Ne definim singuri moralitatea. Indiferent ca ne place sau nu, noi hotaram daca fiecare dintre actiunile noastre este morala sau nu. Da, avem niste sabloane pe care ni le prezinta societatea si, aparent, tot ce trebuie sa facem este sa punem degetul pe unul dintre template-urile din fata noastra si sa spunem “da, de azi, cam asa va suna si principiul meu”.
E mai comod asa decat sa ne dezvoltam propriile principii. In loc sa judecam singuri si sa ne asumam responsabilitatea, ni se pare ca pastram un as in maneca: atunci cand vom descoperi aparent mirati ca ceea ce noi consideram moral este imoral pentru cei cu care interactionam, vom putea pune din nou degetul pe template-ul ales. Daca asa scria acolo, ce vreti?
De fapt, chiar si alegand un astfel de sablon, decizia tot noua ne apartine. Iar deciziile sunt in general insotite de responsabilitati. Constientizate sau nu.
as putea adauga, daca imi permiti, ca sabloanele gata pregatite se gasesc cu duiumul in cartile de “dezvoltare personala”, care stimuleaza mai degraba memoria decat gandirea.
e mai simplu sa citim acolo cum ar trebui sa gandim decat sa o face singuri.
:) Evitand sa iei o decizie, de fapt tocmai iei luat o decizie.
Ai luat decizia sa nu iei nicio decizie. :D
iti recomand Seth Godin – Tribes (in cazul in care nu ai citit-o deja). mi s-a parut destul de interesanta si “deschizatoare de drumuri” :D
razvan: perfect de acord; tocmai din cauza asta eu am mai zis ca nu exista retete. Nici in carti, nici la seminarii, nici pe bloguri. Exista doar povestile altora. Din care putem intr-adevar invata lucruri si ne putem lua cateva ingrediente pentru a ne face propria reteta.
Favit: am trecut prin ea, nu am apucat sa o citesc integral. Mersi de recomandare :)
Ce consider eu k e moral si pentru ceilalti e imoral, ei bine, multe certuri au rezultat in cazul meu din asta. Mie mi-e frica de etichete, stramb din nas cand aud k cineva m-a bagat intr-o anume categorie, nu suport, si asta pentru k nu poti asa usor sa faci afirmatii de cineva sau ceva.
Intotdeauna incerc sa cunosc, si apoi sa vorbesc, si mereu vreau sa judec singura.
Ceea ce are legatura si cu ce spunea Epictet (secolul I): “oamenii nu sunt deranjati de lucruri, ci de ceea ce cred despre ele”.
Andrei, dar mai pot fi numite acte de responsabilitate anumite actiuni ale noastre, daca nu sunt constientizate?
Dar n-ai cum sa pleci de la zero. Daca reusesti sa te inspiri din gramada de sabloane gata pregatite, se poate spune ca inveti din experienta altora. Dar pana gasesti reteta ideala… Asta cred ca se numeste flexibilitate sau adaptare, daca nu cumva autocunoastere. Si mai stiu un termen interesant: constientizare (cred ca se aplica atunci cand crezi ca ai gasit reteta care ti se potriveste perfect si esti foarte incantat de asta).