Asumarea schimba totul. Asumare unei relatii, asumarea unui nou proiect, asumarea unui mod de a fi. Si nu e vorba neaparat de asumarea publica, desi asta duce de obicei lucrurile la un alt nivel.
La prima vedere, asumarea e un concept destul de vag, greu de apucat. Si asta fiindca granita dintre a iti asuma si a nu iti asuma e foarte subtila. Daca am crezut suficient de mult pentru a ma implica in proiectul X, atunci pot zice ca mi l-am asumat, nu?
Nu. Asa cum vad eu lucrurile, poti spune ca un gest sau o decizie e asumata atunci cand ii dai greutatea unor consecinte. Cu alte cuvinte, asumarea reala presupune constientizarea eventualelor consecinte si continuarea, in ciuda lor.
Nu de asumarea deciziilor fugim de obicei. Fugim de asumarea unui eventual esec, de consecintele nedorite ale deciziei. Daca totul merge bine, problema asumarii nu se mai pune, toata lumea e fericita. Daca insa ni l-am asumat public si am gresit, atunci va trebui sa gestionam niste consecinte. Iar daca n-a fost public, dar a fost asumat la nivel personal (si intim), va trebui sa ne explicam noua de ce am dat-o in bara, de ce am luat o decizie prin care ne-am dezamagit. Adica heavy stuff! Riscul e mare fiindca miza e stima noastra de sine si, in functie de caz, imaginea pe care altii o au despre noi.
Brusc, asumarea asta vine la pachet cu un potential pericol iar asta e ceea ce ii da greutate. Altfel, ar fi doar inca o dovada ca suntem iresponsabili. Acelasi lucru face insa din asumare un instrument puternic. Faptul ca ti-ai asumat ceva si ti-a iesit poate fi o dovada (pentru tine sau altii) ca n-a fost o intamplare. Faptul ca ti-ai asumat o decizie si, cu toate astea, ai dat-o in bara poate fi dureros, nu te mai poti pacali ca poate nu ti-ai dorit chiar asta.
Ai vrut, ai incercat si ai dat-o in bara. In acelasi timp insa, ai avut curajul sa iti asumi, ai avut curajul sa traiesti o experienta fiind perfect aliniat cu lucrurile in care credeai, ai avut curajul sa fii vulnerabil. Adica ai fost om, iar asta cred ca ar trebui sa fie singura calitate care conteaza cu adevarat. Restul chiar sunt detalii.
Cata dreptate ai! Te-am citit cu mare placere. O zi frumoasa!
Multumesc, Anca. :)
Mai crede un antreprenor in omenie si vulnerabilitate? Mi-ar placea sa fie asa.
G: incearca sa mai creada. Spera sa-i iasa.
Asumarea este un alt nume pentru responsabilitate. Odată luată hotărârea, eşti responsabil pentru orice decurge din ea.
Ah, minunat spus! Felicitari, domnule si continuati sa scrieti la fel de deschis si uman ca e o rara bucurie sa gasesti si astfel de bloguri.
Multumesc, Roxana. :)
Ovidiu: responsabil, dar nu neaparat fiindca ai fost tras la raspundere.