Accept blogul ca instrument de comunicare. Daca stau bine sa ma gandesc, a fost unul dintre motivele pentru care mi-am facut si eu unul. A comunica folosindu-l mi se pare foarte okay.
Ceea ce nu mi se pare okay este ca oamenii sa isi spuna pe bloguri lucruri pe care ar trebui sa si le spuna in fata. Pe langa faptul ca urasc sincer “spalatul rufelor in public”, gestul are, cel putin pentru mine, un iz de lasitate. E ca si cum ti-ai invita partenerul intr-un restaurant select pentru a-i spune ca totul s-a terminat. Stii ca acolo este mai putin probabil sa riposteze si sa iti spuna ce are de spus, iar tu de fapt asta vrei. Nu iti doresti un dialog, nu iti doresti sa rezolvi ceva, iti doresti sa ii arunci in fata niste cuvinte si sa vezi ca-l doare.
In general, cand oamenii sunt suparati si nervosi, spun lucruri care dor si care, mi-a luat mult sa imi dau seama, au foarte putine in comun cu ceea ce simt ei cu adevarat. Cu alte cuvinte, si cei ce ataca sunt la fel de debusolati ca cei care incaseaza. Insa asta se intampla la cald, fiind fata in fata cu persoana pe care (crezi ca) o urasti.
Cand suni sa faci o rezervare la restaurant sau cand te asezi in fata calculatorului si incepi sa scrii pe un blog, lucrurile nu mai stau asa. Scuza “eram nervos” e expirata. Atunci nu esti presat de timp si poti sa te controlezi mai usor fiindca acea persoana nu e acolo, si totusi faci lucrurile astea. Fiindca vrei ca pe celalalt sa-l doara.
Nu, zilele astea nu a scris nimeni nimic de rau despre mine si nici nu m-a parasit prietena, insa atunci cand s-a intamplat sa ma enerveze oameni care confunda scrisul pe blog cu discutiile face-to-face am stat cat de departe am putut de calculator si am asteptat sa ma calmez, asa ca scriu acum. Acelasi lucru vi-l doresc si voua.
ps: sentimentele au, ne place sau nu, o problema cu tehnologia sau, mai degraba, tehnologia sta prost la transmis sentimente; chiar si atunci cand e vorba de secvente video.
Cred că ai scris foarte bine. Da, oamenii intermediază mesajul, vor să îi doar pe alţii şi să le reducă dreptul la ripostă; vor de asemenea să scape de un sentiment de vină, şi spun eu, laşitate. Asta sună şi se simte rău.
Foarte Frumos :)
S-a intamplat ca cineva sa ma faca sa sufar si, dupa ce ne-am certat si am spus tot ce am avut de spus, am mai ramas cu nelinisti asa ca am scris: o data o poezie, alta data o poveste cu mesaj, fantezie ce putea fi interpretata…
Nu imi imaginez cum poate cineva sa scrie pe blog _in loc_ sa vorbeasca fata in fata cu cineva, cred insa ca problemele emotionale pe care le ai pot fi motor artistic, datorita lor poti realiza povesti frumoase, chiar daca au si un mesaj ce vrea sa atinga pe cineva anume. Pentru cineva din afara care citesteste e doar o poveste :)
De exemplu http://fatacuportocale.wordpress.com/2007/10/24/
un-samurai-bu-shi-do-si-un-solo-la-toba/ :)
foarte interesant, o sa incerc sa-mi amintesc atunci cand am nervi din cauza cuiva. nu stiu unde e granita, pt ca un blog personal cred ca poate transmite niste sentimente si stari ale autorului.
daca nu te referi la cineva sau ceva anume, ci descrii o situatie des intalnita la cei din jur, e ok?
Gabi: pai cred ca e okay. Pana la urma, asta am facut si eu acum. :)
Iar blogul poate intr-adevar INCERCA sa transmita niste sentimente ale autorului insa ma indoiesc ca va reusi vreodata sa transmita sentimente pure. Ca orice alt mijloc de comunicare, internetul este si el un filtru. Si stii si tu: cu cat trecem mesajul prin mai multe filtre, cu atat ajunge la destinatie mai distorsionat, mai interpretabil.
Post-ul asta este de acelasi nivel cu acela cu care m-ai castigat de cititor: foarte bine scris, cu subiect, cu o concluzie si inspirat din realitate. Si se potriveste de minune cu ultimele mele 2-3 zile.
