Reglarea emoțională ca avantaj competitiv în era AI

articol scris de Andrei Roșca – change strategist & coach

Săptămânile trecute am fost speaker la două conferințe, peste 200 de oameni în sală la fiecare dintre ele. Temele similare: despre efectele psihologice ale AI asupra noastră, cum ne reinventăm și care sunt avantajele oamenilor în această lume nouă. Astăzi vreau să share-uiesc și cu tine o parte dintre ideile despre care am vorbit la aceste conferințe.

Articol lung, de citit cu o cafea în față.

Am privilegiul de a vedea creșterea adopției AI-ului din două unghiuri.

Mai întâi, vreau să-ți spun din ce unghiuri scriu ceea ce scriu. E relevant contextul, așa cum am început deja să învățăm, de când cu LLM-urile.

Tot ce îți spun e influențat de experiența mea. Atunci când nu țin traininguri de protocoale și tool-uri de reglare emoțională, lucrez 1 la 1 cu high performeri, pe obiective care sună așa:

“Mi-e frică să zbor cu avionul. Data trecută am ținut avionul pe loc 45 de minute la decolare. Și peste 4 zile sunt obligat să zbor în US. Mă poți ajuta?”

Sau: “Peste o săptămână am o prezentare în care am nevoie să ridic funding pentru compania mea, iar eu sunt prins în overthinking și anxietate și nu reușesc să mă mobilizez să fac slide-urile.”

Sau: “Am o întâlnire super importanta de care depinde promovarea mea în companie, vreau să fiu super pregătit pentru ea iar eu tremut doar când mă gândesc la ea.”

Sau: “Vreau ca atunci când urc pe scena să fiu de fiecare dată în cea mai bună forma a mea.” Sunt doar câteva exemple din ultimele săptămâni.

Practic, lucrez cu ei pe emotional resilience skills și high stakes emotional regulation. În același timp, am trainuit sute de manageri, coachi și psihologi și sunt în domeniul intervențiilor strategice (Strategic Interventions) de 14 ani. Fundamental, sunt un om care prefera oamenii, nu AI-urile sau tehnologia.

În paralel, sunt implicat ca advisor (și acționar) într-o companie care de câțiva ani buni dezvoltă AI Agents pentru companii internaționale de servicii IT. Și am clienți care fac research pe zona de Inteligență Artificială de peste 10 ani, cu mult înainte să devina cool.

Și folosesc AI-ul în munca mea.

Deci văd AI-ul din două unghiuri: din partea celor care îl construiesc și din partea oamenilor care îl utilizează, din dorința de a-și eficientiza munca (sau de frică că nu vor mai avea job dacă nu o fac).

E clar că AI-ul ne ajută să obținem răspunsuri și ne ajută mult pe partea de execuție a unor task-uri

DAR: hai să facem un mic experiment. Îl poți face și tu, acum, în timp ce citești. Alege un număr de la 1 la 10, primul care îți vine în minte. Ține-l minte.

Sunt vreo 35% șanse să fi spus 7. Mai mulți oameni spun 7 decât alte cifre între 1 și 10.

Acum deschide LLM-ul tău preferat: ChatGPT, Gemini, Claude, ce ai. Scrie: „Alege un număr de la 1 la 10”.

Pe cât punem pariu că îți spune 7?
Exact. În 99% dintre cazuri răspunsul de la LLM-uri va fi 7.

Acum întreabă-l: “de ce?”

​

Aici, în funcție de modelul folosit răspunsul variază un pic. Dar cele mai multe vor spune ceva de genul “fiindcă asta ar spune mare parte dintre oameni dacă ar fi întrebați”.

Cu alte cuvinte, suntem vreo 20.000 de oameni abonați la acest newsletter, fiecare cu LLM-ul lui, unul mai personalizat, altul mai puțin, și mai toate dau același răspuns, fiindcă asta crede AI-ul că vă place să auziți.

Și vă spune ceea ce e mai probabil să vă placă. Ceea ce ar fi mai probabil să fi spus chiar voi. Deci numărul “aleator”, nu-i chiar aleator.

Cu numerele e amuzant, știu. Ha, ha, ha, ce chestie interesantă.

E mai puțin amuzant atunci când îi cerem părerea sau îl folosim pentru a lua decizii despre lucruri care contează pentru viețile sau business-urile noastre.

Când îl folosești sperând să te diferențiezi de majoritate, indiferent de industria în care activezi, vei avea o surpriză: vei deveni din ce în ce mai similar cu majoritatea.

