M-am gandit mult la asta: sunt un problem-solver. Imi place sa gasesc algoritmi, sa generez solutii si sa rezolv probleme.
Se intampla insa un fenomen neplacut si totusi, explicabil: cand le termin pe cele care imi sunt livrate by default de catre viata, ma plictisesc groaznic asa ca imi creez eu unele.
Si n-aveti idee cam ce probleme poate crea mintea unui om care toata viata a rezolvat probleme, are impresia ca se pricepe la asta si caruia ii plac provocarile! Nu ma amagesc construind probleme banale, pe care le rezolvi in general in pauza dintre ora de religie si cea de matematica. Nu, eu am nevoie de dileme creative, complexe, provocatoare, intrebari de finete. Si trebuie sa recunosc ca ma descurc de minune complicandu-mi viata de oricate ori am ocazia.
Probabil ca apogeul carierei mele de veritabil problem-solver va fi atins in momentul in care imi voi definitiva capodopera, acea problema geniala care nu va putea fi rezolvata nici macar de o intreaga comisie condusa de un comitet intrunit special in acest scop.
Oricum, e-o viata bestiala. :)
Sa inteleg ca, totusi, viata asta bestiala iti da suficient de mult de lucru in ceea ce priveste problemele de rezolvat? :)
Si-apoi, e ok ca provocare intelectuala sa-ti creezi probleme doar de dragul de a le rezolva, dar esti sigur ca nu uiti sa mai si traiesti pe ici, pe colo?
sunt foarte sigur :)
Se leagă un pic de postul anterior, nu? :)
Oricum e mai bine să fii problem-solver decât problem-maker.
presupun ca da :)
Ingaduie o parere care se abate de la ceea ce sustii in ultimele doua posturi.
Orice om normal e, vrand-nevrand, toata viata lui un problem-solver. Chiar si cel care trebuie sa sparga o buturuga pentru lemne de foc, sa repare o teava de apa, sa aleaga ciorapii pe care si-i cumpara.
Comisiile nu prea rezolva probleme. La noi, nici macar guvernele sau Parlamentul. In ceea ce priveste modestia, Gigi Becali e un etalon de lipsa de modestie.
Incerc o concluzie la ce am spus: iti doresc ca peste niste zeci de ani sa fii mandru de modul in care ai rezolvat problemele de tot felul cu care te-ai confruntat in viata, dar totodata oamenii sa nu te dispretuiasca ca pe marele problem-solver Hrebenciuc, de exemplu.
Evident, in tinerete, interesante sunt doar problemele spectaculoase. Viata ne dovedeste ca uneori sunt importante si problemele critice in care esti OBLIGAT sa alegi una din mai mai multe solutii proaste.
Iarta-mi pesimismul batranesc.
Ti-l iert :)
Retrag ultima propozitiune pe care am scris-o in comentariul precedent.
Iti amintesc in schimb ca varful de lance al celebritatii lui Galilei, asertiunea “E pur si muove” este apocrifa. Putini sunt cei care cunosc valoarea lucrarilor lui in domeniile matematicii, mecanicii si astronomiei.
daca tot te plictisesti incearca-ti si tu norocul cu probleme de genul “quadraturii cercului” ;) sigur iti trece
Sorin, nu te supara pe mine. Poate ca ai dreptate si am sa vad chestia asta peste cativa ani. Deocamdata, eu asa vad lucrurile si ma indoiesc ca ma poate face cineva sa cred ca nu stau asa.
Andrei,
Este bine si vital sa ai intrebari la care sa iti doresti sa gasesti raspunsurile.Evoluezi alaturi de ele.
Postul tau mi-a adus aminte de un mini dialog dintr-o poveste al carei titlu nu il mai regasesc. Era cam asa :
“-Bine, se invoi sarpele, dar sa asculti orbeste toate ordinele mele si mai ales sa nu pui intrebari!
-Dar ce sa pun in locul lor? se burzului Petcu cel Bland.”
:)
:)