De o saptamana aman sa scriu despre subiectul asta. Astazi se pare ca voi reusi.
Acum un an si ceva descopeream un blog care, desi nu stiam, avea sa ma tina treaz noaptea, si nu doar o data. Tipul care scrie pe blogul asta nu isi da numele real, deci haideti sa ii spunem “Vali”.
Nu m-am cunoscut cu Vali, desi cred ca as fi putut. Nu ne-am vazut niciodata, nu am interactionat decat foarte rar, eu lasand comentarii pe blogul lui, iar el lasand la mine. Si totusi, fara sa ne cunoastem vreodata, am impresia ca il cunosc mai bine decat pe multi dintre oamenii care imi sunt amici.
Intr-o zi, nu mai stiu cand, nu mai stiu nici macar perioada, am deschis Bloglines-ul si am citit un post scris de Vali, un post in care se plangea in legatura cu actualul sau loc de munca. Nu ceea ce semnala el m-a impresionat, ci modul in care punea problema. Mi s-a parut ca vad la el un tipar de gandire foarte rar intalnit, dar pe care il recunosc de obicei atat de usor la oamenii pe care ii cunosc, dupa doar cateva cuvinte schimbate cu ei. E mentalitatea antreprenorului pur, 100%.
Nu toti cei care au mentalitatea asta ajung bogati, cunoscuti, probabil ca nu toti reusesc in viata. Fiindca luam decizii si, oricat de mult s-ar crampona unii de ideea de noroc, punctul in care suntem este in mare masura rezultatul sirului de decizii luate de noi de-a lungul vietii. Unii incepem cu mai putine in viata, altii primim mai multe. Unora li se iau lucruri importante devreme in viata, iar asta ii schimba pentru totdeauna. In rau sau in bine. Dar toti luam decizii.
Vali a luat la un moment dat o decizie. Nu stiu de ce si conteaza prea putin; eu l-am descoperit in situatia de a avea un job de care nu e multumit, cu un manager de doi bani, cum sunt atatia in Romania, facand un lucru la care se pricepe dar care, cumva, nu pare sa aiba sens. Fiindca el stie ca nu ar trebui sa fie acolo, ci pe cont propriu. E prins intr-o capcana pe care unii o numesc “the rat race‘.
Cred ca un singur lucru e mai crunt decat a fi captiv cand tu nu stii decat sa fii liber: acela de a iti constientiza permanent situatia. Iar Vali asta face de un si ceva de cand l-am descoperit eu. Se lupta sa scape dintr-un sistem in care si eu as fi putut sa nimeresc de doua ori pana acum. Am ratat captivitatea asta, la milimetru, de 2 ori. Poate ca se va mai intampla sa fiu pus in situatia de a lua astfel de decizii. Nu pot baga mana in foc pentru alegerea pe care o voi lua, sper doar sa am puterea sa cred suficient de tare in mine.
Oricum, cert este ca lupta pe care el o ducea o resimteam si eu. Sigur nu la aceeasi intensitate dar numai gandul ca as fi putut, atat de usor, fi si eu in locul lui ma facea sa ii deschid blogul cu neliniste. Uneori, dupa ce ii citeam textele, imi spuneam “eu nu am voie sa ajung acolo niciodata; daca ajung acolo, sunt mort”. Voiam sa citesc in urmatorul lui post ca a gasit cumva puterea sa scape de acolo, putere pe care eu pot doar spera ca as fi avut-o, insa n-am cum sa stiu sigur.
“Vali” e Derelict.
Vineri, pe 2 mai, Derelict si-a inaintat demisia, iar eu mi-am dat scaunul directorial de 300 ron pe spate, am pus picioarele pe birou, mi-am incrucisat mainile, am zambit, si am rasuflat usurat.
Multumesc, Derelict. :)
Satisfactia pe care o ai cand iti dai demisia ca sa faci ceva pentru tine nu se masoara in bani:)
Inca simt momentul ala pentru mine
Sper sa nu fiu nevoit sa ajung niciodata sa il simt, oricat de placut ar fi :)
In Evul Mediu li se promitea oamenilor o viata viitoare superba, numai sa fie acum si aici cuminti, sa se supuna, sa munceasca.