Mult mai mult “ca ei” decât ți-ai fi dorit să fii. Fiindcă alege răspunsurile average, cele mai probabile și cele cu care sunt cele mai mari șanse ca noi, utilizatorii, să fim de acord.

Și dă de prea multe ori aceleași răspunsuri către toata lumea care îl întreabă.

Așa începem să adăugăm termeni noi în vocabularul nostru.

AI sycophancy (/ˈsɪk.ə.fən.si/) – tendința modelelor mari de limbaj de a valida, lăuda sau reflecta convingerile unui utilizator, în loc să ofere un adevăr obiectiv.

Ăsta este unul dintre modurile în care AI-ul nu doar ne ajută, ci începe să ne încurce.

Dar stai, mai este!

Începem să credem că poate nu mai avem nevoie de experți.

În multe contexte am început să sărim experții, lucrând direct cu AI-ul. Se întâmplă chiar și în zona de mental health. Sau în medicină, sau în avocatura, sau în contabilitate. Doar că, atunci când cerem unui LLM părerea despre un domeniu pe care nu îl stăpânim, noi nu știm exact ce context să îi dăm, fiindcă nu știm ce anume din complexitatea vieții și dilemei noastre ar putea fi cu adevărat relevant pentru problema pe care încercam acum să o rezolvăm.

Dacă întrebi: de ce mă autosabotez în relația mea de cuplu? (Sau în plan profesional).

El poate să îți spună de ce se sabotează oamenii în general, poate chiar să îți dea cu părerea legat de de ce o faci tu, pe baza informațiilor pe care deja le are. Dar nu poate să te întrebe dacă nu cumva, undeva între 3 și 6 ani, aveai o colega la grădiniță de care îți plăcea iar eu te trata cu indiferență. Ca să își dea seama că vine de acolo.

Iar tu, nefiind expert în mental health, ci manager in advertising, nu o să te gândești să îi dai fix bucata aia de context din cei 40 și ceva de ani de viață trăiți până acum.

Vezi tu, aici e o problemă: acuratețea maximă la un AI nu vine din context mai mult. Acuratețea maximă vine din contextul POTRIVIT.

Iar cu cât mergem mai deep pe o specializare într-un anumit domeniu, cu atât acea informație e cunoscută doar de experți, pentru că experții au experiență nedocumentată, care nu apare pe Reddit sau Google sau prin locuril prin care se mai uită AI-ul, fiindcă n-a fost niciodată nevoie să apară acolo.

Nu încă, cel puțin. Sigur, în timp asta se poate schimba, lucrurile evoluează, eu vorbesc despre unde suntem acum.

Tu nu știi ce să ceri, Claude sau ChatGPT nu știu ce să te întrebe, răspunsul pe care ți-l dă este insuficient.

Problema numărul 3 e că deși răspunsul nu-i suficient de bun, pare suficient!

E suficient de convingător în ceea ce îți spune.

E mai bun la a argumenta un răspuns prost decât la a găsi răspunsul bun. Cu alte cuvinte, te face să crezi că știi, dar nu știi. Ceea ce e mai periculos decât dacă ai ști că habar n-ai.

În cartea mea (Acum, aici, contezi) povestesc despre ce i-a spus un sensei de arte marțiale unui prieten la prima lecție de karate:

dacă ai venit să înveți arte marțiale, nu veni doar o lună și gata. Îți faci mai mult rău. Că după o lună de arte marțiale doar îți crește încrederea în ce poți, însă skill-urile n-au crescut încă. Ceea ce înseamnă că e mai probabil să sari la bătaie crezând că te poți apăra și e mai probabil să iei bătaie decât dacă n-ai fi făcut nicio lecție de arte marțiale niciodată.

Asta face AI-ul acum, pentru mulți oameni. Le dă iluzia periculoasă că știu. Iar oamenii se conving singuri că au mai puțină nevoie de experți oameni.

Iar dacă am învățat ceva din 13 ani de ajutat oamenii să își schimbe viețile, am învățat că drumul de la a ȘTI ceva, la a putea să FACI acel ceva este mult mai mare decât își imaginează majoritatea.

Iar asta e când chiar ȘTII. Nu când doar CREZI că știi.

Epuizarea invizibilă: de ce AI-ul ne aduce mai multă presiune și decizii mai proaste.

În rolul meu de change strategist care lucrează preponderent cu high-achievers care își plătesc propriile procese de level-up psihologic și emoțional, lucrez mai rar cu companii. Atunci când lucrez cu companii, în general sunt angajat să îi învăț pe managerii din acele companii skill-uri practice prin care să gestioneze mai bine presiunea, să coboare nivelul de stres și să mențină performanța în perioade de incertitudine.

