Client: Maria
Obiectiv: “vreau sa ma reapuc de sala; tot incerc sa fac asta de 2 ani, ma duc de maximum 2 ori, apoi renunt. Si mai si platesc abonamentul degeaba!”
***
Mare parte dintre barbatii supraponderali care isi doresc sa slabeasca apeleaza la mine spunandu-mi ca… vor sa slabeasca. Femeile, pe de alta parte, vor sa “se reapuce de sala”. Poate avea legatura cu faptul ca sunt barbat, probabil ca la coach-ii sau psihoterapeutii femei este invers, nu stiu. Poate ca pana si atunci cand miza este implinirea, sanatatea, uneori viata noastra, aparentele conteaza mai mult. Ne e greu sa punem in cuvinte realitatea. Uneori ne este greu nu doar sa o spunem, ci chiar sa o recunoastem fata de noi.
Aceasta este si problema. Pot intelege pe cineva care cosmetizeaza modul in care se prezinta in lume (care dintre noi nu o face?), insa n-am de unde sa stiu daca incearca, constient sau nu, sa ma minta doar pe mine, ceea ce n-ar fi neaparat de neacceptat, sau se minte si pe sine, ceea ce ar fi catastrofal pentru procesul de schimbare pentru care ambii am ales sa petrecem impreuna o ora pe saptamana, pentru o scurta perioada din timp din vietile noastre. Incepe astazi.
Simt nevoia sa lamuresc de ce spune ca vrea sa mearga la sala, si nu ca vrea sa slabeasca. Asa ca intreb:
– Crezi ca ai nevoie sa slabesti? Asta inseamna ca vrei sa “te reapuci de sala”?
(Zambeste)
– Da, as avea nevoie un pic!…Un pic mai mult, de fapt!
– Cam… sa zicem, intre cat si cat?
(Un pic incurcata, zambeste)
– Sa zicem… intre 14 si 16 kg!
E bine, pe ea nu se minte! Simt ca jumatate din munca este deja facuta. E important sa nu se minta, fiindca nu poti schimba o problema pe care inca nu ai acceptat ca o ai!
Ma deconectez pentru cateva secunde fara sa vreau, imi amintesc de Teo, un client care imi povestea cum a decis el sa slabeasca cu ani in urma si cum a si slabit 20 de kg dupa ce toata viata fusese supraponderal:
“Bai, Andrei, m-am uitat intr-o zi in oglinda si m-am surprins spunandu-mi ca as vrea sa scap de un pic de burta, ca sunt un pic cam plinut. Si parca si un pic la picioare. Si parca am facut si gusa. Si deodata, uitandu-ma in oglinda aia, m-a lovit: eu nu sunt plinut si nu am “un pic de burta”. Sunt gras toata ziua!!! Intotdeauna am fost! Si ramasesem pur si simplu perplex… OMG, sunt genul de om gras! Sunt genul de om gras si nu vreau sa fiu genul ala de om! Nu vreau sa fiu genul de om care n-are grija de el, nu vreau sa fiu genul de om care se pune pe el pe ultimul loc, nu vreau sa fiu genul de om care isi sacrifica sanatatea si viata fiindca fix acum trebuie sa manance un hamburger sau cartofi prajiti. Atunci mi-am dat seama ca vreau sa imi placa de mine! Stii ce zic…?”
Si in ziua aceea lucrurile au inceput sa se schimbe pentru Teo. Fara coaching, fara infometari, fara diete draconice, fara nimic exagerat. A reusit sa se uite la el din afara pentru cateva momente, a avut curajul sa priveasca adevarul in oglinda si sa verbalizeze adevarul. Iar adevarul rostit a devenit atat de insuportabil incat trebuia sa se schimbe.
