Ma surprind uneori fiind manios pe cei ce nu au curajul sa viseze. Pe fatalistii care au uitat demult sa considere lupta o optiune si accepta palmele primite de la viata cu capul plecat. Atunci cand viata ii loveste nici macar nu se sinchisesc sa isi atenueze caderea. Se roaga doar ca impactul sa fie cat mai putin dureros. Am spus se roaga? Pardon! Ei nu se roaga si nu spera, fiindca “oricum nu are rost”. Pur si simplu asteapta sa vada ce se intampla.
Au renuntat demult la privilegiul de a alege, in favoarea comoditatii de a-si lua palme. O fuga de responsabilitate care in timp, transforma comoditatea in disperare si capitulare neconditionata in fata celei mai venerate forte de pe pamant: destinul.
O viaţă mediocră poate fi justificată. Mai ales într-o lume mediocră. Dar mediocritatea iluziilor nu are nici o scuză. Nimic nu ne opreÅŸte să visăm fără măsură. – O. Paler, Autoportret intr-o oglinda sparta
ooooofff……:-|
?
eu … ma hranesc cu vise … realitatea este mai usor de indurat daca poti sa visezi …
Uneori e mai bine sa vezi realitatea asa cum este (desi fiecare om are o anumita perceptie asupra realitatii, totul e relativ). E bine si sa visezi…dar sa stii pana unde si cat poti…altfel iti vei petrece viata visand.
am crezut ca e a lui paler si ca e postat de tine.sorry.mi-a placut ce ai scris.eu l-am gasit pe site-ul asta.http://octavianpaler.ro/;)
Nu-i nimic, Luminita.
Oricum, si site-ul ala tot al meu e. E un mini-articol scris de mine si il citez si pe Paler. :)