Acum Democratia ne promite in prezent o viata superba, numai sa ne incadram sistemului, sa facem un credit care sa ne tina si mai fixati in el, sa fim cuminti, sa ne supunem, sa muncim.
Ei si daca am avea o viata superba de unii singuri, una pe care noi ne-am construi-o ? :)
Complicata sa faci o schimbare reala, oricum o iei: fie in pasi mici si multi, fie intr-un salt mare cum ar fi demisia. Eu ii prefer pe cei mici si multi, dar nu e mereu posibil. Cateodata optiunea e sa ramai acolo sau sa sari. Apreciez oamenii care pot sa faca a 2-a alegere.
Hmm.. am citit cateva propozitii .. si am avut o reactie de genul “auu, e vorba de mine” :) …
In primul rand (pentru ca nu stiu daca am facut-o vreodata pana acum) multumesc pentru acele “interactiuni” rare, dar care mi-au confirmat uneori ca am dreptate cand spun ceva … uneori e greu sa gandesti “singur” ceva. Sper sa am parte de aceeasi sustinere si in viitor.
Apoi, si nu vreau sa dezamagesc pe nimeni, e adevarat ca mi-am dat demisia, dar nu sunt inca (din nou) 100% antreprenor. Am facut doar un pas inainte.. n-am (re)castigat inca razboiul. Doar ca pasul asta sper eu sa fi unul destul de important. Voi fi in continuare “angajat” – dar in alte conditii. Si in plus – fata de cea mai grea perioada, care a fost acum un an) – am un Plan.
Oricum, Andrei, sper sa ne intalnim, dupa ce se linistesc putin apele (pentru mine), astept de mult momentul sa te cunosc – si de acum inainte poate chiar voi avea si ceva de discutat, pana acum tot ce faceam era sa ma plang :))
In alta ordine de idei, poate uneori am exagerat sentimentele generate de locul unde am lucrat, poate am gresit si poate am interpretat “deplasat” unele lucruri. Am pictat (cum se spune) un tablou in culori sumbre. Dar nu doresc nimanui o astfel de experienta, pentru ca dincolo de statutul meu de “angajat” – acolo am simtit intotdeauna ca se vrea sa fiu “domesticit”. Ori asta nu e o optiune, pentru mine.
Am sa-mi continui ideile la mine pe blog, nu vreau sa scriu un comentariu mai lung decat postul … (chiar daca e despre mine). Vreau sa va multumesc pentru incurajari, si sper ca nu v-am dezamagit. Nu pot spune ca am scapat de “cursa sobolanului”, dar am facut un pas inainte.
Cat despre pasii mici sau mari, Eduard, stii cum se spune: nu poti trece o prapastie din doua sarituri scurte… Dar nici cel mai bun sportiv nu face recorduri “din prima”, asa ca avem rabdare (si multa incredere) si sarim din ce in ce mai departe..
Mie imi suna putin ciudat chestia asta cu “libertatea” pe care o ai numai daca nu esti angajat. Acum probabil veti spune, uite un indoctrinat de prin nu stiu ce companie, asa ca o sa clarific cateva aspecte.
Am terminat facultatea anul trecut iar din toamna m-am angajat. Nu m-am grabit in a semna un contract iar banii nu au fost primul lucru care ma interesa. Am terminat specializarea in management si imi doream sa lucrez intr-o firma (nu corporatie) in care sa pot sa-mi dezvolt aptitudinile. Sunt total impotriva curentului “multinationalelor” in care nu esti decat un pion. Unde lucrez acum am un sef cu care pot sa discut oricand de la egal la egal, mi se cere parerea atunci cand se iau decizii, mi s-a dat o echipa (mica) pe care o coordonez (si nu lucrez in vanzari). Aici simt ca pot sa pun in practica ceea ce am acumulat in facultate. In paralel mai incerc sa pun o mica afacere pe picioare dar mai mult de hobby. Nici nu ma gandesc ca in urmatorii cativa ani sa nu mai lucrez intr-o firma. Interbarea mea este, cu ce sunt mai putin liber decat voi antreprenorii? Pentru mine libertatea nu inseamna timp liber. Libertatea e sa poti face ceea ce iti doresti.
