Am gasit la Mihai un post mai vechi pe care nu stiu cum de il ratasem. Printre altele e acolo un citat care zice cam asa:
“Managers do not motivate employees by giving them higher wages, more benefits, or new status symbols. Rather, employees are motivated by their own inherent need to succeed at a challanging task. The manager’s job, then, is not to motivate people to get them to achieve; instead, the manager should provide opportunities for people to achieve so they will become motivated.†– Frederick Herzberg
Adica managerul ar trebui sa fie mai degraba un facilitator. Ideal nu ar fi ca el sa se chinuie sa motiveze angajatii ci doar sa le dea acestora ocazia sa se afirme, auto-motivandu-se. Bun! Ideea este perfect valabila atunci cand oamenii stiu sa se auto-motiveze, insa cred ca sunt destul de putini cei care pot face asta. Parca nu are suficient de multa aplicabilitate.
In plus, mi se pare ca de data asta Herzberg incearca sa ii scape pe manageri de responsabilitate. Ce bine ar fi daca tot ce ar trebui sa faca un manager pentru ca firma sa mearga bine ar fi sa angajeze oamenii si sa isi dea cu parerea in ceea ce priveste profitul. Din pacate lucrurile nu stau asa. Am mai zis-o: daca angajatii sunt prost alesi e vina managerului. Daca angajatii pleaca, de cele mai multe ori e tot vina managerului (ca nu a stiut sa ii tina sau ca i-a angajat desi nu erau potriviti). Iar daca angajatii nu stiu sa se auto-motiveze ghiciti voi cine ar trebui sa ii invete.
Eu cred ca principiile lui Herzberg sunt perfect valabile intr-un mediu competitiv, cu oameni puternici si bine pregatiti din punct de vedere profesional. Ca unul care am experienta renuntarii la o slujba din cauza ca nu-mi oferea oportunitati de dezvoltare si in care simteam ca nu-mi puteam utiliza la maximum potentialul; unde ma pierdeam in sarcini de rutina care se situau la un nivel mult sub nivelul meu de pregatire; pot sa afirm ca in general oamenii cu pregatire profesionala stiu sa se automotiveze. Iar cei care stiu sa se automotiveze, nu prea accepta sa lucreze intr-un mediu inchistat si conservatorist, refractar la schimbare si temator de ideea de „nouâ€.
Sunt de acord cu afirmatia: „daca angajatii sunt prost alesi, e vina manageruluiâ€. Si cu faptul ca, pentru emigrarea angajatilor, tot managerul este responsabil. Din pacate, desi au aparut o sumedenie de scoli de management, am observat ca cei care urmeaza aceste cursuri nu sunt „scoliti†in adevaratul sens al cuvantului sau ei insisi nu trateaza cu destula responsabilitate ceea ce li se preda. Si aici vorbesc din experienta proprie. Am participat la un master in management la care, din cateva zeci de cursanti, numai cativa erau interesati intr-adevar sa acumuleze cunostintele necesare pentru a stapani tehnicile unui manageriat eficient. Iar, dintre cei 7-8 lectori, unul singur, cel care a tinut cursurile de management financiar, a stiut sa capteze audienta si a organizat work-shop-uri foarte utile, care au stimulat gandirea analitica a cursantilor si i-au facut sa constientizeze faptul ca este imperios necesar sa studieze.
In concluzie, un manager bun are nevoie de subordonati pe masura; si invers. Noi mai avem inca probleme cu mentalitatile cele vechi, atat de adanc implementate, incat probabil ca va trebui sa mai asteptam cateva zeci de ani pentru a scapa de ele.
Pe de alta parte, managementul este atat o stiinta, cat si o arta. Cu alte cuvinte, se poate invata dar, pentru a fi eficient, este nevoie si de un talent innascut.
Da … nici eu nu sunt deacord cu ideea ca angajatul ar trebui sa se auto-motiveze . Uite am lucrat si o sa incep de azi o noua etapa de lucru cu oameni tineri, care nu au avut pana acum cine stie ce experiente/de loc in campul muncii … ei eu nu cred ca pot sa le cer sa se motiveze asa de unii singuri singuri in activitatile pe care o sa le intreprindem … atunci rolul meu care mai este?
Eu ca “manager”:) trebuie sa le spun povesti , sa-i ascult si sa-i provoc … si povestea asta trebuie musai sa plece de la mine ca de la un “dirijor” pentru ca daca ai lasa pe fiecare sa faca ce vrea cand vrea nu cred ca am mai ajunge la tinta propusa. Exista si asta o stim cu toti – motivatia interna a fiecaruia (unul o face pt bani, altul pt faima, altul din pasiune, eu o fac pentru experienta); dar cred cu tarie ca motivatia ta interna trebuie racordata la motivatia companiei in care/pentru care lucrezi …altfel lucrurile stau prost.
Stii Andrei cati oameni aud in jurul meu care spun cum fac ei cu sila un job … ei si sti ce este curios – businessul ala pentru care un angajat isi face treaba cu sila nu arata prea bine (in toate cazurile.)
Stiu, alexandru. Nici n-ar avea cum sa arate bine, dupa parerea mea. Si eu aud la fel de multi.
Nu este vorba de auto-motivare. Este vorba de faptul ca orice om, indiferent de educatie sau de statut social, este motivat de succes, asa cum intelege fiecare succesul. Intr-adevar, succesul nu este un obiectiv universal, fiecare il considera intr-un anumit fel in functie de educatie sau de statut. Succesul este un ideal, el nu poate fi atins; cu cat suntem mai aproape de succes, cu atat avem o alta optica asupra lui, vrem mai mult.
Ideea de a fi mai aproape de succesul personal motiveaza oamenii. Pentru unii manageri, succesul altora se masoara in bani, pentru altii in promovari etc.
Ca manager, trebuie sa identifici ce tipuri de activitati il motiveaza pe un anumit angajat, iar apoi sa ii creezi posibilitatea sa le execute, fie ca trebuie sa faca altceva la inceput.
Nu exista echipe slabe. Doar manageri slabi. Suna a blestem dar este o ..realitate. Ca manageri incercam sa gasim sensuri si metode si cai…. gasim scuze uneori si de foarte multe ori ne gasim singuri. Cei norocosi apoi se re-gasesc.
Un manager construieste o companie aidoma unui golem. Si uneori golemul isi distruge creatorul. Golemul si regulile magice/manageriale de utilizare… blestemul antreprenorilor