Acest articol a fost scris de echipa proiectului The Hunger, un newsletter saptamanal de dezvoltare personala si profesionala pentru oameni ocupati. Daca iti place, te poti abona si tu gratuit la The Hunger.
Cercurile sociale pe care le frecventăm şi relaţiile pe care le avem cu cei din jur ne pot releva comportamente sau senzaţii repetitive. Dacă simţim că am mai trecut prin anumite situaţii sociale este foarte posibil să identificăm ceea ce analiza tranzacţională numeşte joc. Jocurile psihologice evită intimitatea unei relaţii autentice şi ne fac nefericiţi în final. Stephen Karpman a identificat un triunghi dramatic al celor implicaţi într-un astfel de joc: participanţii sunt Victima, Persecutorul şi Salvatorul. Cele trei roluri sunt într-o relaţie de codependenţă.
Aceste jocuri apar deoarece oamenii sunt seduşi de drama situaţiilor. În momentul în care ne asumăm un astfel de rol ne lăsăm în voia unei manipulări psihologice şi nu mai suntem pe deplini responsabili de consecinţele psihologice resimţite.
Salvatorii sunt cei care au rolul cel mai puţin evident şi sunt de cele mai multe ori favoriţii celorlalţi. Par autentici şi raţionalizează ceea ce fac spunând că le pasă de cei din jur. Ceea ce fac de fapt este să ajute pe toată lumea, chiar dacă nu se pricep sau ceilalţi nu au nevoie de asta. Ei au nevoie de acest lucru deoarece s-ar simţi vinovaţi altfel; de cele mai multe ori, salvatorul îi încurajează pe cei care îşi asumă rolul de victimă să rămână pe aceeaşi poziţie. Îţi poţi da seama că obişnuieşti să joci rolul salavtorului dacă te afli mereu acolo unde oamenii nu ţi-o cer, preferi să ai grijă mai degrabă de problemele altora decât de ale tale şi te simţi îndreptăţit pentru ce ai făcut pentru ceilalţi.
Victimele sunt cele care pot fi manipulate cu uşurinţă şi care se eliberează de sentimentul de auto-control, abandonându-se stimulilor externi şi lăsându-i să le conducă viaţa. Victimele îşi doresc să fie mereu nevinovate şi pot manipula şi ele la rândul lor, prin nevoia de afecţiune constantă pe care o arată. Îţi poţi da seama că obişnuieşti să joci rolul victimei dacă obişnuieşti să te scuzi des, te pierzi în relaţiile pe care le ai, simţi că nu valorezi nimic dacă nu eşti iubit sau îţi este greu să ceri ceea ce îţi doreşti cu adevărat.
Persecutorii sunt cei care blamează, critică, sunt furioşi, radicali şi autoritari. Ei sunt cei care persecută victima, care la rândul ei pleacă în căutarea unui salvator pentru a scăpa de persecutor. Aceştia au o nevoie absolută de a câştiga şi a avea dreptate şi sunt de cele mai multe ori inflexibili. Pot fi recunoscuţi uşor prin modul excelent de a-i convinge pe ceilalţi să facă ceva şi agresivitatea lor, pe care o consideră foarte justificată.
Claude Steiner, care s-a ocupat de asemenea de analiza tranzacţională, spunea: „Victima nu este de fapt atât de neajutorată pe cât se crede, salvatorul nu ajută atât de mult pe cât pare, iar persecutorul nu are o plângere validă.”
Cele trei modele pot avea variaţiuni pe aceeaşi temă, dar ceea ce este cel mai important să învăţăm este că ele sunt o scurtătură în relaţii, şi ne lasă nefericiţi sau săturaţi de aceleaşi tipare şi situaţii care se repetă. De multe ori, dacă simţi că ai cu cineva o ceartă pe care ai mai avut-o, probabil te afli într-un triunghi dramatic. Cel mai bun mod de a ieşi din asta şi de a face ceva sănătos nu este un mod uşor, dar de obicei calea cea bună nu este cea uşoară. Un triunghi dramatic este un compromis în calea către echilibru psihologic.
Acest articol a fost scris de echipa proiectului The Hunger, un newsletter saptamanal de dezvoltare personala si profesionala pentru oameni ocupati. Daca iti place, te poti abona si tu gratuit la The Hunger.
Foarte adevarat! Felicitari pentru articol!