Imi aduc aminte cu placere cum mergeam in grup la biserica, de Paste. Ne strangeam de la mai multe blocuri si plecam spre biserica, ajungeam cu o ora si ceva inainte, desi era la doar 5 minute de casa si, personal, ma bucuram fiindca vedeam in jurul meu oameni la care tineam chiar daca unii nu imi erau decat amici.
Nu stiu de ce mergeam la biserica atunci, fiindca in mod cert nu imi constientizam foarte bine “convingerile”. Imi spunea cineva acum cateva zile ca nu intelege de ce cred in existenta lui Dumnezeu, tinand cont de faptul ca am o gandire destul de rationala, chiar prea orientata catre logica si, in general, bazata pe demonstratii. Nu stiu. Poate ca tine de educatia pe care am primit-o.
Dar incepusem sa scriu despre cum mergeam la biserica in grup si cat ne placea asta. In fiecare an constat cu tristete ca ne imputinam. Grupul devinde din ce in ce mai mic. Anul asta am ramas doar doi. Doi oameni din 10, poate chiar 15. Restul s-au imprastiat; unii au intrat in alte grupuri, altii nu mai fac parte din niciun grup iar cativa au hotarat ca se simt mai bine doar cu prietena.
E okay, cred ca e ceva natural. Pana la urma, odata cu trecerea anilor, la fiecare dintre noi apar prioritati noi si uneori traditia, obiceiurile sau prietenia cad pe locul 2,3 sau mai jos. Totusi e trist.
Un alt fenomen care observ ca se dezvolta de la an la an este transformarea slujbei de Inviere intr-un “eveniment monden”. Am vazut si anul acesta multe fete cu fuste cat palma si baieti dati cu gel de parca mergeau la discoteca. Unii dintre ei chiar se duc acolo dupa ce iau lumina. De fapt, cred ca cel putin 60-70% dintre cei ce au venit la slujba erau tineri. Aparent un lucru bun. De la balcoanele de vis-a-vis de biserica se mai vedeau blitz-urile aparatelor foto iar pe langa biserica am vazut cel putin doua masini de politie si 10 politisti patruland. Eveniment monden.
Evident ca imediat dupa ce s-a dat lumina trei sferturi dintre cei ce erau acolo au inceput sa se indrepte catre casa. Aici am remarcat interesanta incercare facuta de preot care a zis la un moment dat, la microfon: “credinciosi! lasati-i sa plece pe cei ce au venit doar sa ia lumina si nu stau pana la sfarsitul slujbei, fiindca acesti oameni au venit de fapt sa ia intuneric”. Interesant, dar totusi mi-a sunat usor a forma de santaj. Iar eu nu prea raspund la astfel de “constrangeri” mai ales ca, asa cum am zis si aici, faptul ca mergi la Inviere sau nu, iei lumina sau nu si alegi sa stai cu 5 minute in plus sau in minus nu te face mai mult sau mai putin crestin.
Nu cred ca asta inseamna credinta in Dumnezeu si nu cred ca participarea la slujba de Inviere iti da un bonus de 10 puncte in momentul in care va trebui sa “treci la nivelul urmator”. Oricum, seara s-a terminat frumos. Pe drumul de intoarcere, ajuns pe straduta blocului meu, straduta pe care se circula momentan extrem de greu, la un moment dat m-am intersectat cu o doamna pe la 45-50 de ani care venea din sens opus, cu lumina, probabil de la o alta biserica. Fiindca nu aveam loc sa trecem amandoi in acelasi timp pe trotuarul prea ingust m-am oprit 2 secunde, natural, ca ea sa poata trece. Cand a ajuns in dreptul meu s-a uitat la mine, mi-a zambit cald si mi-a spus: “Multumesc! Hristos a inviat!”
Adevarat a inviat!