In statia de metrou de la Gara de Nord. Nu ma grabesc, am ajuns cu 10 minute mai repede decat imi calculasem. Ma indrept catre scarile rulante si drumul mi se intersecteaza cu un batranel pe la 60-65 de ani. Pare grabit. Are in mana dreapta o sacosa de rafie. Goala. Din buzunarul stang ii atarna o batista alba. Are siretul dezlegat la unul dintre pantofi. Imi trece iar prin minte: as fi fost un bun agent fbi. Observ multe detalii; multe aparent nesemnificative, majoritatea complet inutile.
– Nu va suparati… spre gara Pajura?
– Pajura?
– Da, Pajura.
– … sigur nu Basarab?
– Asa… gara Basarab. Spre gara Basarab?
– Pai mai mergeti o statie, tot in directia asta. Si ajungeti la Basarab.
– (cu o privire de om dezamagit) Mai merg o statie….?
– Da. O singura statie, tot de aici.
– Pai…cum?! Atunci de ce mi-au zis sa cobor?
– … cine stie, probabil au gresit.
– Mi-au zis sa cobor aici. De ce mi-au zis sa cobor…!?
Zambesc si il asigur inca o data: “O singura statie, de aici.” Si ma indrept catre scarile rulante. Il aud oprind pe altcineva: “Nu va suparati, spre gara Pajura?”. Zambesc iar, gandindu-ma ca, odata, ma enervam in astfel de momente. Candva mi s-ar fi parut lipsit de respect din partea lui. Adica ce, nu ai incredere in ceea ce tocmai ti-am spus? Candva… Acum stiu lectia aia. Mai am doar un milion si un pic de lucruri de invatat si dup-aia gata. Task-ul vietii mele.
Ajung sus, imi revine semnalul la telefon si primesc un sms: “Intarzii 15 minute. :)” Mda. Nu te grabi, restul lumii poate sa te astepte. Si parca nici vantul nu mai bate.
Acum ce fac 20 de minute? De citit n-am chef, insa “a manca” incepe de vreo 2-3 ore sa imi para o activitate din ce in ce mai utila. Imi amintesc ca inainte sa urc pe scari vazusem un automat si parca avea si niste sandvisuri. Cobor. In timp ce ma caut prin buzunar de bancnote de 1 leu aud o voce cunoscuta, la fel de nesigura, la fel de debusolata:
“Pai, si atunci, de ce mi-au zis sa cobor? Mi-au zis sa cobor aici…”
This is just plain ol’ sad (mosulica)…sau asa mi se pare mie. Cat despre chestia cu invatatul, am mai spus…o viata nu-ti ajunge, tot timpul mai e ceva. Poate sa devina frustrant, sau nu stiu, asa mi se pare mie cateodata, ca sunt incredibil de nestiutoare. Asta ca sa nu spun altfel. In ceea ce priveste “Adica ce, nu ai incredere in ceea ce tocmai ti-am spus?”
noua la scoala ni s-a zis asa : ” orice informatie trebuie verificata din cel putin 3 surse”. Asa ca il inteleg :)
si mie mi s-a intamplat… faina chestie :)
O, si cati oameni, scosi din patratelul lor de siguranta si pusi fata in fata cu lumea, nu intreaba, debusolati: “dar de ce mi-au spus sa cobor aici?”. Acest “ei”generic, din care fac parte tot felul de creaturi nedefinite, care par sa stie tot, dar, iata, se dovedesc inselatoare… In cine sa mai ai incredere in ziua de azi?!
:)
Domnule, daca tot cunoasteti, stiti cumva Nicolae Grigorescu la a cata e? :)
Decat sandvisuri de la automat mai bine niste merdenele proastete, pe la gara de nord sunt o gramada de patiserii bune
Yoda, mi-e teama ca ai scapat esentialul.
ee, da, n-am pierdut esentialul, am vrut sa fiu mai de divertisment. ;)
:)
de-aia il cheama yoda, nu? Sa diverseze :))
Andrei,
de ce nu i-ai oferit tu solutia pe care o astepta, explicandu-i ca Gara Basarab e foarte aproape si sa mearga el pe jos pret de o statie de metrou ? :)
Hmm…de ce nu au oamenii incredere in sfaturile noastre ? Sau de ce nu reusim sa punem intrebarile corect astfel incat sa primim sfatul de care avem nevoie ?
Fiindca in constiinta fiecaruia exista un germene de indoiala care se face mic sau dispare ocazional doar atunci cand individului i se confirma unanim/sau aproape unanim ca ceea ce are de facut este corect.
