Exista o categorie de oameni care nu inceteaza sa ma uimeasca. Vorbesc despre cei care au talentul (sau poate doar predispozitia nativa) de a isi innabusi visurile brutal, fara drept de apel si cu o consecventa pentru care, personal, ii invidiez.
Multi vorbesc despre ce le-ar placea sa faca. Mai mult, unii povestesc chiar cum viseaza de mici sa ajunga intr-un anumit loc sau sa isi indeplineasca o dorinta arzatoare. Si totusi, nu fac mai nimic pentru asta. Ba chiar din contra, se agata cu disperare, parca, de primul tren care merge in sensul opus.
Ar vrea sa lucreze in advertising, sa picteze sau sa scrie dar tinand cont de faptul ca in advertising “se intra pe pile” iar din scris si pictat e greu sa scoti bani, o sa se angajeze cativa ani intr-o banca, ca se castiga bine. Oameni buni, in caz ca nu va dati seama, exista joburi si domenii care, doar prin natura lor, reusesc performanta de a ucide creativitatea. Procesul e similar cu cel in care concentrarea exclusiva pe un domeniu te priveaza de capacitatea de a avea o viziune de ansamblu. E motivul pentru care in unele facultati intri cu potential si iesi fara.
In alta ordine de idei, (cred ca) dintotdeauna m-a uimit adaptabilitatea oamenilor cand vine vorba sa se obisnuiasca cu lucrurile sau situatiile proaste:
“Nu prea imi dau tampitii astia salariul la timp dar m-am obisnuit”; “mi-e cam greu sa stau mereu peste program si nici nu sunt platit, dar ma obisnuiesc eu”; “caricatura de vanzatoare de la buticul din colt nu imi raspunde niciodata la salut si nici la multumesc dar m-am obisnuit cu asta.”
Incredibil cata toleranta la prostie au unii. Mi-ar placea si mie sa ajung intr-o zi sa am o astfel de toleranta. Si le-as lasa lor restul.
Misto scris. Bravo.
:)
Felicitarile mele pentru articol!
Cred ca invidia mananca pe multi si din pacate… omul de rand s-a obisnuit sa ceara… si sa primeasca… :( in loc sa puna mana si sa faca ceva
Te-ai intrebat vreodata de ce au atata toleranta la prostie? Te-ai intrebat macar o data de ce s-au resemnat si spun mereu “M-am obisnuit!” sau “Asta e..”
A mon avis…cineva le pune piedica mereu! :)
Mai bine cred ca este ca acum sa nu fii tolerant la nimic, pentru ca inevitabil vei ajunge!
Am constatat ca nu numai cei mai trecuti prin viata renunta la visuri si le suprima, dar si unii tineri sunt blazati.Zilele trecute vorbeam despre provocari si despre locuri de munca mai bune.Cineva, care are pana in 25 de ani, spunea ca a renuntat sa mai spere ca va avea un job mai bun.Nu pot sa-i inteleg pe aceia care se dau batuti atat de usor.Unde mai e curajul si provocarea?Oamenii de tipul asta au abandonat orice speranta de mai bine?I-am raspuns ca daca vrei un job mai bine platit sau care sa te provoace, trebuie sa investesti intai in tine pentru a merita sa ajungi sa ocupi postul respectiv.Pai, daca tu nu te promovezi, atunci vrei sa vina patronul sa te intrebe daca nu cumva binevoiesti sa-i faci onoarea sa te aiba in firma lui?!
Anca: Elena are dreptate. Din punctul meu de vedere, asa cum vad viata acum (e posibil ca peste 2 ani sa o vad altfel), resemnarea e pentru prosti.
Aici nu cred ca era vorba numai de resemnarea relativa la un job sau toleranta pentru tine k nu poti mai mult de atat..si nici nu cred k era vorba de cuvinte gratuite. Este pentru prima oara cand am indraznit sa fac un astfel de comment, dar se pare ca stiam eu ce stiam. De ce exista mereu tentatia aceasta de judecata fara cunostinta de cauza?! Eu recunosc k prefer sa tolerez, decat sa judec..mai ales atunci cand nu cunosc the all story. Provocarea cred k o accept oricand, dar stiu sa recunosc la fel de bine si o piedica pusa.
Oare sa gandit cineva ca acest gen de oameni isi inabusesc visele doar pentru ca sse gandesc ca daca le-ar atinge nu vor mai avea altele dupa aceea sau pentru ca ei considera ca le-ar fi prea greu sa o ia de la zero in a isi construi un nou vis dupa ce il vor face pe acesta(actualul)sa devina realitate?
