atât de mult n-a venit din munca făcută în ziua în care am primit mesajul. A venit în 2026 dintr-un articol scris în 2011!

Și dacă în 2011 aș fi scris un articol sperând să aibă impact asupra cuiva sau sperând să primesc înapoi ceva, aș fi considerat că am eșuat.

A durat 15 ani ca ceva făcut în 2011 să îmi întoarcă ceva înapoi, orice fel de feedback. Articolul ăla a avut impact mare în viața lui G. Timp de 15 ani pentru mine a fost doar un articol în care am crezut, pe care l-am scris și l-am trimis in eter.

Apoi m-am apucat să scriu altul, fără niciun fel de feedback, fără aplauze, fără mulțumesc-uri, fără vreun reply sau vreun like. Așa cum fac de multe ori și cu newsletterele de aici.

Iar asta este atât de reprezentativ și pentru antreprenoriat.

Ai nevoie să ajungi să faci ceea ce faci pentru că îți place procesul. Nu pentru că speri la un rezultat. Am scris fiindcă mi-a plăcut să scriu. Și asta m-a ajutat să merg înainte.

“Mulțumesc”- urile sunt un super bonus, pentru care sunt recunoscător și care de multe ori îmi fac zilele mai bune.

Dar nu mă bazez pe ele nicio secundă. Și nu am așteptarea să vină. Fiindcă știu că uneori pot să vină după 15 ani.

Iar eu vreau să mă bucur de munca mea acum. Nu “poate peste 15 ani”.

Focus pe proces, nu pe rezultat.

Dacă procesul nu-i suficient ca să simți că merită efortul, cel mai probabil ai nevoie să-l schimbi.

PS: De peste 13 ani lucrez cu antreprenori, lideri și profesioniști care sunt performanți, au rezultate peste medie, dar s-au obișnuit atât de mult cu tensiunea constantă încât a devenit normalul lor.

Îi ajut să recapete controlul, să-și pună în ordine gândurile și să-și găsească echilibrul. Fără să fie nevoie să sacrifice rezultatele care contează atât de mult pentru ei.

Dacă vrei să explorezi cum ar arăta să lucrăm împreună, scrie-mi pe WhatsApp și îți trimit detaliile.

+40722458259

Tudor Iacob
Managing Partner at Unison Plant Based

As a solo founder of a startup, I felt I was in that dark swamp of despair every business book or entrepreneur is talking about. That space where you end up after some years of ups and downs and struggles.

I needed to escape the days with low energy, very little enthusiasm, no confidence and no plans ahead. From the first session, Andrei made me address some of my personal problems and limiting beliefs and helped me to see the connections to my work. He guided me to create a daily routine that stuck with me and now is a framework to be more productive, present and confident. Andrei made my growth process enjoyable.

Daniel Zărnescu
Scriitor si antreprenor

Coaching-ul cu Andrei este inspirational, provocativ, iti da energie si suflu care te imping mai departe pe calea ta.

Petre Bârlea
Psychologist & Digital Marketer

Andrei’s skills of strategic thinking — backed by his ability to take action and stay on course — are nothing short of impressive.

The one thing that I admire most about Andrei apart from his obvious intelligence and wit is the fact he is the honest, down-to-earth, no-B.S. kind of person — always speaking straight to the point and keeping his feet firmly planted on the ground (even when daydreaming) — which makes him very reality-oriented (rather than just someone who speaks from theory or mere idealism).


Andrei Roșca este change strategist și coach specializat în controlul gândurilor, reglarea rapidă a stărilor emoționale și burnout pentru antreprenori și profesioniști care iau decizii cu mize importante și funcționează constant sub presiune.

Dacă vrei să afli cum arată concret un proces de change strategy pentru situația ta, îl poți contacta direct la [email protected] sau pe WhatsApp la +40722 458 259

Poți primi și restul seriei pe email.

Acest articol face parte dintr-o serie de 7 articole despre cum să-ți gestionezi mai bine gândurile, emoțiile și energia. Dacă vrei, lasă-mi emailul tău și ți le trimit pe rând, câte unul pe săptămână.

    ​