“Perseverance is not a long race; it is many short races one after another.” Walter Elliot
Desi ne gandim la persoanele perseverente ca la niste oameni care au reusit sa ramana constanti in ceea ce fac, o perioada lunga de timp, de cele mai multe ori, pentru ei, problema cu adevarat complicata nu a fost sa isi mentina constant un anumit nivel de entuziasm, pasiune sau determinare ci sa reziste socurilor de demotivare venite la intervale de timp regulate.
Parafrazand un personaj fictiv al lui Dumas, as zice ca toti avem parte de furtuni insa modul in care ne comportam cand incepe furtuna ne poate legitima candidatura la titlul de “perseverent” sau ne plaseaza, elegant, in sertarul oamenilor “cu potential”. Iar oamenii cu potential sunt groaznici tocmai din cauza prapastiei enorme dintre ceea ce ar putea face, adica orice, si ceea ce fac de fapt, adica nimic.
:)) Ma odihneste blogul asta…sunt rezervata totusi…astept sa vad daca senzatia persista in timp:)
sa imi spui si mie la ce concluzie ajungi, manuela :)
De cate ori crezi ca trebuie sa eviti sa intri “in sertar” pentru a-ti lua diploma de “perseverent”? Ce zici despre cei ce se mai odihnesc un pic pe marginea sertarului pentru a mai da un examen pentru perseverenta?
Anca: zic ca, intr-adevar, perseverenta te poate obosi. :)
Acum, nu cred ca perseverenta e ca un motor care merge “in suturi” (a se citi cu “sh”). Nu poti fi perseverent timp de 5 zile, dupa care sa te odihnesti si sa incepi iar peste doua saptamani, cand esti mai odihnit. Cred ca e (sau ar trebui sa fie) ceva constant.
Insa ma gandesc ca astfel de pauze sunt inevitabile, in special in perioada in care inveti sa fii perseverent. Dupa ce ai invatat, pauzele sunt doar o scuza proasta si un sinonim al cuvantului “lene”.
Important este totusi sa nu fii perseverent in niste prostii, in directii sau atitudini proaste…am intalnit un om care mi-a spus tot drumul de la
Pitesti la Bucuresti ca el nu si-a batut niciodata joc de viata…si la sfarsitul drumului am inteles in ce sens…nu-l lasa inima sa rateze nici o ocazie care sa-i aduca un castig material, desi avea mult mai mult decat ii trebuie. De fapt perseverenta adevarata e puterea de a lua de la zero de cate ori esti “spulberat” de diverse “furtuni” din jur. Asta nu se poate decat cand ai “dragoste, responsabilitate sa faci”. Nu trebuie sa-ti vinzi sufletul pentru nimic, nici pentru bani, dar nici pentru a excela intr-un domeniu (e doar un alt zeu si aceasta), trebuie sa inveti sa te folosesti de toate pentru viata ta si a celor dragi tie dar si a celorlalti din jur in general. Am auzit adesea oameni (barbati tineri in special) zicand “Permanent sunt cu capul la ceva, imi tin mintea mereu mintea antrenata cu ceva”. Foarte rau…mi se pare o forma de masturbare. De asemenea, sa vrei sa fii cel mai tare sau foarte tare intr-un domeniu e o forma de schilozenie.
Indiferent ce esti capabil fizic sau mental sa faci sau nu in mod constant, important este sa inveti sa iubesti in mod constant, sa perseverezi in iubire (fata de Dumnezeu si fata de zidirea sa), asta te tine viu indiferent ce ti se intampla…fizic si mental obosim cu totii…important e sa nu obosim sufleteste.
“Oamenii cu potential sunt groaznici”… merci, o sa-mi tatuez in frunte! Stii de cate ori mi se spune ca “am potential” si ar trebui sa-l intrebuintez?
Just you wait and see! *muahaha*