Citim, intrebam, ascultam, ne uitam la emisiuni tv si analizam miscarile pe care le fac altii. Incercam sa gasim retete sau, cel putin, ingrediente ale succesului. Vrem scurtaturi. Ele exista! Cine spune ca nu exista probabil ca nu le-a cautat suficient. Principiile noastre, indiferent ca tin de business sau de modul in care ne conducem viata, se bazeaza in mare masura pe principiile altora. Intalnim oameni, ii alegem pe cei cu care am vrea sa semanam din anumite puncte de vedere si ii observam. Citim carti de business, carti de online si ni se pare ca am inteles. O parte dintre principiile pe care le avem ne-au fost inspirate de altii. Regulile le-am luat de la altii, le-am adaptat si ni le-am insusit.
Invat sah in perioada asta. Invat enorm. Insa unul dintre primele principii invatate zice ca sahul nu este mecanic. Faceam niste tutoriale si dupa 2 ore in care mi se arata care e cea mai buna modalitate de a raspunde fiecarui tip de miscare sau piesa, mi se aducea aminte: sahul nu este mecanic! Nu trebuie sa fie mecanic. Daca joci mecanic, vei pierde. Da, aia e mutarea pe care ar face-o Kasparov. Da, Fischer tot pe aia ar face-o si da, statistic vorbind, facand mutarea aia sunt 53% sanse ca albul sa castige. Dar tu nu ai voie sa joci mecanic!
In antreprenoriat exista niste principii care te pot ajuta mult, ar fi bine sa le stii. Insa nu e loc de gandire mecanica aici. Solutia aia pe care o cauti, cea perfecta si potrivita, nu exista. Antreprenoriatul, mai mult ca orice altceva, inseamna flexibilitate. Anii de experienta te pot invata multe, insa majoritatea pot fi reduse la asta: trebuie sa fii flexibil. Sau, mai exact, sa stii cand e cazul sa fii flexibil si cand e cazul sa te incapatanezi, sa lupti si sa nu renunti. E o mare calitate asta. O calitate care, din pacate, de cele mai multe ori, se invata in ani de zile. Ani in care ai fost suspect de flexibil atunci cand trebuia sa ramai pe pozitii, si te-ai incruntat ca fraierul atunci cand trebuia sa (iti) tolerezi greseli.
Insa odata ce inveti asta… :)
Drept!
Problema este ca doar retroactiv poti valida decizia de a fi flexibil sau sa de a te incapatana.
Din experienta inveti probabilitati … care pana la urma te fac sa rigidizezi procesul. Un cerc vicios?
Mai este si experimentul lui Shubik care e o super lectie de antreprenoriat. Experimentul e despre ”too much invested to quit” si despre cand iti dai seama daca e cazul sa o iei pe un alt drum.
http://interestinglane.wordpress.com/2009/01/05/too-much-invested-to-quit/
doar partial de acord cu tine, Anto. Insa articolul la care ai facut trimitere e foarte bun! :)
:) frumos spus . Deacord ca trebuie sa fii flexibil , dar sa nu uiti care e scopul tau. Te adaptezi , inveti in din mers ,iti accepti greselile si evoluezi. Nu cred ca e alta cale spre succes. Ce e facut mecanic, ca la carte , va da rezultatele asteptate si …mediocre de cele mai multe ori . Trebuie sa ai curajul sa vrei mai mult si sa faci mai mult decat ceilalti.
Salutare Andrei,
DA, antreprenoriatul este viata , iar viata are un singur scop si anume sa fie traita .
La fel si antreprenoriatul , am descoperit dupa ani ca trebuie trait , asta e farmecul lui . Se poate face si mecanic , dar dispare tot parfumul , ramai doar cu incruntarile
Cand vine vorba despre viata sau atreprenoriat trebuie sa le traiesti
tu personal, nici cartile , nici altii nu te pot invata sa traiesti, poate sa supravietuiesti eventual .
Da, frumos subiect!
Antreprenoriatul e mai degraba un mod de a fi, atat timp cat nu oricine poate trai acest spirit.
Si intr-adevar, cred ca e foarte bine spusa partea cu flexibilitatea si rigiditatea.
Ce mai cred eu e ca nu inveti niciodata… si ca atunci cand esti convins ca ai invatat si ca nu vei mai face greseli, o comiti iar… ;_0 Situatiile in care esti pus ca antreprenor nu sunt niciodata un rezultat al functiei “copy paste”… asa ca …
Da, cred ca atat in sah cat si in antreprenoriat nu trebuie sa ai o gandire mecanica, ci o gandire matematica, chiar algoritmica (Se mai studiaza matematica la ASE?) Si totusi astazi chiar si mecanica este comandata de de software sofisticat, nu?:) Am citit chiar pe cineva care compara gandirea unei anumite persoane cu motoarele de Peujeut :).
