Observ de cativa ani cum din Bucuresti dispar usor-usor librariile. Putinele care au mai ramas au, in proportie de 80% rechizite si carti (ceea ce nu e neaparat rau). Problema grave este insa disparitia jucariilor. Sigur ca dupa ’90 au aparut magazine specializate de jucarii (si nu ma refer neaparat la cele mari: Toyz R Us etc) si ca exista raioane de jucarii in toate super si hiper market-urile. Totusi…unde sunt librariile de alta data?
O a doua problema, mult mai grava din punctul meu de vedere este una care a “rezistat” in timp. Era si inainte de ’90 dar s-a mentinut si chiar diversificat dupa. Copil fiind (nu, nu cutreieram paduri!), aveam o slabiciune pentru soldati, putinii “action heroes” de pe vremea aia si, de ce nu, masini. In consecinta primeam destul de des “seturi” de soldati, indieni, cowboy(s?). Astfel, am ajuns la un moment dat sa am destul de multi. Totusi aveam o frustrare: nu ma puteam juca cu toti in acelasi timp.
Nu stiu cum faceati voi, dar eu alcatuiam scenarii. Le gandeam in cel mai mic detaliu ore intregi, imi imaginam ca intr-un film (inchiriat pe caseta video de la buticul de la gara) tot ce se intamplase pana atunci, ca sa am o situatie cat mai clara a “campului de lupta”. Astfel, de obicei aveam doua tabere (aia buni si aia rai). De obicei o echipa ataca (guerrila warfare, dupa cum aveam sa aflu cativa ani mai tarziu) o baza (militara?) a celeilalte echipe, avand un scop nobil de genul: salvat ostateci, salvat indieni de rezervatie, impiedicat deraiere tren (da! aveam si tren!). Evident ca nici un soldat/indian nu murea din prima. Se mai ridicau pe la sfarsitul luptei, ca in filmele americane, si mai trageau cate un foc. Ei! Astia care nu mureau picau cu fata in sus, iar aia care mureau cu fata in jos (probabil ca sa nu uit care e mort si care mai traieste). V-am spus: detalii nu gluma!
Toate aceste scenarii trebuiau insa usor adaptate de fiecare data, fiindca nu aveam “casting-ul” necesar :). Adica uneori simteam nevoia de doi-trei soldati in plus. Si atunci era nasol! Dupa cum am spus, mai aveam ceva “action heroes” dar erau ceva mai mari. De fapt, chiar daca erau cu 2 cm mai mari decat ceilalti mie mi se pareau nepotriviti si nu puteam sa ii folosesc in acelasi “scenariu”. Probabil ca mi se parea ca scade din autenticitatea luptei. Pana la urma toate luptele se purtau undeva intre anii 1700 si 2000, prin America, Franta, Germania (chiar daca asta era un aspect ce imi mai scapa uneori) si deci, in nici un caz in Middle Earth-ul lui Tolkien si sub nici o forma langa vrejul de fasole al lui Jack.
Acum, mergand prin Cora, prin diferite piete sau trecand pe langa putinele librarii care mai exista in Bucuresti, vad “seturi” diverse se jucarii, unele mai ieftine, altele mai scumpe, majoritatea insa avand acelasi neajuns: proasta dimensionare a componentelor. Vad trei pompieri (pe vremea mea ar fi fost excelenti fiindca trenul meu avea mereu, in mod inexplicabil pentru mine, tendinta de a lua foc) si, in acelasi set, un elicopter rosu pe care scrie “fireman…”. Problema: elicopterul este la fel de mare ca pompierii. Adica, lasand la o parte faptul ca usile nu se deschid si pompierii nu pot intra acolo, nici macar nu te lasa sa iti imaginezi ca ar putea fi acolo niste pompieri, fiindca nu ar avea cum sa intre, fiind mult prea mari. Mai vad prin “librarii” seturi de doi-trei soldati CU ARME. Arme care se pot pune si scoate din mana lor. Foarte tare! Problema: in acelasi set exista o casca (helmet) de soldat si un pistol de 7-8 mai mare decat soldatii. Pe ala ar trebui sa il tina copilul in mana si sa isi imagineze ca e in razboi cu cei trei soldati? Penibil. Intreb: Oare producatorilor le-ar fi greu sa aduca 2-3 copii care sa isi dea cu parerea atunci cand proiecteaza jucariile? Macar sa ii lase 15 minute sa se joace cu ele si, in timpul asta, sa ia notite.
Sau poate ca sunt eu naiv. Poate ca producatorii de jucarii sunt constienti de toate astea si totusi… aleg ca in setul cu soldatei sa adauge un pistol si o casca de marime “naturala” fiindca, de fapt, copiii se simt in felul asta mai puternici, simt ca detin controlul si scapa astfel de eventualele complexe de inferioritate ale unei adolescente tarzii. Yeah, right!
