Acum ceva timp, dupa o dezbatere cu tema “Bloggeri vs Scriitori” in care avusesem cateva “contre” cu Tudor Octavian scriam:
“Tipul e foarte misto iar asta am observat-o mai ales la discutia de dupa dezbatere. Am avut astazi ocazia sa cunosc un om caruia sunt convins ca daca i-as fi pomenit de marketing ar fi ridicat suspicios din spranceana dar care are marketingul in sange. Un om de peste 65 de ani care vorbea degajat despre strategii de marketing, hooks, nise, target-uri, tactici de guerilla fara insa a folosi vreunul dintre acesti termeni. Fascinant. Se pare ca pana la urma o experienta de-o viata intr-un anumit domeniu te poate invata cate ceva.”
Acum o saptamana am asistat (din primul rand) la o alta dezbatere la care Tudor Octavian a fost invitat, alaturi de Victor Socaciu si, spre sfarsitul dezbaterii, in timp ce se discuta despre modul in care manelele si rromii afecteaza imaginea Romaniei, nu stiu cum vine vorba si cineva din public spune usor revoltat: “nu toti suntem Plesu si Liiceanu“. La care Tudor Octavian raspunde incet, deznadajduit parca, mai mult pentru el: “nici ei nu mai sunt!”.
Nici ei nu mai sunt Plesu si Liiceanu. Cati s-or fi gandit la chestia asta pana acum? Sigur, daca ne punem putin mintea la contributie, nu cred ca ne este atat de greu sa fim de acord, insa a fi de acord cu ceva inseamna in mare masura a prinde o minge pe care cineva o arunca, in timp ce a arunca mingea e cu totul altceva. Tudor Octavian a spus-o.
Intr-adevar, Plesu sau Liiceanu probabil ca nu mai sunt de mult ei. A fi persoana publica implica, voit sau nu, anumite doze de cosmetizare. Cosmetizare care, in general, te arata mai bun decat esti. Mai frumos, mai destept, mai cult, mai pregatit, mai curajos, “mai perfect”. Si, daca ne luam dupa Octavian Paler, mare parte din viata incercam sa micsoram cat mai mult distanta dintre cum suntem vazuti de ceilalti si cum suntem noi in realitate.
In conditiile astea, ar trebui sa ne mire ca Plesu si Liiceanu devin incet-incet imaginile lor?