Am citit Andrei ca ai facut 2 ani de poli. La care profil tehnic i-ai urmat?
Cel mai bun drum e cel pe care-l stii chiar daca putin mai lung…
n-am mai trecut pe aici de prea multă vreme…
Ştii ce te învaţă şahul şi ce poţi aplica în viaţa de zi cu zi şi în afaceri?
1. Nu-ţi fie teamă să faci tu prima mutare.
2. Există 3 căi: câştigi, pierzi sau faci remiză.
3. Nu-ţi subestima adversarul.
4. Ai încredere în capacităţile tale.
5. Învaţă să pierzi şi vei şti cum să câştigi.
6. Gândeşte mereu înainte toate mutările posibile ale adversarului.
7. Nu-ţi fie teamă să intri în joc.
8. În viaţă eşti doar tu şi ceilalţi, aşa că descurcă-te singur şi ai încredere doar în tine.
9. Învingătorii pot fi oricând şi învinşi.
10.Nu imita marii jucători, încearcă să-ţi creezi propriul stil.
Astea le-am învăţat în 15 ani de şah şi le pot aplica oricând în viaţa de zi cu zi, în afacerile de zi cu zi. ;)
@Roxana Waau! 15 ani.
Cand eram mai mica o urmaream pe Elisabeta Polihroniade la televizor. Tare imi placea sa ma uit cum muta caii si pionii pe tabla, desi nu intelegeam chiar tot ce spunea. De fapt adevarul e ca intelegeam foarte putin din ce spunea. Tu ai invatat ceva de Elisabeta Polihroniade?
“Nu imita marii jucatori”, dar de la ei in primul rand trebuie sa invatam (adica de la maestrii trebuie sa invatam in orice domeniu). Nu-i asa?)
Mi-a placut decalogul tau “de razboi”. Tocmai m-am apucat sa citesc si: “Sun Tzu era un biet mototol. Subjuga-ti adversarii, tine-ti aproape prietenii si stapaneste adevarata arta a razboiului”:)
Ai dreptate Andrei.
Consider ca ne trebuie ceva timp sa ne dam seama ca lucririle simple sunt cel mai greu de gasit. Andrei, pe cand un comentariu despre simplitate?
Cel mai mult imi place sa invat din greseli. Ale altora bineinteles.
Am observat totusi cateva lucruri in comun la antrepenorii de calitate.
Sunt extrem de flexibili in lucrurile neesentiale si extrem de neclintiti si hotarati in lucririle importante.
In rest, cum ai spus si tu experienta isi spune cuvantul. Prin experienta neintelegand ceea ce n-i se intampla ci ceea ce intelegem din ce n-i se intampla.
Numai bine.
@Manuela: Cu riscul de a transforma blogul lui Andrei în chat (şi sper să nu se întâmple asta), am să-ţi răspund la întrebări.
– nu am învăţat de la Elisabeta Polihroniade. Şahul l-am învăţat de la bunicul meu vitreg la vârsta fragedă de 5 ani. Şi cât am fost mică l-am jucat din plăcere, mi-am dezvoltat gândirea aşa cum trebuia. Când am crescut, am citit cărţi despre Kasparov şi jocurile sale, însă asta nu m-a determinat să-i copiez stilul în tournaments.
– nu trebuie să imităm stilul jucătorilor profesionişti. Nu ştiu cât ai înţeles, însă băteam în direcţia de a-ţi dezvolta singur(ă) un stil de joc. Cine ştie, poate ajungi următorul maestru… ;)
manuela, apropo de facultate:
– 2 ani la FILS (Inginerie in Limbi Straine), Mechanical Engineering – suna la fel de prost si in romana si in engleza, o porcarie de facultate, daca ma intrebi pe mine. M-a atras ideea de mecatronica. Mi-a trecut repede.
– dupa care ASE (unde da, se mai face matematica, insa nu se compara cu matematica de Politehnica), Marketing.
@Roxana
Am inteles ce ai spus, si eram absolut de acord cu tot ce spusesei.
Intrebarile mele erau suplimentare, adica pentru ca sa aflu cate ceva din ceea ce nu spusesei!
