Daca nu ne schimbam, nu crestem. Daca nu crestem, de fapt nu traim cu adevarat. Spunea Robbins ca in tot ceea ce facem “we are either climbing, or sliding”. Cu alte cuvinte, daca ni se pare ca “ne mentinem”, de fapt mergem in jos. Aplicabil atat in relatii intre persoane de sex opus, cat si in ceea ce priveste performanta de la locul de munca. La fel de aplicabil in business.
Doar ca a creste presupune schimbare si toti oamenii au o frica inerenta de schimbare. Nu ne plac riscurile, suntem comozi, iubim siguranta. Dozele sunt diferite, insa ingredientele exista in fiecare. Ca lucrurile sa fie si mai complicate, frica de schimbare nu dispare. Niciodata. Cei ce par neinfricati sunt cei care au reusit sa se controleze suficient de bine in momentele dinaintea asumarii unui risc sau cei care nu isi lasa timp sa gandeasca. :)
Exemplificand: esti pe marginea unei prapastii iar daca sari sunt doua variante: ajungi pe partea cealalta si castigi enorm sau ratezi si trebuie sa te culegi de pe jos. E un risc mare si tu stii asta. Exista trei tipuri de comportamente:
1. Te gandesti 2 minute, dupa care alegi sa nu sari fiindca este prea riscant.
2. Te gandesti 2 minute, calculezi riscul cu sange rece, iti asumi potentialul esec, ai incredere in capacitatea ta si sari.
3. Te gandesti 3 secunde, alegi sa nu te gandesti 2 minute, si sari.
Sigur ca toti ne-am dori sa fim capabili de varianta doi. Nu suntem. Nu fara exercitiu, autocunoastere si o incredere uneori exagerata in propriile capacitati. Si atunci, nu raman decat doua alternative. Te gandesti si nu gasesti curajul (nebunia?) sa sari SAU alegi sa sari inainte sa fi avut timp sa te gandesti bine la ceea ce tocmai esti pe cale sa faci.
Daca nu sari niciodata in viata, vei ramane intotdeauna acolo unde esti. Parca DePree zicea ca “nu putem deveni ceea ce trebuie sa fim, ramanand acolo unde suntem”.
Daca sarim, insa, ne schimbam. Fundamental. Indiferent daca ajungem sau nu pe partea cealalta, ne-am exersat abilitatea de ne permite nebunii. Brusc, diferenta dintre noi si cineva care n-a sarit niciodata devine imensa. E genul de diferenta care poate incuraja aroganti, insa in mod cert educa invingatori.
Odata ce am invatat sa sarim, nu ne mai ramane decat sa invatam sa ne ridicam de pe jos. Dupa care suntem zei.
imi amintesc de un motto sau o fraza pe care am citit-o cu ceva timp in urma: “nu ai cum sa stai pe loc. ori urci ori cobori”
Un articol care te inspira. Nu consider o coincidenta scrierea de fata si diversele intrebari care se mai ivesc dintr-o parte sau alta. Foarte fain.
Ce fel de intrebari, B ? :)
Andrei, ca de exemplu cand te tunzi :P .
Exceptional articol! Asa cum diferenta dintre un invingator si un invins nu e una chiar atat de mare, ambii cazand de un numar comparabil de ori, dar invingatorul reusind sa se ridice o data in plus, asa e si cu cei care au curajul sa faca saritura. E suficient sa iti reuseasca una, in conditiile in care altii nu au incercat niciodata. Si sunt foarte multi care nu incearca.
Dap, de acord, Ovidiu. Sa vii maine la schimbdecarti. :)
Vin, domnule. Sigur ca vin. :)
Sar, astept sa cad si rau, dar cand ma ridic sper sa fiu tot om, niciodata zeu!!! :)
Foarte misto spus.
Mai e o vorba care vorbeste despre acelasi lucru:)
“Take the leap and the net will appear”
O zi de luni super
;)
Oare de ce trebuie sa ne schimbam mereu? Unde mai suntem noi, purii, initialii? Ma intreb daca viata este o evolutie sau este doar o perpetua schimbare?
Invatam 20 de ani, avem impresia ca ne-am format, avem principii, idei, directii, vise. Si apoi trebuie sa tot schimbam, sa schimbam, sa schimbam …. pentru a ne realiza visele. Dar si visele ni se schimba odata cu varsta si … ceea ce obtinem nu mai este chiar ceea ce ne-am dorit. Nu mai avem placerea obtinerii, voluptatea la care ne-am asteptat.
Cred ca ar trebui sa ma ridic de la calculator si sa “sar”. Adica sa reintru in “real life.” Mi-ai lipsit. :)
buna :)
uite ca tocmai rasuflu usurata. ‘sarisem’ de curand si ma apucase panica. a venit la fix post-ul tau.
imi pare rau ca nu am reusit sa ajung duminica. ai reusit sa zaresti cartea pe undeva?
ori poate te tgandesti sa sari dar ca masura de singurata sa iti iei o parasuta cu tine in cazul in care nu stii sa zbori
Cristina: multumesc :)
Jane: din pacate nu era pe acolo.
Buna , astazi am descoperit ”gandurile” si transpunerea lor pe aceasta pagina ( cautand altele si altele prin minunatia asta de net ) si ma bucura ca suntem multi nebuni care cred cu adevarat in frumusetea vietii .
In magia apusului , in tacerea padurii si mai mult decat atat in ideea de a-ti da drumul fara ”parasuta ” sa iubesti fara sa astepti raspunsul asta este iubirea , restul …………. e egoism , e putere si e patetic
cel mai probabil sa sari este atunci cand nu mai ai [crezi ca nu mai ai] nimic pierdut . Atunci sari .
;))
Cred ca tocmai atunci cand ai avea de pierdut daca NU sari, trebuie sa sari. Si sa evoluezi. Nu poti ramane langa oameni valorosi si minunati daca nu evoluezi, asa cum nu poti ramane langa oameni care au ca valoare nucleu evolutia, daca tu, la randul tau, nu vrei sa evoluezi, sa te schimbi in bine, sa ai curaj si sa te lasi sa mergi cu viteza spre ceea ce esti tu cu adevarat. Ai mai mult de pierdut daca nu sari, decat daca sari.
Imi place foarte mult textul tau.
Ganduri bune,
Levantica