Problema generalizarii. Detalii si Ansamblu.

Rodger Bailey a creat ceea ce se numeste LAB Profile, un set de proceduri care pot fi incadrate in capitolul tehnici NLP. E un tip tare. Recent, o parte din munca sa am gasit-o descrisa (si aprobata) de Shelle Rose Charvet (printre altele, autoarea cartii “Cuvinte care schimba minti“). V-am spus asta ca sa vedeti de unde am pornit si sa am niste baze mai solide decat judecata si experienta mea care, oricat de bune as crede eu ca sunt, pot fi contestate mai usor decat ale celor doi.

Nevoia de a generaliza

Conform lui Bailey exista doua tipare de oameni. Fiindca am avut aseara o (alta) discutie pe subiectul asta, mentionez ca da! pot exista si exceptii si probabil ca la orice regula/lege exista. E normal sa fie asa. Insa cred ca avem nevoie de discutii cu baze teoretice, avem nevoie de generalizari si avem nevoie de etichetari. Avem nevoia chiar si sa punem etichete oamenilor.

De fapt, si daca n-am constientiza ca avem nevoie de asta, oricum am face-o, inconstient. INSA trebuie sa dozam bine lipiciul cu care lipim etichetele, adica sa ramanem suficient de deschisi incat sa putem dezlipi acea eticheta cand ne dam seama ca ne-am grabit si ca acea persoana e de fapt cu totul altfel. Ca sa dau un exemplu simplu, daca un tip vine la o intalnire de afaceri cu cizme pline de noroi si cu camasa patata, intr-o cafenea de la parterul unui hotel de 5 stele, probabil ca multi dintre noi (daca nu toti) l-am eticheta din momentul in care il vedem (constient sau nu). Intrebarea care face diferenta intre oameni nu ar trebui sa fie “l-ai etichetat sau nu?” ci “dupa ce ai discutat cu el, mai conteaza eticheta pe care i-ai pus-o initial? ai schimbat-o sau ai uitat-o pe fruntea lui?”

Doua tipare de oameni

Revenind la teoria lui Bailey, evident o generalizare bazata pe un pattern observat la majoritatea oamenilor. Avem doua tipare: Ansamblu si Detalii. Asta inseamna ca exista oameni care prefera sa munceasca pastrand o privire de ansamblu asupra lucrurilor. In general, sunt buni strategi, poate buni manageri, insa ii deranjeaza sa se ocupe de lucrurile mici, sa rezolve probleme care li se par minore.

Pe de alta parte, avem oamenii cu tiparul “detalii”. Sunt cei care lucreaza bine cu bucati mici de informatie, pot “sparge” foarte repede un proces in mai multi pasi bine definiti, sesizeaza erorile, problemele si incearca sa le repare. Sunt de multe ori tipicari, perfectionisti, insa au probleme in a stabili prioritati si a vedea “the big picture”.

Tipare care pot forma o axa

Acum, astea sunt cele doua “tipare pure”, sa zicem. Adica punctele extreme descrise de Bailey. In viata reala insa, fiecare dintre noi ne aflam undeva pe o axa intre “Detalii” si “Ansamblu”. Adica se poate spune ca suntem, de exemplu, la 30% distanta de oamenii cu tipar Detalii si 70% de cei cu tipar Ansamblu. Asta ne-o confirma intr-un fel si Charvet care spune ca si oamenii “Ansamblu” se pot concentra uneori pe detalii insa doar pe perioade de timp determinate. Acelasi lucru se aplica si la cei cu tipar “Detalii”.

Si iata unde voiam sa ajung. Desi probabil ca nu exista oameni care sa fie 100% concentrati pe detalii sau pe imaginea de ansamblu, teoria (deci generalizarea) lui Bailey ramane extrem de utila fiindca cele doua extreme definesc acea axa! Iar asta inseamna ca daca unul dintre noi isi da seama ca in general acorda o atentie foarte mare detaliilor si e perfectionist, atunci chiar daca avem impresia despre noi ca ne putem totusi detasa sa vedem si imaginea de ansamblu, de fapt intotdeauna vom fi mai buni la unul dintre aceste lucruri decat la celalalt.

Niciodata nu vom putea sa ne situam exact la 50% detalii si 50% ansamblu, si nici nu cred ca am vrea asta, fiindca ar inseamna ca suntem mediocri, comuni.