Ma gandisem adica sa aflu daca cineva care a insistat sa joace 15 sah “s-a folosit” de maestrii cunoscuti. Eu doar pe E.P. o stiu de la noi din tara si imi amintesc de emisiunile ei. Eram cam mica sa inteleg foarte multe, dar daca m-as apuca acumna de sah, ceea ce n-o sa se intample, caci sunt mult prea ocupata cu alte “jocuri si razboaie”, as dori sa invat cate ceva de la marii maestrii – mutari, pozitii, strategii, alea, alea…nu mi se pare ca ar fi vorba doar de stil, ci de strategii “beton”. E intr-adevar cam lipsa de maestrii in general, prin toate domeniile, dar totusi imi vad limitele, si prefer sa ma raportez tot la marii maestrii de-a lungul timpului, chiar si cand e vorba de stil (nu copiezi, dar prelucrezi, sintetizezi, combini etc. de la mai multi, nu poti sa-ti faci un stil din neant).
P.S.
Si DA, sa nu transformam blogul lui Andrei intr-un chat, ca poate pana la urma se hotaraste si participa la vreun concurs cu el.
Si
” Dar tu nu ai voie sa joci mecanic!” Chiar asa si e. Trebuie sa evaluezi intai situatia in care te afli tu la acel moment, si de-abia dupa aceea sa vezi care din solutiile pe care le stii merge, sau sa iei cate ceva din mai multe solutii si sa faci o combinatie unica specifica situatiei curente.
Si nu trebuie sa uiti ca daca tu nu esti Kasparov sau Fisher, nici ala din fata ta nu e vreunul din partenerii lui Kasparov sau Fisher cu care acestia au jucat de-a lungul timpului. E importanta si evaluarea adversarului real, ca in orice batalie, nu numai distributia pieselor pe tabla. Daca in acel moment adversarul isi aduce aminte ca l-a parasit iubita, poate nici nu mai conteaza ce strategie ai, il dai sah-mat oricum, desi parerea mea e ca nu trebuie sa ne folosim de necazul altuia chiar asa, ii stergem mai intai lacrima, il lasam sa ne planga pe umar, si dupa aceea ne propunem sa ii dam sah-mat.
Sahul e ca antreprenoriatul…cu cand crezi ca esti pregatit…apare ceva nou
Iti recomad:
The Art of Learning: An Inner Journey to Optimal Performance by Josh Waitzkin
http://www.amazon.com/Art-Learning-Journey-Optimal-Performance/dp/0743277465/ref=sr_1_1?ie=UTF8&s=books&qid=1251626896&sr=8-1
Nu ştiu dacă ai văzut filmul Dead Poet Society, aşa că o să presupun că nu şi am să zic pe scurt: profesorul îi învaţă pe elevi ce înseamnă perspectiva. Aşa că în sala de clasă îi pune să se uite împrejur din poziţia şezând … apoi cu un entuziasm pantentat, Robin Williams se suie pe o bancă, îi trage şi pe ei pe bancă … şi le arată aceeaşi realitate din unghi diferit.
Desigur! porblema analizată este aceeaşi, concluziile de bază şi de bun simţ se twittersection-ează în mare parte … dar perspectiva (zic eu!) este ADN-ul creaţiei. Mica problemă se iveşte în momentul în care realizezi circuitele care nu îţi aparţin şi te găseşti în momentul în care ai tot ce îţi trebuie pentru a lega singur firele. Apare teama de eşec, apare nesiguranţa, comoditatea, prea multă încredere în sine înseamnă oarecum subestimarea adversarului (că tot vorbeai de şah şi tutoriale vs. stil personal) şi apar şi conceptele-axiome pe care le-ai folosit până acum şi despre care nu mai ştii dacă te ajută într-o măsură mai mare decât te încurcă.
All too often, conventional wisdom is just the collective limitations of those who’ve tried and failed before or, worse, never bothered trying. When someone says, “you can’t do that,” what they are really saying is, “I can’t figure out how to do that, so who the hell are you to try?” Do NOT accept someone else’s limitations as your own without first doing everything possible to succeed on your own terms. (http://rapuunzel.blogspot.com/2009/07/un-tip-il-cheama-jonathan-fields-un.html)
@Anto articolul tău pune fix punctul pe i, pentru că ajungem la un punct în care “Nu mai licitam pentru firma sau partener ci platim (investim resurse, a se citi aruncam resurse) pentru a nu pierde ce am investit deja”.
Deci (urmând o logică proprie) problema antreprenorului este dublă:
1. de la început trebuie să fie sigur că nu cimentează investiţia a la manole … şi că merită efortul de a găsi soluţii şi a insista.
2. când datele problemei se schimbă radical … care e punctul în care apare flexibilitatea (şi aici vorbesc de flexibilitatea extremă) care îl face să zică hop?