Schimbarea anului acesta a fost că deja 5 companii au trimis către mine manageri (inclusiv C-level) pentru a-i ajuta să îmbunătățească calitatea deciziilor luate sub presiune.

Mai zic o dată: nu i-au trimis la mine fiindcă erau în burnout sau fiindcă presiunea era mare, ci fiindcă voiau să îi ajut să își îmbunătățească calitatea deciziilor, în aceste contexte de presiune ridicată și ritm alert.

Unii dintre acești manageri au venit din proprie inițiativă, netrimiși de nimeni. Acum două zile îmi scria unul dintre ei pe Whatsapp.

– Andrei, simt că presiunea a devenit atât de mare încât efectiv nu mai pot gândi clar. Parcă nu mai pot să judec corect.

Din punctul meu de vedere, asistăm la un shift de paradigmă. Mediul de business începe să înțeleagă că problema lor principală nu mai este doar faptul că oamenii sunt overworked, epuizați și în burnout (lucruri peste care, oricât de groaznic sună, pare că puteau trece suspect de ușor – ele, companiile). Ei bine, acum au început să simtă un preț mult mai greu de plătit.

Iar dacă au ajuns să simtă companiile, înseamnă că oamenii din ele deja simt asta de mult timp.

Oameni competenți, A-players, high-achievers, au început să piardă prea frecvent accesul către zona din creier (prefrontal cortex) care îi ajuta să ia decizii grele și îi făcea extraordinari.

Avem din ce în ce mai mulți oameni smart care, din cauze emoționale și care țin de presiune, iau decizii proaste.

Ce văd eu la clienții mei high-achievers este că de când au descoperit Claude, GPT și Gemini sunt din ce în ce mai obosiți, aleargă din ce în ce mai mult și nu înaintează neapărat mai repede. Uită-te în jurul tău. Uită-te la tine. Întreabă-te dacă nu cumva e fix așa.

Microsoft Work Trend Index 2025 arată că:

  • – angajații pot fi întrerupți o dată la două minute (de până la 275 de ori pe zi), de meeting-uri, e-mailuri și mesaje.
    ​- 52% dintre lideri își descriu ziua de lucru drept haotică și fragmentată. Peste procentul angajaților, care e de 48%.
    ​- 80% din forța de muncă globală spune că nu are timpul sau energia să își termine munca.

​

Promisiunea că AI-ul ne dă timp înapoi nu se confirmă încă în date

Promisiunea că AI-ul ne dă timp înapoi nu se confirmă încă în date, în special fiindcă volumul de informație și de decizii crește, nu scade. Iar dacă semeni cu clienții mei, te trezești uneori muncind mai mult decât înainte, intrând în niște rabbit hole-uri din care ieși două-trei ore mai târziu, întrebându-te dacă nu cumva era mai simplu sau mai rapid să faci singur.

Iar problema este că fără capacitatea de a-ți regla sistemul nervos sub acest nou volum de muncă, presiunea mai mare produce decizii mai proaste, mai repede.

Sigur, AI-ul ne ajută preluând părți din execuție, din task-urile de zi cu zi. N-ar trebui ca asta să ne facă viața mai ușoară?

Și atunci de ce se simted din ce în ce mai grea, în fiecare zi?

​

Cum crește AI-ul presiunea

Eu o numesc epuizare invizibilă. Și în munca mea, o văd în cinci forme.
​

1. Burnout și copleșire (through the roof)

Întrebarea cheie aici este ce construiești atunci când poți construi orice?

Când execuția nu mai reprezintă o limită, fiindcă AI-ul nu obosește să-ți citească prompturile și poate munci și noaptea, bottleneck-ul devii tu. Dacă te oprești, de exemplu să te odihnești, sau să iei o pauză scurtă la prânz, nu înaintezi și simți că rămâi în urmă. FOMO devine maxim, concurența nu doarme nici ea.

Cum știi unde să te oprești, atunci când, teoretic, AI-ul te ajută să faci orice?

​

2. Construcția în paralel a (și) mai multor proiecte, niciunul terminat

Datorită LLM-urilor distanța de la “am o idee” la “hai să încep să o implementez” s-a micșorat major. E foarte tentant ca atunci când îți trece prin cap ceva să te repezi la ChatGPT sau Claude-ul care stă deschis pe desktop sau telefon și să sari direct în proiect, să vezi “cam cum ar merge chestia asta”.

