La sfarsitul saptamanii trecute am participat la un campionat de karting cu bloggeri organizat de Altalingua. Am pierdut, evident. :) Nu fiindca n-am permis auto, ci fiindca ceilalti colegi bloggeri au cam muscat din volan. Ariel era hotarat, dupa prima tura, sa castige si stim cu totii cat de mult conteaza sa fii hotarat. Ei bine, de data asta n-a contat! Nu pentru el, cel putin.
Surprinzator pentru unii, nu si pentru mine, primul loc a fost castigat de Adrian Ciubotaru, care a fost convins, pe toata perioada concursului, ca e intr-un Ford Focus Ecoboost. Nu era, dar mantra aceasta repetata la infinit pare ca a dat rezultate, motiv de bucurie fara margini pentru Adi care, nu o data, a declarat ca ar fi fost favorizat (sau defavorizat, nu a retinut nimeni) de faptul ca e moldovean. Confirmam si asta. Este.
Altfel, Alex a fost acuzat de multiple ori de catre Andrei ca ar conduce cu ochii inchisi si, in ciuda frezei de sub casca, nu da bine in poze. Sau poate ca intamplarea asta a avut loc o singura data si doar a fost povestita de mai multe ori, cine mai stie? Folclor.
Pe locul 2 s-a clasat Radu, iar pe 3 Bogdan. Tunaru si Hoinaru nu s-au clasat nicaieri, dar nici n-au dat tot ce aveau mai bun, crezand ca intalnirea de saptamana trecuta era doar faza de calificare. Nu-i nimic, vor mai fi ocazii. :) Sper asta si pentru mine, nu doar pentru ei. Eu am crezut ca facand parte din echipa de organizare n-am voie sa castig, motiv pentru care am facut lobby sa primesc un kart care ia curbele mai largi. Se pare insa ca acel kart avea si lipici pe o parte, ca altfel nu imi explic cum de in calificari m-am unit atat de temeinic cu un stalp lateral.
Pentru mine, concluzia serii a fost ca e foarte distractiv karting-ul, insa pentru a face performanta ai nevoie si de un pic de cunostinte tehnice. Acum, nu stiu daca Altalingua ar putea sa imi predea aceste cunostinte tehnice, dar in mod cert ar putea sa mi le traduca ireprosabil. :)
*Altalingua, organizatorul campionatului e una dintre cele mai importante companii de traduceri tehnice din Romania, lucrand in special cu clienti internationali, din zona auto.
Mai multe poze (facute de Andrei Zdetovetchi, caruia ii multumim) pe pagina de FB a Altalingua. Evenimentul a avut loc la Amckart Afi Cotroceni.
PS: la Spada, ne ocupam de prezenta in social media a Altalingua de peste un an deja, si sunt printre clientii nostri preferati. :)