Mult timp m-am considerat un pleasure-delayer. Suna bine si imi justifica uneori nevoia de perspective. Aveam, si am inca, nevoie sa stiu ca maine, poimaine sau candva saptamana asta voi avea o intalnire despre care stiu sigur ca imi va face placere, ca voi vedea filmul ala bestial pe care il am pe calculator de 2 luni, ca in momentul in care voi iesi maine din casa voi putea sa ascult o noua melodie care imi place, tot drumul, pana la metrou.
Ziceam ca mult timp m-am considerat un pleasure-delayer. Pana mi-am dat seama ca, desi nu era neaparat o tampenie, nu era nici ceva care sa ma faca special si ca, de fapt, majoritatea celor din jurul meu sunt la fel. E una dintre activitatile mele preferate in ultimii ani, sa observ ca motivele pentru care ma consideram special sunt expirate, si sa fiu nevoit sa imi caut altele. E un exercitiu util, atata timp cat nu exagerezi.
Pleasure-delayer fiind, am 2-3 carti scrise de Octavian Paler pe care nu le-am citit inca. Le-am ascuns prin biblioteca in speranta ca voi uita de ele o perioada. Din cand in cand, imi aduceam aminte ca le am si ca as putea sa le citesc oricand si asta ma facea sa ma simt foarte bine. Aveam un izvor cert de placere pe care il puteam accesa oricand. Asa cum sunt cartile lui Paler, am si alte lucruri care imi fac placere.
Acum 2-3 zile mi-a sunat pda-ul. Era un reminder pus de mine acum vreo doua luni. Scria: “daca e cald afara, du-te in parc si citeste; ia si niste apa cu tine”. Ultima data cand facusem asta, fusesem nevoit sa ma intorc acasa dupa doar 30 de minute fiindca muream de sete. Cred ca avem nevoie sa ne reamintim constant de lucrurile care ne fac placere.
Toti avem un tip preferat de mancare, un loc in care ne place sa stam, un prieten cu care ne face placere sa vorbim, o melodie care ne inspira sau un film pe care l-am putea revedea oricand. Totusi, la un moment dat, ne suprindem gandind “uitasem cat de mult imi place asta”. Hai sa incercam sa ne aducem aminte mai des.