Problema e că scurtarea acestui drum ne ia din timpul de gândire și analiză. Riscăm mult mai des să ne apucăm de proiecte de care nu merita să ne apucăm. Sau care se dovedesc rapid mult mai consumatoare de timp și energie decât ne imaginasem inițial.

Și când devine greu, sau când ajungem la faza de polishing a proiectului, ne vine altă idee.

Așa că mulți overachieveri ajung să lucreze în paralel la câte 2-3-4 proiecte, încearcă să înainteze pe toate, în paralel și nu finalizează niciunul.

În tot acest timp, multi-tasking-ul îi rupe în două. Le “prăjește creierul”.

Cuvintele lor, nu ale mele.

​

3. Crește tentația de a externaliza către AI lucruri care ne fac oameni

Voi da un exemplu poate șocant pentru unii. L-am auzit săptămânile trecute.

Un client, încercând să îmi explice cât de obosit este și cum începe să îl afecteze oboseala și AI-ul mi-a zis:

– Andrei, aseară copilul m-a întrebat ceva, iar eu, pentru câteva secunde, am ezitat dacă să-i răspund eu sau să-i zic lui Gemini să-i formuleze un răspuns.

N-a făcut-o, dar s-a speriat văzând care a fost primul reflex.

Asta se întâmplă pentru că AI-ul e văzut ca un shortcut, mai ales pentru momentele când ne e greu.

Și ne e greu din ce în ce mai des.

​

4. AI-ul îți dă opțiuni, dar decizia rămâne la tine.
​

Tu alegi care varianta e bună și când să te oprești sau să îi zici “mai dă-mi alte 5.”

Pare că te ajută. Dar e similar cu mersul la al doilea medic atunci când te doare ceva.

Te duci la doctor fiindcă te doare genunchiul.

Zice: ia tratamentul ăsta, o să-ți treacă.

Dar să spunem că ceva te face să ceri o a doua opinie, de la un alt medic. Care, surpriză, are altă părere. Zice “hopa, pare serios, ar putea fi X. Trebuie să mai faci un set de analize, să excludem nu-știu-ce-boală”.

Ce faci atunci? De care autoritate asculți?

Cum resimți presiunea acum, când tu trebuie să alegi dacă să ai încredere în primul și să aștepți să treacă SAU în al doilea, și să te grăbești cu alte analize, că ar putea fi serios?

La cine e responsabilitatea? La tine, bineînțeles. A fost la tine întotdeauna, fiindcă e corpul tău și starea ta de sănătate. Dar cât timp vorbisei cu un singur medic, nu o resimțeai atât de puternic ca fiind la tine, fiindcă am crescut într-o cultură în care medicii sunt puși pe un piedestal și știu ei ce e mai bine și putem avea încredere în ei.

Bineînțeles, mulți medici sunt foarte buni la ceea ce fac, putem avea încredere în ei. Și, bineînțeles, obiectiv, în astfel de situații vrei să ai cât mai multe date, ca să poți decide corect.

Prin acest exemplu vreau să subliniez însă că, paradoxal, mai multe informații te pot face să te simți mai rău emoțional decât dacă aveai mai puține.

Dar dacă ai venit vreodată rupt de oboseală de la muncă și ai intrat într-un Carrefour încercând să alegi între cele 25 de tipuri diferite de iaurt, știi deja ce înseamnă decision fatigue.

Acum avem AI, deci înmulțește-o cu 20.

La fel e cu AI-ul.

Fiecare variantă nouă pe care i-o ceri e încă o opinie, dar greutatea deciziei rămâne tot pe tine. Și nu întotdeauna îți face viața mai ușoară.

​

5. AI-ul e excelent pentru organizații, nu la fel de excelent pentru toți angajații acelei organizații

Dacă ești angajat, chiar și într-o poziție de management, s-ar putea să constați că dacă ai un task care până acum îți lua 8 ore și acum, folosindu-te de AI, îl dai gata în 4 ore, celelalte 4 ore nu le vei petrece nici cu hobby-urile tale, nici jucându-te cu copiii tăi, ci le vei petrece muncind la altceva.

Felicitări. Tocmai ai reușit să faci task-uri de 12 ore muncind “doar” 8 ore.

Pentru companie e un câștig clar. Dar pentru tine? Muncești la fel de mult ca timp, dar într-un ritm mai alert, cu mai mult switching între un task și altul pe parcursul zilei.