Si ar mai fi…
Doar atat imi trece acum prin cap :)
Gara e ca si viata..un loc in care unii ajung, iar altii pleaca…unii se pierd, altii gasesc peronul usor..unii au bilet, altii cauta bani in portofel sa isi cumpere unul..
de ce n-au incredere oameni in sfaturile noastre? Pentru ca prea multi inaintea noastra si-au batut joc de ei sau i-au indrumat gresit. Asa mi s-a intamplat si mie cand incercam sa gasesc ceva prin Bucuresti (o partea a orasului pe care nu o cunosteam prea bine) si cand intrebam de directii… unu’ imi zicea in stanga altu in dreapta, eu pe cine sa mai cred? Pana la urma am mers in cerc o ora si apoi am luat-o eu la nimereala pe strazi pana am gasit. So… yeah… se intampla, ce sa ii faci…
@Lexis: da, si sa apar republica de partea intunecata. :)
Chiar ma gandeam la asta zilele trecute. Poate ma duc prea departe cu ideea, dar in capitalism se pare ca increderea lipseste cu desavarsire. Nu mai e de-ajuns sa ii spui unui om: “Ai incredere in mine….”. Are nevoie de ceva palpabil, nu de o simpla strangere de mana. Toata lumea are impresia ca ar fi inselata, daca nu ar exista un act, un document, ceva sa ii demonstrezi celuilalt ca nu o sa-l inseli. S-au schimbat vremurile…
Nu te duci prea departe, Alex. Postul asta de mai sus este fix despre antreprenoriat.
Si totusi batrinelul era mai aproape cu o statie de destinatia finala. Chiar daca nu i s-a spus statia corecta, i s-a spus ruta, directia … si … un punct cit mai apropiat. Poate ca si cel care l-a indrumat nu o stia cu certitudine, dar macar directia buna i-a dat-o.
Unerori nu poti ajunge direct la tinta dintr-un … “sfat”. Dar poti fi indreptat catre, restul urmind sa il completezi tu. Nu putem fi nemultumiti pentru ca nu ne rezolva altii problemele in totalitate. Putem fi multumiti ca ni s-a raspuns, ca ni s-a dat o directie, chiar daca nu este si o rezolvare.
P. S. Poate nu se ma incarca paginile peste pagina ta …..
nu inteleg PS-ul
Scuze. Cind dau click pe … YODA de exemplu (e scurt si cu litere mari, usor de scris acum – a nu se interpreta in nici un fel, Yoda – Iuda …:)) – daca ar fi sa il zadarasc putin), se incarca pagina lui peste pagina ta. Orice link de la tine din pagini se incarca peste pagina ta, nu in fereastra separata.
Ca sa spun mai clar: plec la ei si te pierd pe tine :P
Si eu … nu vreau asta. Dar este ok, nu conteaza ce vreau eu. Doar tu decizi pentru tine.
am inteles :)
pai vezi ca poti sa faci click cu butonul de scroll. Si se deschide automat intr-o fereastra noua.
e mai greu sa modific eu fiindca tine de wordpress – platforma pe care e construit blogul.
Aha. Tehnica asta … :P
O statie de metrou..lume multa..nu prea culta.. de, zona…
Doar e statia…
Un tip se apropie de mine cu o tigara intre buze..
“Ai un foc?”
“Deoarece n-am fost impreuna la concertul lui Louis Amstrong in 1961, nu-ti permit sa-mi vorbesti la per tu.”
Se rasteste la mine:”Bai, imi dai foc?”
“Aici nu se fumeaza, dar iti dau,bai!”
Scot o bricheta pe care o port mereu la mine, cu toate ca nu fumez,si in timp ce-i aprind tigara, ma prind…
In spatele lui, la 4-5 pasi,doi jandarmi…marsez…imi place jocul…
Aud metroul, ideea era limpede, cei doi se reped si-l insfaca pe individ..”Aici nu se fumeaza, platesti amenda,vii cu noi si veniti si dumneavoastra.”
Metroul oprise intre timp, coborasera si urcasera aproape toti de pe peron,
Aud:”atentie…” pas inapoi, 180grade, salt in vagon..
Usile aproape ca m-au prins…
Jandarmii, de regula se prind mai greu pentru a face semn mecanicului sa deschida din nou usile, trenul pleaca….
Un singur tip , mai de varsta mea, ma baga in seama
“I-ati dus, perfect!”
“Credeti?”
Omul incerca sa deschida o discutie, dar i-o tai scurt:”Imi pare rau, dar nu-mi place sa-mi povestesc viata in mijloacele de transport.” si ma mut doi metri mai departe, auzind totusi..”Ce ciufut!”
Am facut bine, am facut rau… Dumnezeu dragutul stie!!