“In tinerete, a fost o vreme cand am trait, intr-o camera saracacioasa, ca o pasare in colivie. Si ce poate face o pasare in colivie? De obicei, pasarile se adapteaza sau mor. Van Gogh vorbeste chiar de o pasare care a innebunit. Eu nici nu m-am adaptat, nici n-am murit, nici nu mi-am pierdut mintile. M-am apucat de citit. […] In ziua cand am aflat ca Borges imagina paradisul ca o biblioteca, am jubilat. Deveneam astfel victima fericita a unei prejudecati. Deoarece cartile inseamna mult, dar nu pot insemna mai mult decat viata si n-o pot inlocui. Intr-o buna zi, descoperim ca nu ne ajung povestea lui Tristan si cea a Julietei. Vrem sa iubim noi insine.” (Polemici Cordiale – Paler)
Si acum, dupa ce ati citit randurile de mai sus, intreb: Ar fi imposibil sa fim de acord cu ideea ca fiecare ora pe care o petrecem citind, printre personaje fictive si situatii imaginate, ne priveaza de o ora traita in lumea reala? Si ca, alegand sa citim in loc sa iesim cu prietenii sau sa ne plimbam intr-un parc, alegem de fapt sa cedam o mica parte din viata noastra, sperand ca, astfel, vom intelege mai multe din ceea ce ne inconjoara iar in timpul ramas vom privi viata cu alti ochi? Hiberbolizand putin ideile de mai sus, n-am putea oare sa spunem, de exemplu, ca dedicand 20% din viata noastra lecturii ne-am imbunatati considerabil calitatea celorlalte 80 de procente din viata?
Si daca da, cum stim cand ar trebui sa ne oprim? Cum reusim sa pastram echilibrul dintre orele in care traim si orele in care invatam sa traim?
nah, nu avem cum sa scapam de lectura… de acele 20 procente! Pai daca nu am mai citi din ce am invata? educatia, cultura, religia, etc se transmit si prin scris… cred ca daca am fi ramas doar la nivelul unei culturi orale nu am fi avut cum sa avem nici macar 80% din ceea ce avem… fara citit.
Nu as renunta in veci la citit! prefer sa fac in citit 50% in viata noastra! Si apoi… omul este un construct social… (parerea mea, nu neaparat generala)….. si apoi, din ce as deveni eu un construct social? doar prin interactiunile cu indivizii? ar fi prea dull pentru mine!
Craciun fericit once more
traim si invatam sau invatam si traim :)
Foarte interesant citatul. Intr-un timp, nu de mult, ma izolasem si eu de lume. Refuzam orice placere si contact social. Unii spuneau ca ma mutilez cu cartile. Si am renuntat pana la urma. ACUM incep sa regret ca am renuntat. ACUM, dupa ce am renuntat, am momente in care detest in mine orice urma a prieteniilor mele trecute si care exista si acum, dar care nu mai sunt la fel de profunde. Dupa ce am devenit mai sociabil, culmea, nu ma mai inteleg bine cu prietenii vechi. CULMEA!!!! Ma bate gandul sa renunt iar LA LUME. Poate atunci o sa refac vechile prietenii.
Of, Andrei… cum ne pui tu pe ganduri, acum, la doi pasi de 2007 :) Totul pleaca din felul de a fi al omului. Cineva inclinat spre lectura va gasi timp (indiferent de cat la suta din timpul sau reprezinta, este ATAT de irelevant acest procent…) pentru citit. Cineva caruia nu-i place sa citeasca..ei bine, nu o va face, poti tu sa-l si rogi… Totul pleaca din educatie – daca copiii nu ar fi fortati, ci atrasi inspre lectura de mici, cat de… mai buna ar fi lumea in care traim…
In alta ordine de idei, dupa parerea mea, nici cititul, si nici viata sociala NU SUNT IMPUSE. Ele sunt sau nu sunt. Oamenilor le place sa citeasca sau nu, dupa cum le place sa vorbeasca sau nu. Oamenii aleg compania altor oameni bazat pe afinitati comune. Daca aceste afinitati nu exista, se cheama ca prietenia cu ei nu este reala, ci este doar un caz cronic de socializare doar de dragul socializarii. Oamenii pot trai foarte bine fara droaia de prieteni, dintre care cei mai multi inchipuiti sau falsi, dupa cum pot supravietui si citind foarte rar, daca viata lor este una plina si in vesnica miscare…
In concluzie..nu exista concluzie :) Fiecare se stie pe sine si se adapteaza conform propriilor inclinatii. Dar trebuie intai sa ne stim pe noi insine, nu?! Tough one :)
Citisem de curand intr-o carte a lui Eliade ca scriitorul are de ales intre a trai si a crea. Nu ai cum sa pacalesti sortii si sa le faci pe amandoua in acelasi timp pentru ca nu o vei reusi pe niciuna. Si aici vine contrapartea a ceea ce prezentai. Daca noi ar trebui sa alegem sa traim (verb cu o notiune totusi neclara) atunci de ce creatorul sa nu fi avut acelasi drept? Si atunci de ce sa fi ales sa lase ceea ce a lasat? Cred ca in carti ne regasim si ne sunt date indicii catre o viata mai buna (din nou notiune abstracta, mult prea intalnita in zilele noastre). Poate ca nu e un raspuns dar cred ca un om stie momentul in care cel putin ar trebui sa incline balanta catre una din cele doua : a trai si a invata sa traiesti. Ne gasim de multe ori in postura in care ceea ce traim sau vedem ne aduce aminte de ceea ce am citit undeva. Si atunci ne punem intrebarea: ar trebui sa fie invers?
Daca ceva m-ar priva de o ora traita in lumea reala, nu ar fi o carte, as fi eu. In unele momente o carte poate fi mai interesanta decat viata mea sociala, si uite partea mea preferata: cartile au mereu timp de tine. Ora pe care o petrec citind puteam la fel de bine sa o pierd in trafic..
Echilibrul il creezi singur fiind vorba de organizarea personala a timpului.
Mi-a placut post-ul asta. Te urmaresc de mult (RSS) dar acest post m-a atras in mod special, m-a pus pe ganduri. Felicitari!
Continua asa!
Si La Multi Ani! :-)
La multi ani, Florin!
Hmm…eu cred ca totul vine din interior, din nevoie de lectura a fiecaruia si de impactul ei asupra ta. O carte te poate purifica prin traire, atata timp cat nu o lasi sa te domine. Fiecare individ are filtrul sau, simte “domne , pana aici…daca nu inebunesc” sau “gata, m-am plictisit”…echilibrul vine din judecata si vulnerabilitatea ta. Trebuie sa intelegem, insa, ca o carte include viata, dar nu este viata…
cititul este arta comunicarii…parerea mea
Deschide cartea, ca să înveţi ce au gândit alţii; închide cartea, ca să gândeşti tu însuţi.
citat din Heyde