Sau cum mi-a zis un client într-o sesiune zilele trecute:

– Andrei, pare că sunt plătit cu aceiași bani, pentru 9 ore pe zi, pe aceeași bicicletă, pe care pedalez din ce în ce mai repede. Cu fiecare zi care trece.

Ce să-i zic? Așa pare și de la mine.
​

(Soluția aici ar putea fi să începem să plătim oamenii la rezultate sau lipsă de rezultate, nu la timp efectiv petrecut pe scaun – dar e subiect pentru alt articol).

​

Toate cele de mai sus ne afectează deciziile și performanța

Bun. Am enumerat toate aceste probleme, generate sau acutizate de modul în care noi oamenii am început să folosim AI-ul. Hai să îți zic de ce este normal ca ele să îți afecteze deciziile și performanța.

În primul rând mintea noastră, oricât de smart ar fi, distorsionează realitatea.

În psihologie avem și un nume pentru asta: distorsiuni cognitive.

David Burns, unul dintre pionierii terapiei cognitive, a descris zece distorsiuni frecvente, iar una dintre ele se numește, sugestiv, emotional reasoning: atunci când raționezi din mijlocul unei stări emoționale negative.

Cu alte cuvinte, gândește-te că ești într-o zi foarte proastă pentru tine, ești jos din punct de vedere emoțional. Și ai de luat o decizie. Crezi că modul în care evaluezi și iei decizia va fi influențat de starea pe care o ai?

Dar invers? Te trezești odihnit dimineața, ești bucuros fiindcă ieri ai avut una dintre cele mai bune zile din viața ta. Ai de luat aceeași decizie. Va fi influențată decizia de starea ta emoțională?

Bineînțeles.

Oricât de raționali am încerca să fim, partea emoțională ne influențează judecata și capacitatea de a lua decizii. Oboseala psihică, supraresponsabilizarea, decision fatigue-ul, jonglatul în paralel cu prea multe proiecte care nu se termină, toate acestea pun o presiune constantă pe sistemul nostru nervos.

Și nici nu am vorbit despre celelalte lucruri care se întâmplă acum în lume și în țară, care contribuie și ele.

Asta din punct de vedere psihologic. Dacă ne uităm din unghi de neuroscience, găsim același lucru:

Cercetarea neurocercetătoarei Amy Arnsten de la Yale, publicată în Nature Reviews Neuroscience și confirmată în studii ulterioare, arată că stresul cronic sau perceput ca necontrolabil alterează structural și funcțional cortexul prefrontal, exact regiunea responsabilă de gândirea strategică, memoria de lucru și deciziile sub presiune.

Sub stres necontrolat (important, revin la asta!), creierul iese literalmente din zona care ia decizii bune.

E biologie! Un om cu sistemul nervos în fight or flight nu alege să decidă prost, ci pierde temporar accesul la partea din creier care decide bine. Reglarea emoțională și a sistemului nervos este o precondiție biologică a gândirii clare, exact în momentele cu miză mare.

Cu alte cuvinte: avem tool-uri din ce în ce mai eficiente, folosite de un creier care este epuizat chiar de folosirea lor.

​

Soluția e reglarea emoțională

Vestea bună: chiar dacă stresul oprește accesul la cortexul prefrontal, există și mecanisme care îl redeschid.

Numim aceste mecanisme tehnici și protocoale de auto-reglare emoțională.

Gândește-te la exercițiile de respirație sau meditație pe care le-ai mai văzut recomandate. Doar că cele despre care vorbesc eu nu-s simple exerciții de respirație, nici meditație, sunt de 5 ori mai puternice și au efect imediat asupra sistemului nervos.

Acum ești în fight or flight iar în 3 minute, cu tehnica potrivită ție, ești din nou funcțional, iar stresul tău a coborât de la 10/10 la 1/10. Și funcționează de fiecare dată.

Nimic nu s-a schimbat în jurul tău.
AI-ul e tot acolo, deadline-urile tot acolo, mailul tot necitit.
Se schimbă doar starea din care te uiți la ele.

Și exact asta ne spunea cercetarea de mai sus: nu orice stres ne scoate din joc, ci mai ales cel pe care îl simțim scăpat de sub control. Iar tu, prin aceste tehnici învățate, tocmai ți-ai confirmat că ai control asupra propriilor stări emoționale și asupra propriului sistem nervos.

Avantajul competitiv în era AI nu ține de ceea ce știi, ci de starea din care decizi.

