Nobody talks of entrepreneurship as survival, but that’s exactly what it is and what nurtures creative thinking. Anita Roddick
Cred ca m-as fi distrat de minune daca Highlander n-ar fi fost un serial, ci realitate, iar eu as fi facut parte din acea realitate. Nu fiindca am parul lung sau fiindca imi plac sabiile si nici fiindca, probabil, as arata decent in kilt. Ci fiindca mi se pare uneori ca am dezvoltat un al saptelea simt, unul care imi spune intotdeauna, dupa doar cateva zeci de secunde, ca am in fata un alt antreprenor.
Din pacate (sau din fericire), nici asta nu este lucrul care ma face unic. Cred ca toti antreprenorii o simt. Se recunosc intre ei foarte usor. Iar asta se intampla fiindca antreprenoriatul este o atitudine, o mentalitate. As risca sa spun ca e chiar un stil de viata, insa n-as vrea sa ma grabesc. Macar acum, scriind, sa nu ma grabesc.
Eram astazi undeva pe Dunare, pe o nava de turisti, venind dinspre Sfantu Gheorghe, de la un teambuilding cu parte din echipa bookblog. A fost prima data cand m-am uitat la un pusti si am stiut ca va fi antreprenor. Stiu, suna ciudat. Cu toate astea, daca ar exista o modalitate sa pariez pe asta, as face-o. Avea doar sase-sapte ani (niciodata nu m-am priceput la estimat varsta kinder-ilor), insa hotararea care se citeste in ochii unui om nu tine cont de varsta. Vazusem deja batrani de 70 de ani care te fac sa iti indrepti spatele si sa ridici barbia, patruns de un fior pe care doar personalitatile puternice il pot provoca chiar fara sa rosteasca un cuvant. Iar azi am vazut si un copil. Agitat, scruta cu privirea cei in jur de o suta de oameni din vapor, cauta parca ceva. O privire inteligenta, o atitudine ce, peste ani, mai mult ca sigur ca se va dezvolta intr-o grimasa usoara de sfidare. A unui sistem gresit, a unor oameni prea convinsi ca vina e mereu a altora, a imposibilului.
(va urma)