Acum 4 ani si jumatate, cand am pornit bookblog.ro, nu aveam niciun fel de legaturi sau cunostinte nici cu mediul literar, nici cu cel al cartilor. Singurele mele legaturi erau date de faptul ca citeam destul de mult.
Acum, bookblog.ro este una dintre putinele (singura?) organizatii care au legaturi cu mai tot ce inseamna industria de carte din Romania. In special cu editurile si cu cei ce fac parte din lantul de distributie (librariile mari). Nu ma laud, nu este un merit al meu. Este mai degraba o urmare a faptului ca am fost independenti si ca nu aveam motive de a plimba informatiile dintr-o parte in alta. Editurile nu s-au ferit sa ne spuna lucruri, distribuitorii nici ei, autorii nici ei etc. Asa ca am strans foarte multe informatii si am pretentia ca inteleg suficient de bine piata de carte de la noi.
Si, intr-un fel, mi-e ciuda ca am ajuns sa o inteleg atat de bine. Despre asta vreau sa scriu astazi, despre frustrare.
Cand esti cititor infocat (cum si eu sunt), faci pasiuni. Pentru anumite carti, pentru autori, pentru edituri. Citesti 4,5 sau 100 de carti de la o anumita editura si incepi sa ii iubesti, devin un lovemark. Si incepi sa iti imaginezi lucruri despre ei. Te gandesti cat de minunat trebuie sa fie sa lucrezi acolo si cat de tari trebuie sa fie oamenii care fac ca acele carti sa existe. Stiu, si eu am trait asta. Inteleg perfect.
Apoi, prin bookblog, prin evenimentele pe care le organizam, am inceput sa cunosc multi astfel de oameni. Cititori. Pasionati de carti, care iubesc anumite edituri/brand-uri si care se identifica cu ele.
Doar ca, undeva intre momentul in care am inceput sa lucrez cu industria asta si momentul in care m-am trezit inconjurat de toti acesti cititori minunati, ceva s-a rupt.
Ceva s-a rupt si mi-am dat seama, cu tristete, ca nu voi mai putea niciodata sa privesc editurile si librariile cu inocenta cu care o fac ei. Ca, de cate ori voi vedea o carte misto pe un raft, imi voi aminti cum directorul acelei edituri a dat afara din birou un scriitor, de fata cu mine. De cate ori voi incepe sa ma simt bine intr-o librarie din centrul Bucurestiului, imi voi aminti fara sa vreau ca acea librarie pune adaosuri de 40-50% editurilor bazandu-se pe faptul ca editurile nu pot refuza. Daca ar refuza, ar pierde 30-40% din vanzari.
De cate ori voi citi o traducere buna, imi voi aminti cati traducatori nu si-au recuperat nici astazi banii de la edituri. De cate ori voi vedea o lansare de carte cu un speech emotionant tinut de un autor emotionat, imi voi aduce aminte ca la autor ajung cel mult 8% din pretul cartii sale si asta daca e un bun negociator! Daca nu, doar 3%. Restul se duc la edituri. Partial fiindca nu dau doi bani pe autori, partial fiindca este singura modalitate de a supravietui dupa ce au platit marile librarii.
Am fost nevoit sa ma obisnuiesc sa lucrez (si sa ma inteleg) cu edituri mari care nu isi respecta angajatii, promisiunile, autorii si care aseaza carti in rafturi ca si cand ar fi adidasi.
La un moment dat, foarte brutal, mare parte din magie s-a spulberat. Oamenii minunati din edituri au continuat sa existe, insa parca nu mai erau chiar atat de multi si nu atat de in varful editurii cat mi-ar fi placut. Oamenii din librarii, cei pe care eu ii apreciam pentru modul in care au construit o atmosfera atat de speciala, erau doar niste oameni care bagau pumnul in gura editurilor.
Exista exceptii? Exista! Clar! Am cunoscut in edituri si oameni exceptionali, insa prea putini. Uneori, ei au si posturi de conducere (insa si mai putini!). Cunosc insa foarte multi oameni care nu au ce cauta in piata asta. Cu ei nu lucrez. Am intrerupt colaborarile chiar daca ne-a costat bani, am taiat legaturile si am raspuns dur de cate ori au existat cereri de parteneriat. Fiindca nu vreau sa lucrez cu ei, fiindca vad in ei caderea unei industrii de care avem atat de multa nevoie.
Concluzii
1. Piata de carte se curata. Se curata adica moare. Se va prabusi. Deja a inceput sa o faca. Nu sunt un mare analist, insa cred ca nu gresesc cand spun ca piata de carte nu isi va reveni mai devreme de 2-3 ani. Si e bine ca se intampla asa! Sigur, imi pare rau, am amici in edituri, oameni la care tin. Insa atunci cand ai un sistem atat de stricat, cea mai buna varianta este sa stergi tot si sa incerci sa o iei de la zero.
Nu vor pica chiar toti, chiar daca tuturor le va fi greu. Doar ca as face pariu cu oricine ca in 2 ani de acum inainte, top 5 edituri din Romania va arata cu totul altfel decat acum.
2. Imi dau seama ca am ramas cu o frustrare puternica. E generata de faptul ca stiu mai multe decat mi-as fi dorit sa stiu si ca, pe de-o parte, ma simt dator sa atentionez pasionatii de carti ca nu totul e atat de roz cum pare si, pe de alta parte, ma intreb ce drept as avea eu sa fac asta.
Cum as putea eu oare sa ma duc la un om care iubeste atat de mult cartile si sa ii povestesc ca acea carte a luat nastere intr-un sistem atat de gaunos, in care sunt atat de putini oameni carora chiar le pasa? Ce drept am sa spulber magia? Si cat de corect ar fi sa tac?