@delerict: felicitari pentru ca ai preferat “cursa sobolanului” in schimbul variantei in engleza.
Victor: n-am spus asta! e important sa faci ceea ce iti place si evident ca te poti simti liber si ca angajat. Eu vorbesc aici din punct de vedere al antreprenorului (asa cum fac intotdeauna). Pentru unii oameni ala e singurul tip de libertate 100%.
Nu spun ca e bine sa fii antreprenor si e rau sa fii angajat. N-am zis asta niciodata. Unii sunt angajati excelenti iar altii nu vor putea fi niciodata angajati foarte buni. Locul fiecaruia e acolo unde ii place sa fie.
Derelict, n-ai dezamagit. Stii si tu la fel de bine ca mine ca, de fapt, conteaza sa ai un plan si sa nu fii, asa cum ziceai tu, “domesticit”.
Daca ai forta necesara sa iesi dintr-un sistem ca asta, dintr-o cursa, atunci n-ai decat sa intri in ea de cate ori vrei si/sau sa iti alegi cursele in care vrei sa intri. Daca asta te duce mai aproape de ceea ce vrei sa realizezi si nu te plafoneaza, atunci e okay, zic eu.
andrei, sint de acord cu victor: asta s-a inteles. cel putin in opinia mea si se pare ca nu doar a mea.
din pacate, libertatea de care vorbesti/vorbim e legata oarecum si de nevoia de bani, nevoia de a te sustine financiar (si poate chiar nu doar pe tine)…antreprenoriatul presupune un capital: nu toti il avem.
personal, nu cred ca exista persoane pentru care libertatea 100% e singura varianta de libertate: DAR cred ca exista persoane care isi pot permite sa spuna asta.
am auzit de multe ori expresia penibila, des intalnita la bisnitari, “eu nu pot sa am sef”. ba poti, daca trebuie. acum depinde si ce sef accepti sa ai, in ce mediu lucrezi…de fapt, asta o vad eu problema lui derelict, partial rezolvata (vom vedea daca total) prin schimbarea locului de munca.
discursul tau a dus discutia in zona antreprenor vs. angajat, gresit cred eu. derelict nu mi-a parut antreprenorul 100% deloc, dar deloc, ci doar un angajat nemultumit de mediu si nu doar atat.
la capatul celalalt, faptul ca tu ti-ai permis sa nu te angajezi nu e de condamnat (cum ar face o categorie de frustrati, care plang “ca altii au bani”). conteaza ce faci cu avantajele tale, iar la tine e clar. repet, sper sa intelegi pozitiv postul/posturile meu/mele.
desi te citesc zilnic, te admonestez ca si client (de blog evident :)) cred ca esti mult prea sententios la unele subiecte, pe care nu le stapanesti, poate pentru ca vorbesti din pct de vedere teoretic, nu ai experienta. si nu, nu am eu mai multa, ci doar altele.
Uneori angajatii pot avea iluzia de libertate pentru ca le este dat un lucru de facut si nu trebuie sa-si mai bata capu cu altceva, de ex ce fac celelalte departamente ale unei firme. Cand il vad pe sef ca se agita cu telefoane de dimineata pana seara, cu clientii , etc… isi zic ca nu si-ar dori niciodata sa fie in locul lui, ca e prea stresant.
Dar tocmai agitatia asta ii da satisfactie sefului, el simte cel mai bine cum se produc banii in firma.
