Am avut numeroase discutii pe tema adaptarii limbajului in functie de persoana cu care discuti. Pentru mine e regula numarul 1 in comunicare. Mai multi mi-au zis insa ca li se pare ca, adaptandu-si discursul, proiecteaza o alta imagine decat cea reala. Altii spuneau ca, facand asta, nu mai esti natural, te prefaci.
Eu cred ca “a fi natural” e o expresie usor exagerata. Daca ne referim la a ramane neschimbati in timp, a fi natural poate insemna a ramane asa cum eram la varsta de 1,3 sau 7 ani. Ceea ce, evident, nu se intampla fiindca evoluam, devenim mai complecsi.
Acceptand faptul ca varianta de mai sus e aberanta, cred ca putem discuta despre naturalete doar privind-o ca pe un atribut ce poate fi acordat relativ la ceva. Astfel, pot spune ca ma comport natural doar tinand cont de situatia in care ma aflu. Oare o persoana care, in mod natural, are o excelenta fluenta in vorbire si poate comunica usor cu oricine, devine automat mai putin naturala, prefacuta, atunci cand isi intalneste fata in fata idolul sau o persoana pe care nu a mai vazut-o de zeci de ani?
Avem sentimente, emotii, perceptii si, mai presus de toate, vrem sa fim placuti. Toti vor sa fie placuti. Poate ca nu vrem sa fim placuti de toata lumea (oricum ar fi imposibil) dar au existat, exista si vor exista persoane de care ne-am dori sa fim placuti. Ne-am dori sa ramana cu o impresie buna despre noi.. Si atunci, incercam sa dam ce avem noi mai bun si, mai ales, ce credem ca ar putea-o interesa pe persoana respectiva.
In continuarea ideii de mai sus, ca un exemplu, printre altele, sunt pasionat de marketing si de Al Doilea Razboi Mondial. Totusi, atunci cand ma duc sa imi vad bunicii nu vorbesc cu ei despre advertising si branding, fiindca ei ar intelege mai greu iar cei ce nu inteleg nu pot sa se bucure de o discutie. In acelasi ton, nu merg la o intalnire de afaceri pentru a discuta tehnica blitzkrieg sau atacul de la Pearl Harbour cu un om ce incearca sa isi dea seama daca ma pricep la ceva sau nu.
Concluzionand, proiecteaza acest blog o anumita imagine a mea? Evident! Este aceasta imagine completa? Arata ea in totalitate cine este Andrei? In niciun caz. Nici nu ar putea. Dar e important de stiut ca nu prezinta o parte care nu exista. Cei cu care m-am vazut la un suc au primit, probabil, cateva elemente care sa completeze imaginea pe care si-o facusera de pe blog. Daca as discuta cu ei fata in fata despre preferintele mele in materie de femei sau despre religie, ei ar primi cu siguranta alte piese din puzzle.
Iar asta ni se intampla constant, mare parte din viata. Colectionam si aranjam piese de puzzle, in speranta ca vom obtine o imagine cat mai clara a omului pe care il avem in fata.
True :)
Andrei, este intamplator faptul ca esti pasionat de marketing si WW2? Vezi vreo legatura?
…era frumos sa incepi cu impresiile lasate de mare…ca tot esti pe acolo…;)
mihnea: pot gasi o legatura intre marketing si orice :)
as putea insa alege alte 2 exemple de pasiuni sau preocupari si ceea ce am scris ar ramane valabil
..sau ar putea lua empatia ta drept ipocrizie.
una e sa schimbi subiectul discutiei in functie de interlocutor, alta e sa schimbi registrul verbal. normal ca n-o sa vorbesti cu un camionagiu asa cum vorbesti cu prietenii, pe acleasi nivel de intimitate sau “la misto”.
dar poate uneori, fata de aceeasi persoana, se poate sa apari diferit sau macar “nu asa cum te stiam”. si atunci fie te suspecteaza, fie accepta ca nu te cunoaste indeajuns si se bucura (sau nu) de descoperire.
(andrei, iti place sa dezlegi puzzle-uri umane?! :) )
“fie te suspecteaza, fie accepta ca nu te cunoaste indeajuns”
Asta e o dilema veche de cand lumea: acceptand faptul ca toate lumea crede ca o anumita chestie X e corecta, desi nu este, tu ce faci? faci cum e corect si iti asumi faptul ca vei fi considerat dobitoc (pe nedrept) sau faci ca ei si ii pastrezi fericiti, desi faci ceva gresit?
Nu stiu raspunsul. Fiecare face cum crede.