Oamenii care nu au visuri mi se par tristi rau. Din punctul meu de vedere aia nu pot sa fie fericiti. Si sincer, nu cred ca exista oameni care sa spuna ca nu isi mai doresc nimic. Aia ori sunt lenesi rau ori nu au suficient curaj sa vrea mai mult. In ambele cazuri, sunt niste oameni tristi.
Anca: ai perfecta dreptate cand spui ca exista oameni care pun piedici. Dar hai sa iti spun o chestie interesanta! Si celor ce au reusit li s-au pus piedici. Unii se ridica, se scutura de praf si merg inainte iar altii cer putina apa fiindca e mai comod sa stea in noroi. Eu asa vad lucrurile.
Andrei: Chiar aseara am vazut filmul “the pursuit of “happyness”” unde mai multe piedici decat omul ala, nu am avut niciodata. Sunt de acord cu tine atunci cand spui ca nu este posibil sa nu mai ai niciun vis. Eu de ale mele nu mai vorbesc de mult, k mi-e frik de a nu stiu cui piedica (sau ce). (si park vad acum k “te iei” si de frik asta :P, dar mi-o asum). eu ii tolerez pe cei resemnati pentru k sunt convinsa k au motivul lor. Dak pot sa fac ceva e ok…dak nu, asta e! Si park as subsemna si la John :D
Mi-a mai placut cum ai zis “In ambele cazuri, sunt niste oameni tristi”. de park ar fi niste semne dezonorante!
Anca: m-as lua si de frica aia dar cred ca e normala :) Toti trecem prin ea chiar daca, probabil, unii de mai multe ori decat alti.
Pari incredibil de increzator! Ceea ce nu poate fi decat de bine! Adik respect! Sunt curioasa, intr-o autocaracterizare ce ai scrie! :p pesimismul din mine ar spune in mod normal, k sa ai grija totusi si ca ce e mult strica…dar de data o sa ma abtin!
In clasa intai vroiam sa ma fac gunoier. Asa consideram eu ca scap lumea de boli. Ma rog, a disparut imediat ce colegii au inceput sa rada.
Cred ca trebuie sa stii si sa tolerezi si sa judeci din cand in cand. Cand ai de-a face cu o vanzatoare nesimtita nu pot fi decat tolerant si sa zici “asta e…”, pentru ca nu o poti schimba deloc. Dar daca esti tolerant cu tine insuti / insati… atunci e groaznic si ajungi o nulitate in cateva ore.
Sa ii tolerezi pe ceilalti eu cred ca este o noblete. Daca te certi cu ei inseamna ca te cobori la mintea lor. Insa este o adevarata prostie sa te tolerezi pe tine si sa iti accepti neputinta.
Elena are dreptate, pentru ca daca nici eu nu stiu ce vreau de la amarata asta de viata… de unde stiu cand ajung unde vreau? Tolerez neseriozitatea colegilor, insa nu ma pot tolera cand promit si ii incurc pe ceilalti.
In general, precum au mai scris si altii, tindem sa avem doua standarde de valori – unul pentru noi insine, de regula mai exigent, si unul pentru cei din jur. Si in functie de cat de jos coboram stacheta fata de ceilalti, asa ne comportam.
Nu vad de ce nu ne-am mentine standardele inalte. Ce ne opreste sa le atragem atentia celor din jur ca, comportamentul lor lasa de dorit? La urma urmei, actionam dupa cum ne dicteaza bunul simt si educatia, nu-i asa?
Si cine ar fi crezut ca o sa avem un exemplu chiar aici, in aceste comentarii… Nimeni nu s-a deranjat sa ii atraga atentia domnisoarei ank (sic!), ca modul in care ignora regulile ortografice si ortoepice ale limbii romane calca pe nervi orice persoana care a terminat mai mult de 10 clase (se para ca aici gresesc, din moment ce nimeni n-a observat, dar e doar opinia mea). Daca m-as lansa intr-o critica acida la adresa domniei sale, punctata cu scoaterea in evidenta a fiecarei greseli (notez doar ca transformarea lui “subsemnat” in verb mi-a zgariat scoarta cerebrala), n-ar avea poate nici un efect… la adapostul anonimatului pe care il ofera internetul poate as primi un raspuns in doi peri, sau poate chiar mai rau.
In schimb, prefer sa ii atrag atentia asa:
anca, te rog incearca sa scrii corect. Nu e numai dovada de maturitate in gandire si de seriozitate, dar da ideilor tale mai multa greutate.
Iti multumesc.
Acuma sa vedem care o sa invinga: obraznicia sau bunul simt? Eu pariez pe bun simt :) Voi ce credeti?