Dar in acelasi timp , un angajat(sau cel cu mentalitatea de angajat) este mai pasiv, mai reticent,
mereu reactioneaza la tot ce se intampla in jur. Pe cand un antreprenor, chair si unul care e la inceput, are o afacere mica, sau lucreaza pe cont propriu , se observa ca este mult mai activ, ia decizii mult mai rapid, nu sta asa mult pe ganduri, implicit isi permite sa fie mai liber in decizii.
@Victor – Eu am recunoscut de multe ori ca am exagerat spunand ca “nu poti fi cu adevarat liber atunci cand esti angajat”. Stiu din experienta ca *uneori* faptul ca esti angajat iti da o “libertate” pe care nu o ai cand esti “pe cont propriu”.
Iti da “libertatea” de a nu te gandi la cheltuieli, la costuri, la clienti. Iti da libertatea de a nu avea raspunderea unor oameni pe care trebuie sa ii platesti (nu sa fii seful lor, nu sa ii coordonezi) – bani pe care uneori ei ii asteapta … ca pe nimic altceva. Iti da libertatea de a nu avea raspunderea unor decizii care sa influenteze mai mult decat pe tine, si mai mult decat perioada imediat urmatoare. Am spus nu de mult, uneori “libertatea” o cautam sub forma protectiei, sub forma unui om care sa ne scuteasca de responsabilitatea deciziilor.
A fi angajat iti ofera uneori chiar libertatea (financiara, de cele mai multe ori) pentru a-ti putea realiza visurile antreprenoriale. Sau pentru a face un pas inspre ele, ca in cazul meu.
Am fost de foarte multe ori inteles gresit, in timp am renuntat la a incerca sa ma apar de fiecare data, si nici nu cred ca e cazul acum sa fac asta. Eu cand vorbesc despre lipsa de libertate ma refer la incapacitatea de a influenta ceea ce se intampla cu tine, de a lua o decizie care sa aiba un impact real asupra vietii pe care o duci si asta nu are neaparat legatura cu “angajarea” sau “antreprenoriatul”. Oricum, din ce ai scris si din felul cum te-ai exprimat e clar ca intelegi ceea ce vreau sa spun. Am jignit de multe ori (fara sa vreau) spunand ca “angajatii” gresesc, si daca a fost cazul acum, imi cer scuze, intentia mea nu e asta.
Totusi, cu toate greutatile pe care le-am avut, cu toti clientii imbecili, cu toate datoriile pe care le-am facut (le-am stins, le-am facut din nou, etc), noptile nedormite, certurile si supararile – “gustul” perioadei in care am fost “pe cont propriu” e unic, si va fi ceea ce imi voi dori intotdeauna.
“Am fost de foarte multe ori inteles gresit, in timp am renuntat la a incerca sa ma apar de fiecare data, si nici nu cred ca e cazul acum sa fac asta.”
Subscriu si nu mai am nimic de adaugat. Ah, ba da, mai am pentru Barroso: asta cu “ti-ai permis sa nu te angajezi” e bullshit, pardon my french :) Antreprenorii nu au capital, nu pornesc la drum cu bani. Aia se cheama investitori.
Iar aia care fac tentative de afaceri pe bani mosteniti se cheama papagali. Stiu, stiu, am fost dur, arogant si lipsit de experienta. Imi asum toate astea.
andrei, faci 2 greseli colosale:
1. folosesti sensul tehnic al cuvantului antreprenor pentru a argumenta ca acesta nu trebuie sa aiba capital. misleading.
2. consideri gresit ca te-am atacat. daca nu m-ar interesa ideile tale, nu ti-as citi blogul.
as adauga ca ai fost copilaros.
barroso: :) stai linistit, nu m-am suparat. M-a deranjat faptul ca sunt perceput gresit pe alocuri (ceea ce, sigur, e si din vina mea).
La antreprenoriat e mult de vorbit, probabil ca am eu o idee mai speciala (suna mai bine decat ca sunt plecat cu sorcova :)) in legatura cu termenul asta. Mi-e ciuda ca ar trebui sa afisez in header-ul blogului ca tot ceea ce scriu eu aici e din punctul meu de vedere si ca nu e neaparat si corect.
