Lumea de business este fundamental tranzactionala, motiv pentru care noi, cei care petrecem mult timp in ea, putem fi foarte usor tentati sa tratam orice interactiune ca pe-o tranzactie. Si nu intotdeauna ar trebui sa fie asa.
Copii fiind, nu asa vedeam lumea. Ne luam din ea ce ne placea si nu ne intrebam ce si daca ar trebui sa dam inapoi. Ofeream lucruri fara sa ne asteptam sa primim ceva la schimb. Si era bine, nu-i asa?
Cumva, intre momentul ala si momentul asta, multi dintre noi ne-am schimbat. Pentru multi, fiecare gest frumos adresat vine la pachet cu presiunea sociala de a da ceva la schimb. Brusc, oamenii nu mai pot fi fundamental buni, ei pot fi doar fundamental interesati de ceva. De cate ori cineva ne zambeste, ne intrebam de ce. De cate ori simtim nevoia sa zambim, ne gandim ca ar putea fi interpretat sau, si mai rau, ne intrebam daca ar fi mai profitabil sa o facem sau sa ne abtinem.
In business, asta ar putea avea sens, macar din cand in cand. Doar ca viata nu-i business, decat in cazul in care iti doresti sa fie. Iar atunci te poti intreba de ce.