Toata viata ne straduim sa micsoram distanta dintre ceea ce suntem si ceea ce vad in noi oamenii care ne iubesc. – Octavian Paler
E remarcabil cat de mult iti poate fi influentata viata de doar cateva persoane. Simpla lor prezenta in apropierea ta te poate duce de la o potentiala mediocritate la o probabila excelenta, in doar cativa ani. Ma mai intreb uneori, cand imi amintesc, cati dintre noi am mai fi ceea ce suntem azi daca acele doua, trei, sau poate patru persoane nu ar fi existat, ori ar fi fost un pic mai altfel decat sunt.
Iar unii dintre ei, oamenii care au declansat in noi acea furtuna atat de necesara stralucirii, nici macar nu vor sti vreodata cat de mult din ceea ce suntem le datoram. Poate ca nici macar nu si-au propus sa faca asta. Tot ce au avut de facut a fost sa vada in noi o stralucire pe care noi simteam ca nu o avem.
Mi se pare din ce in ce mai pertinenta o observatie pe care Octavian Paler a facut-o intr-una dintre cartile lui, poate ca in joaca, asa cum obisnuiesc scriitorii sa mai faca uneori; sau poate ca nu. Toata viata ne straduim sa micsoram distanta dintre ceea ce suntem si ceea ce vad in noi oamenii care ne iubesc. Si cu cat distanta este mai mare, cu atat ne vom transforma mai mult in oameni.
Sigur ca destinatia, a fi om, e una catre care merita sa te indrepti zambind. Insa in drumul catre acea destinatie in noi se dezlantuie o furtuna ce dicteaza mentalitati, pasiuni, intensitatea cu care simtim ceea ce ni se intampla si, in general, lucrurile pe care le asociem cel mai mult cu ideea de a trai.
Andrei daca imi permiti vreau sa fac o sectiune la mine pe bog in care sa public articolele cartii tale , ce zici primesc acceptul tau?
Superb !
multumesc, Cosmina :)
Alin: as zice ca deocamdata sa nu faci asta. Insa iti multumesc pentru incredere. :)
Incredibil de adevarat!………:)
Paul Mckenna avea o metoda foarte puternica in psihoterapia pe care o facea clientilor:
“Care este persoana care te iubeste cel mai mult? Intra in corpul ei, si priveste-te prin ochii ei!”
multumesc de citat!
cautind un articol despre empatie la lucrare mea de diploma” l’ascolto in relazione di aiuto” am ” descoperit” Andrei Rosca.
multumesc,mult pentru tot ce faci aici .
eu iti multumesc mult, Mary :)
Multumesc pentru ca ai creeat aceasta carte, si ca ne-o impartasesti intr-un mod mai putin conventional. Iubitul meu avea dreptate: “Suntem furtuni” e o opera de arta.
Datorita unor oameni incepi sa vezi viata cu alti ochi. Imi place sa cunosc oameni dornici de schimbare si de viata.
Da .. Suntem furtuni ..