I have a very firm grasp on reality.
I can reach out and strangle it any time!
Am primit un email de la cineva care citise un interviu dat de mine. Interviul era despre Romania iar continutul era, se pare, deranjant pentru o anumita categorie de oameni. Mi s-a spus ca am o “grava problema de perceptie a realitatii”. Am simtit nevoia nu sa ma justific, ci sa dau o replica.
Sunt lucruri pe care nu le intelegem fiindca nu vrem sa le intelegem, nu fiindca n-am putea. La fel cum sunt lucruri evidente pe care refuzam sa le vedem. Fac parte dintre cei care sunt de parere ca realismul se afla fix la mijloc pe axa dintre optimisim si pesimism. Iar eu incerc sa ma mentin mai totdeauna intre realism si optimism. Ceea ce inseamna ca ma indepartez, perfect constient, de realitate.
Si nu numai ca o fac, dar imi si place. Refuz sa vad si sa recunosc anumite lucruri, imi scot din minte lucruri negative si incerc sa le retin pe cele pozitive. Nietzsche spunea ca nu exista fapte, ci doar interpretari.
Poate ca Romania e intr-adevar o tara de doi bani, insa eu ma simt bine iubind-o. Poate ca, intr-adevar, a porni un site de cultura si a spera ca va ajunge vreodata sa fie vizitat sau sa scoata bani e o nebunie. Poate ca, de fapt, e chiar imposibil. Doar ca asta m-ar descuraja, deci neg varianta. Din acel moment, eu nu mai stiu ca e imposibil.
Si daca voi vrea vreodata sa imi aduc aminte, sunt convins ca multi “prieteni” vor fi mai mult decat fericiti sa “ma aduca cu picioarele pe pamant”. De parca, daca tot ce cred ei despre viata asta ar fi adevarat, ar mai vrea cineva sa fie readus cu picioarele pe pamant.
Poate una dintre cele mai revelatoare idei de care m-am convins este cea care zice ca avem realitati diferite. De fapt, nu numai ca le avem, dar si traim in realitati diferite. Faptul ca realitatea noastra are cateva lucruri in comun cu realitatea colegului nostru de birou, prietenului sau iubitei, ar putea sa nu fie altceva decat o coincidenta fericita.
Asadar, prietene, nu am o problema de perceptie a realitatii. Eu o percep cum trebuie. Doar ca percep cum trebuie realitatea mea, nu pe a ta. Sigur, ti-as putea povesti cum arata realitatea mea. Dar, sincer, nu sunt foarte convins ca esti pregatit pentru asta.
Fiecare din noi suntem centrul universului nostru, pentru ca asta “ne desparte de animale” interpretam ceea ce se intampla in jurul nostru si actionam in baza acelor interpretari, in baza acelor impresii si in baza lucrurilor pe care le cunoastem. Nu avem cum sa negam impresia despre realitate a unei persoane deoarece pentru persoana respectiva aceea e realitatea, cu bune cu rele, pesimista,optimista,”realista(daca se poate cu adevarat o parere cu adevarat realista)”, nu cred ca exista o parere cu adevarat realista pentru ca atunci nu ai mai fi om, noi prin natura noastra interpretam lucrurile(de aia am si creat atatea masini care sa ne prezinte lumea asa cum este ea, nu asa cum o vedem noi).
Deci sa fim in continuare fiecare centrul universului nostru si sa facem din el un loc optimist.
Felicitari, Andrei! Asta spune mai mult decat ar zice-o un comentariu lung si plin de argumente. Nu cred ca viata unei persoane are nevoie de argumentari in fata altora.
E un drept pe care il avem prin lege: dreptul la propria noastra viata si propria noastra realitate.
Cand am vazut titlul mi-am zis ca ceva nu e in regula. Cum, o persoana care are un blog de cultura sa nu stie de paradigme si realitate individuala si etc, etc?
Acum m-am linistit. E in regula.
De acord cu ce zici, maestre.
Realitatea din jurul nostru se limiteaza la cat si ce cunoastem, cat si ce putem defini. Un lucru pe care noi ca persoana nu il putem defini, prin cuvinte, prin termeni, prin reprezentari, practic nu exista. Realitatea fiecaruia este o suma de experiente, de trairi,de cunostinte, de lecturi, de credinte, de obiceiuri mostenite sau acumulate de-a lungul vietii. Realitatea sau mai corect spus felul in care percepem realitatea se formeaza inca din primele zile de viata, de la primele cuvinte invatate si de la sensul pe care parintii nostri il atribuie acelor cuvinte. In timp acel sens se poate schimba, in functie de experientele noastre proprii (sociale, culturale si profesionale), sau nu. Realitatea din jurul nostru (realitate care ne cuprinde si pe noi ca entitate umana) este suma a ceea ce cunoastem. Cu cat stim mai mult, cu atat orizonturile acestei realitati sunt mai largi. Cu cat stim mai putin, cu atat ele se stramteaza si se ingusteaza, inghesuindu-se in jurul persoanei, de multe ori confundandu-se cu ea, si atat.
Si atunci, zic eu, realitatea mea poate sau nu sa interfereze cu a celui de langa mine. Dar asta depinde cat de largi sunt orizonturile celor 2 “realitati”.