Nu poți controla viteza cu care AI-ul îți schimbă munca. Dar poți controla starea din care îl folosești și din care iei decizii. Iar ăsta este un set de skill-uri util indiferent unde ne va duce viitorul.

Sunt influențat și eu, evident, de munca pe care o fac de 14 ani, lucrând preponderent cu psihologia overachieverilor, ajutându-i să facă performanță și să își atingă obiectivele. Sunt în prima linie a luptei care se dă între “vreau rezultate” și “parcă vreau să mă pot și bucura de viață”.

Iar părerea mea biasată este că într-o lume în care oamenii sunt atât de dispuși să-și externalizeze gândirea și deciziile către AI, avantajele strategice sunt ale profesioniștilor și companiilor care reușesc să înțeleagă și să lucreze mai eficient cu partea care ne face oameni: gestionarea propriilor emoții și susținerea emoțiilor celorlalți într-un mod sustenabil.

AI-ul ne preia părți din execuție, din taskuri, dar ne generează la schimb și mai multă presiune. Ne rămân câteva skill-uri greu “furabile” de către AI.

Cercetătorii de la MIT Sloan au analizat aproape 19.000 de sarcini de muncă și au identificat cinci capacități umane pe care AI-ul le replică greu.

  • > Empatie și inteligență emoțională
  • > Prezență, networking și conectare
  • > Opinie, judecată și etică
  • > Creativitate și imaginație
  • > Speranță, viziune și leadership

*Studiu: Loaiza, I. & Rigobon, R. (2024). The EPOCH of AI: Human-Machine Complementarities at Work. MIT Sloan, SSRN.

​

Te las pe tine să decizi câte dintre ele au legătură cu zona emoțională și cu capacitatea noastră de a ne regla emoțiile și gândurile.

Cine este autorul


Andrei Roșca este change strategist și coach specializat în controlul gândurilor, reglarea rapidă a stărilor emoționale și burnout pentru antreprenori și profesioniști care iau decizii cu mize importante și funcționează constant sub presiune.

Dacă vrei să afli cum arată concret un proces de change strategy pentru situația ta, îl poți contacta direct la [email protected] sau pe WhatsApp la +40722 458 259

Ce spun oamenii care au lucrat cu Andrei

Claudia T.
Head of Marketing at Vola.ro, GoVola, FRU.pl

Andrei m-a ajutat să depășesc o perioadă prelungită de anxietate, burnout și demotivație. M-a ghidat cu răbdare și empatie printr-o resetare esențială și o realiniere cu ce am nevoie cu adevărat.

Primul pas a fost să îmi dau seama că de data aceasta a fost diferit și e necesar să navighez această perioadă cu un plan și cu o intenție clară. Așadar, faptul că l-am contactat pe Andrei a fost una dintre cele mai bune alegeri pe care le-am făcut ca să ies din burnout într-un mod funcțional, eficient și sustenabil. 

Am încheiat ședințele cu sentimentul că am făcut o călătorie necesară, dar extraordinară. După ani de anxietate acută, simt că elefantul care îmi ședea pe piept zilnic a dispărut și în locul lui am tehnici de autoreglare emoțională, tooluri de evaluare și mai ales recunoașterea unor greșeli și tipare de evitat.

Mulți dintre noi credem că putem singuri, ne bazăm pe reziliență, hotărârea și îndrârjirea cu care am ajuns până aici. În ziua în care unele dintre vechile repere încep să nu mai funcționeze, o să le observați. Sfatul meu e să nu așteptați să se prăbușească toate și să-l contactați pe Andrei mai din timp.

Mulțumesc din nou, Andrei, pentru tot!

Claudiu Jojatu
Digital marketing & lead gen strategy for B2B SaaSy companies

După o perioadă lungă de stagnare în business, am lucrat cu Andrei câteva luni pentru a reorganiza lucrurile și a mă pregăti pentru creștere. Doi ani mai târziu am dublat cifra de afaceri.

Andra-Larisa Zaharia
Cybersecurity communication manager @ CyberEmpathy.org

Andrei a schimbat profund modul în care mă văd și mă evaluez pe mine însămi. A avut un rol esențial în tranziția mea de la statutul de angajat full-time, timp de peste 10 ani, la cel de freelancer full-time (cu toate fricile, îndoielile și provocările pe care le implică).

Poți primi și restul seriei pe email.

Acest articol face parte dintr-o serie de 7 articole despre cum să-ți gestionezi mai bine gândurile, emoțiile și energia. Dacă vrei, lasă-mi emailul tău și ți le trimit pe rând, câte unul pe săptămână.

    ​