Cred ca in general oamenii se evalueaza raportandu-se la cei din jur, deci nu conteaza prea mult daca celalalt are un necaz, sau ei au o bucurie, rezultatul va fi acelasi. Si multi gresesc crezand ca e mai usor sa faca un necaz celui de langa, decat sa lupte pentru o bucurie a lor. Un premiant la o scoala proasta, se va simti mai destept decat un elev de nota 8 la o scoala (foarte) buna.
`Sa vrei sa-l doara`, sunt de acord cu Sorin , unii nu au fost invatati sau nu se cunosc destul de bine pentru a se bucura de ei insisi , si realizarile lor, se simt bine doar atunci cand ii fac pe alti sa sufere.
Multi oameni merg pe principiul I have to put you down , to win , to feel good.
Si foarte putini vad relatia de interactiune ca o afacere din care amandoi sa castige ceva. 50% 50%, if you win, I`ll win, If you fell good, you`ll fell good.
Spalatul rufelor in public este un gest , urat, las, si care desi aparent da senzatia de superioritate, in esenta este dovada inferioritati.
Iar blogul, ca instrument de comunicare, poate fi folosit de unii pentru a-si spala rufele in public, la fel ca televiziunea, ziarele si radioul, din pacate.
Pana la urma noi, consumatorii de blogguri suntem cei care facem selectia finala…
nu cred ca o sa putem vreodata sa spunem: “voila! toata blogosfera romaneasca e ok”. nu. fiecare padure are uscaturile ei. in fine …
am preferat mereu sa scriu despre mine decat sa scriu despre altii – poate tocmai de frica de a nu pica in patima aceasta a spalatului rufelor in public. am scris si despre altii, dar la general, criticand atitudini care le observ, le dezaprob si care, cateodata ma caracterizeaza si pe mine … asta poate e lucrul cel mai dureros dar … back to my subject.
cred ca pana la urma noi suntem cei care trebuie sa ne “tagg-uim” blogurile pentru a informa cititorul despre ce vorbim pe blog. eu scriu despre nimicurile din viata mea si nu cred ca toti apreciaza ceea ce scriu dar asta e. nu sunt ei “vinovati” ca nu consuma ceea ce scriu. pur si simplu nu ei sunt target-ul …
In primul rand La multi ani, ca nu am reusit pe noul an sa ne vedem “on-line”. Si mai apoi BRAVOS, frumos spus. Si mai mult decat atat, la tot ce ai spus, pot adauga:
“Sa incercam sa pastram echilibru in toate hotararile le luam sau afirmatiile pe care le facem si sa ne punem mereu si in pielea interlocutorului. Si desi par lucruri firesti si usoare, rareori le facem. MOTIVUL ?!? Lene. Si e pacat… sincer va spun.
;)
Mi s-a reprosat nu doar o data ca ceea ce scriu pe blog nu tine de domeniul asta (al blogurilor). Ca pe blog trebuie sa scrii lucruri sau fapte in care oamenii sa se regaseasca…
Nu gasesc nimic rau in a-ti scrie sentimentele atata vreme cat o faci cel mult in fata unui interlocutor fictiv. Si, la urma urmei, nu vei scrie niciodata pe blog exact ceea ce simti/gandesti, si cand spun asta ma refer la sentimentele/gandurile pe care le macini in suflet/cap zi de zi. Pot fi cel mult o copie palida a acestora…
Si intr-o conversatie fata in fata filtram cuvintele celuilalt, iti dai seama ce interpretari pot rezulta dintr-un “dialog” pe blog. Orice informatie fie ea scrisa sau auzita este filtrata de propria realitate, asa ca atunci cand pe cel cu care conversez il supara ceva din ceea ce am spus ma asez in locul lui/ei si privesc pe cat posibil din perspectiva aceea intreaga situatie. Uneori imi dau seama ca am gresit prin ceea ce am spus, alteori inteleg punctul de vedere si accept situatia asa cum este. Exista si momente in care dialogul chiar nu poate continua pentru ca sunt diferente prea mari de opinie, atunci ma retrag si il las pe celalalt in realitatea lui.
Bineinteles ca tehnologia transmite distorsionat sentimentele si emotiile pentru ca lipsesc multe elemente care in alt context dezvaluie ceea ce simtim.
Bafta la training. :)