Sunt doar parerile mele, in care cred, insa nu e deloc imposibil sa gresesc sau sa imi schimb parerile in timp. Evoluam.
Avem si noi dreptul sa fim copii, macar din cand in cand, nu? Ca ne alegem aiurea momentele, e posibil. :)
auzi, barroso, nu vrei sa ne vedem la un suc? :)
Antreprenor inseamna sa pornesti ceva fara capital? Asta le da peste nas – nici nu stiu cum sa le spun, ca tot scriu si sterg – greilor care au pus bazele teoriei economice, adepti ai clasicismului, postclasicismului, marxismului, liberalismului etc.
Daca imi descrii pe larg teoria pornirii unei afaceri fara capital , ader 100% la ea :)
Victor: poate ca am dus-o putin in extrema insa, in mare, ceea ce am zis ramane valabil. Cu o singura modificare: antreprenorul ajunge la un moment dat sa aiba si bani si atunci va porni si cu capital unele proiecte.
Ideea pe care voiam sa o subliniez e ca majoritatea incep fara bani sau cu bani putini. Poate am sa scriu odata pe blog, insa e un subiect vast. Pana atunci iti dau cea mai precisa definitie a antreprenoriatului pe care am gasit-o pana acum si cea mai aproape de cum vad eu lucrurile:
“Antreprenoriat inseamna valorificarea ocaziilor care depasesc mijloacele disponibile in clipa respectiva.” – Leonhardt
E scurt, dar surprinde esenta, din punctul meu de vedere.
Sunt momente in viata cand ti se deschide o usa pentru cateva secunde si daca esti deschis sa vezi ce e dincolo de usa poti sa vezi mai multe decat daca ai trece prin dreptul acelei usi in fiecare zi si ea ar fi larg deschisa. Si sunt momente cand nu ai sansa sa vezi acel ceva care iti poate schimba existnta, doar simti si constientizezi ce nu iti place in viata ta. Si faptul ca risti si incerci sa schimbi ce nu iti place este de admirat si este in acelasi timp si un privilegiu….pentru ca nu toata lumea isi permite sa isi schimbe radical existenta. pentru ca de multe ori decizia de a iti da demisia afecteaza si pe cei de langa tine ( sotie, copii)…asta nu inseamna ca sunt de condamndat cei care aleg sa mai stea, sau sa caute un alt loc de munca mai avantajos pentru ei ( din diverse motive, nu neaprat banii)
Citatul din Leonhardt exprima foarte bine ce inseamna de fapt antreprenoriat. Si cred ca cei care considera ca ai nevoie de bani ca sa faci ceva, inca nu au ajuns la stadiul sa inteleaga banii ca un mijloc si nu ca un scop. In final, banii sunt doar un mijloc, iar arta sa ii atragi si sa ii folosesti se deprinde prin multa munca. Nu e suficient sa intelegi conceptele si cum circula capitalul , trebuie sa stii sa le aplici in situatiile existente.
Foarte bine ca a ales sa riste. Probabil ca a ‘ invartit’ posibilitatea demisiei de mai multe ori pana sa ajunga la decizie. Probabil ca dezavantajele demisiei erau mult inferioare dezavantajelor statului de angajat. Am fost intr-o situatie asemenatoare. Si nu e usor trecerea de la un statut la altul, dar staisfactiile posibile sunt mult mai mari , mai ales daca iti gestionezi foarte bine timpul si energia. In final se gasesc metode de a atrage capitalul necesar. Exista un principiu: Banii si Timpul Altora, si nu se refera la bani mosteniti. Se refera la resurse de care te poti folosi , trebuie doar sa gasesti calea sa ajungi la ele.
Ca sa nu mai intind vorba….’Tata Bogat, Tata Sarac’ si ‘ Cadranul Banilor’ – Robert T. Kiyosaki sunt carti pe care le recomand tuturor, indiferent daca sunt angajati, antreprenori sau invesitori.