Acum ceva timp, dupa o dezbatere cu tema “Bloggeri vs Scriitori” in care avusesem cateva “contre” cu Tudor Octavian scriam:
“Tipul e foarte misto iar asta am observat-o mai ales la discutia de dupa dezbatere. Am avut astazi ocazia sa cunosc un om caruia sunt convins ca daca i-as fi pomenit de marketing ar fi ridicat suspicios din spranceana dar care are marketingul in sange. Un om de peste 65 de ani care vorbea degajat despre strategii de marketing, hooks, nise, target-uri, tactici de guerilla fara insa a folosi vreunul dintre acesti termeni. Fascinant. Se pare ca pana la urma o experienta de-o viata intr-un anumit domeniu te poate invata cate ceva.”
Acum o saptamana am asistat (din primul rand) la o alta dezbatere la care Tudor Octavian a fost invitat, alaturi de Victor Socaciu si, spre sfarsitul dezbaterii, in timp ce se discuta despre modul in care manelele si rromii afecteaza imaginea Romaniei, nu stiu cum vine vorba si cineva din public spune usor revoltat: “nu toti suntem Plesu si Liiceanu“. La care Tudor Octavian raspunde incet, deznadajduit parca, mai mult pentru el: “nici ei nu mai sunt!”.
Nici ei nu mai sunt Plesu si Liiceanu. Cati s-or fi gandit la chestia asta pana acum? Sigur, daca ne punem putin mintea la contributie, nu cred ca ne este atat de greu sa fim de acord, insa a fi de acord cu ceva inseamna in mare masura a prinde o minge pe care cineva o arunca, in timp ce a arunca mingea e cu totul altceva. Tudor Octavian a spus-o.
Intr-adevar, Plesu sau Liiceanu probabil ca nu mai sunt de mult ei. A fi persoana publica implica, voit sau nu, anumite doze de cosmetizare. Cosmetizare care, in general, te arata mai bun decat esti. Mai frumos, mai destept, mai cult, mai pregatit, mai curajos, “mai perfect”. Si, daca ne luam dupa Octavian Paler, mare parte din viata incercam sa micsoram cat mai mult distanta dintre cum suntem vazuti de ceilalti si cum suntem noi in realitate.
In conditiile astea, ar trebui sa ne mire ca Plesu si Liiceanu devin incet-incet imaginile lor?
mai perfect nu exista,gramatica saraca………
Interesanta replica, intr-adevar. N-as crede insa ca e vorba numai de “cosmetizare” si (banuiesc) imagine. De-a lungul vietii traversezi diferite etape, ce pot sa te schimbe (chiar radical) ca om. Sunt uneori experiente ce n-au nimic de-a face cu scriitura (divort, pierderea cuiva drag, o boala), dar simti side-effect-ul lor in opera de dupa. Ca dedublare (de conotatie negativa) as mentiona momentul in care incepi sa-ti exploatezi financiar talentul si cauzele ce te-au facut popular. Multi nu vor recunoaste, dar cand incepi sa scrii pt o editura sau sa promovezi prin subinteles anumite cauze, ajungi sa te auto-cenzurezi, sa-ti inoculezi stari diferite in suflet (pt a fi capabil de acele mesaje), sa imbraci haine pe care nu le purtai altadata. Lista e lunga, ma opresc aici.
Draga Marin Viorela. N-ar trebuie sa iti raspund fiindca nu cred ca esti in targetul blogului. Totusi am sa o fac.
Poti considera ca “mai perfect” e pus intre ghilimele special pt tine. Eram absolut convins ca se va nimeri unul care sa faca pe istetul si sa imi spuna ca “mai perfect” nu exista. Data viitoare cand voi mai face asta am sa fac mai mult decat sa il pun intre ghilimele. Am sa il bolduiesc, il fac italic, rosu aprins si promit sa anexez si o schema care sa explice detaliat.
Mda. O zi buna!
Andrei, sa nu te-ntrebe acum de ce “mai mult ca perfectul” NU se pune intre ghilimele :D
Mda. Ce sa mai zic, Cristi? Mai pot zice ceva?
Ba lasati-l pe Andrei in pace ! Aia e licentza poetica ! :D
P.S. Mersi Andrei pt postul asta. Ca el vreau io sa ajung cand o sa fiu mare !
;)
Tudor Octavian are dreptate în privinţa lui Pleşu şi Liiceanu. Observaţie ca o tuşă fermă a unui pictor.
artistu: cu placere :)
Eu unu nu cred ca Liiceanu si Plesu s-au schimbat asa cum ni se cam intampla aproape tuturor cam la fiecare 3 ani ci mai curand poate s-au saturat s-o faca impotriva vantului
Putem incerca si reversul? Oare nu mai suntem noi aceeasi? Daca nu sunt ei, atunci cine sunt? Eu inca mai vad romani pentru care incremenirea in proiect este politica de stat.
Foarte interesanta observatia lui Tudor Octavian din punct de vedere sociologic si filozofic. Ce a vrut el defapt sa spuna este defapt intrebarea principala care ti-o pui dupa ce citesti postarea lui Andrei. Am reflectat pe tema asta in continuare deoarece mi s-a parut ca se suprapune perfect peste ideea originara a blogului meu, adica ” plusvaloare in suflet si in buzunar”. Eu presupun ca Tudor Octavian ( care din pacate nu-l cunosc) a vrut sa spuna ca neanalfabetii romani ar trebui sa se multumeasca in continuare sa se diferentieze numai prin cultura, ca si inainte de 1990, iar azi unii s-au schimbat si devin un altfel de dizidenti, dizidenti care au ajuns in situatia sa se diferentieze printr-un melanj format pe de o parte de recunoasterea ca om de cultura si pe de alta parte de recunoasterea adusa de accesul la propriu si la figurat in lumea celor care s-au intalnit cu succesul material
Andrei, cam repede ţi-a sărit ţandăra! Chill, dude! ;)
imaginile lor?! sunt vag stupefiat. pe langa ca amandoi au discernamantul si bunul-simt necesar constientizarii vreunui atac “cosmetizant”, rationamentul de mai sus functioneaza doar pentru cei care ii rezuma (adica ii amputeaza) la propria proiectie “pe sticla”. ce imagine vrea dl Tudor Octavian si cine mai adera la teoria sa aiba Plesu in Despre ingeri sau Liiceanu in Usa interzisa sau opera filosofica?! Daca vrea cineva sa imi reproseze ca sunt lucrari scrise mai demult, inainte de “imaginizarea lor”, il trimit urgent pe site-ul Dilemei sa mai citeasca niste articolase sub egida lui “nici asa, nici altminteri”…
Ladystarlight: nu mi-a sarit tandara dar era cat pe ce :) btw, nici nu stiam ca-mi citesti blogul :)
man: hai nu te supara, discutam noi la un moment dat sa iti povestesc cum vad marketerii lucrurile. Si “la multi ani” inca o data! Sa fii fericit, Silviu :)
pentru ce sa ma supar? :) credeam ca e vorba de niste oameni, nu de lucruri ;) mersi inca o data
si oamenii pot fi branduri, Silviu :)