Nu ma mai uit la televizor de vreo 3 ani si nu imi lipseste. Am mai trecut prin dreptul lui cam o data la 2 luni dar nu cred ca s-a intamplat sa stau mai mult de 5 minute. Exceptie faceau emisiunile cu Octavian Paler pe care insa doar le ascultam, in direct, pe calculator. De cand a murit, s-au dus si astea.
Imi aduc aminte si acum cand am zis “stop”. A fost din cauza unor stiri de la ProTv. Avusese loc un accident, unei studente tocmai ii fusese retezat piciorul iar proasta vita jurnalista povestea cu lux de amanunte cum il striga tipa pe prietenul ei si ce ii spunea despre piciorul care se afla “la x metri departare”.
Atunci m-am oprit si nu cred ca mai revin vreodata. Mi-e mult prea scarba de tv la fel cum imi este si de alcool. De aia nici nu beau. Nu fiindca nu mi-ar placea gustul (ceea ce pt multe bauturi e adevarat), nu fiindca urasc sa nu am control asupra mea (ceea ce e adevarat) ci fiindca imi vin in minte oameni care si-au distrus sau erau pe cale sa isi distruga vietile din cauza alcoolului. Si mi se face scarba.
In plus, traim intr-o lume atat de departe de perfectiune si uneori atat de incorecta incat, de obicei, a te droga cu doze de pesimism si a te otravi cu mizerie umana e mai grav chiar decat a fi alcoolic sau drogat. De fapt, am mai spus-o, dupa parerea mea romanii sunt o natie de deprimati si nu vor sa renunte la asta. Se autodistrug dar le place si nu vor sa fie opriti.
E modul lor de-a spune if life is a bitch then we should probably do our best to fuck it. Si exact asta fac. Isi distrug incet dar sigur vietile, uitand insa ca mai distrug si pe altii din jurul lor. Oameni ce devin treptat, fara sa vrea, victime colaterale ale unui razboi imaginat, alimentat de alcool, droguri si pesimism extrem.