Vine o vreme cand simti ca “imbatranesti”, cum spunea un prieten azi. Simti ca nu mai poti.
De fapt, nu cred ca este vorba despre imbatranire, e vorba doar de maturizare. Intelegi ca te-ai bagat in prea multe si ca nu mai poti sa le faci pe toate. Cel putin nu perfect, asa cum erai obisnuit sa o faci. Si intelegi ca, de fapt, nici nu merita sa incerci sa le faci chiar pe toate.
Problema oamenilor este in extreme, intotdeauna a fost. Unii, mare parte dintre noi, nu cerem suficient de la noi. Avem asteptari mici de la noi si, in consecinta, obtinem putin. Ne subevaluam si ne autosabotam iar mediul din jurul nostru reactioneaza la asta, oferindu-ne fix nimicul pe care ne asteptam sa il primim.
Altii cerem prea mult de la noi. Uitam ca doar parem supraoameni cateodata, nu suntem. In 99% din timp suntem doar iluzionisti care fac pe magicienii. Si imi amintesc acum ce sentiment misto am avut atunci cand mi-am dat pentru prima data seama ca puterile mele sunt limitate. Da, m-a speriat putin, fiindca simteam ca pierd controlul ceea ce, la momentul ala, era inacceptabil. :)
Insa mi-a si placut. Fiindca, brusc, pentru prima data nu imi mai eram suficient, aveam nevoie si de altii. Si am inteles ca, desi fusese brutal, tocmai luasem Level Up.
Pierdusem abilitatea de a fi perfect, o castigasem pe cea de a fi fericit.
Cred ca niciodata nu am scris comentarii la tine pe blog, spre rusinea mea. Scrii niste lucruri atit de firesti dar peste care multi dintre noi tindem sa trecem (sau nici nu le observam). Scrii despre acele detalii care fac diferenta dintre simt comun si performanta. Bineinteles, stii despre ce scrii :) Eu iti re-re-recitesc multe posturi. Cand apare unul nou pe blog, imi fac timp si mai trec inca odata peste posturi anterioare – sa-mi intre bine in cap. Multa inspiratie la scris!
Normal…, doar suntem simpli oameni. Nu am mai comentat de mult la articolele tale Andrei, dar asta nu inseamna ca nu le citesc. Cred ca important pt noi toti este sa gasim un echilibru care desigur duce la un mod de viata armonios care creeaza un om fericit.
Toate bune,
Multumesc Simona :)
Ma bucur mult, Ciprian. Chiar ma bucur.
:) Cred ca am incercat ambele extreme… Dar, sa stii cat sa ceri de la tine inseamna sa te cunosti, sa-ti simti limitele. Cum poti face asta altfel decat tatonand si incercandu-ti puterile? Bine, limitele ti le poti simti intr-un mod mai mult sau mai putin brutal…
Ca nu putem fi perfecti e clar; interesant e felul cum ne putem descurca cu imperfectiunile noastre, sau, si mai bine – cum ne putem folosi de ele. Cred ca e putin cam pretios spus “ce putem crea” pornind de la imperfectiunile noastre omenesti, dar e mai bine sa-ti pui problema asa decat sa suferi de perfectionism.
Interesant subiect.
Wow paragraful cu LevelUp e genial! Tot articolul e foarte spot on, insa LevelUp am simtit si eu si a fost nemaipomenit sa vad ca nu numai eu am avut o astfel de revelatie :))