…ci doar neputinÅ£a noastră de a umple golul în care trăim. (O.P)
Cred ca prea multi oameni se simt singuri si asteapta ca cineva sa vina si sa le umple viata. Totusi, ar merita luata in considerare si varianta in care noi am putea sa facem ceva pentru a ne umple viata. Sau, daca nu credem ca putem sa ne ajutam, am putea incerca sa umplem viata altcuiva. Ideea de baza cred ca este largirea orizontului. Sa ne concentram mai mult pe largimea gandirii decat pe adancimea ei. Sunt multi oameni cu o gandire profunda dar care privesc (si gandesc) intr-o singura directie. Si, daca tot veni vorba de largirea orizontului, uite ce am citit astazi in Raspandacul:
“Maestrul îi spuse tânãrului sãu discipol, care era plin de mâhnire, sã punã o mânã de sare într-un pahar cu apã si sã bea. Apoi maestrul l-a întrebat:
– Ce gust are?
РGroaznic, ṛspunse discipolul scuip̢nd.
Maestrul a chicotit, apoi i-a spus discipolului sã ia încã o mânã de sare pentru a o arunca în lac. Cei doi au mers în tãcere pânã în apropierea lacului în care se reflectau crestele muntilor si, dupã ce discipolul a presãrat sarea, maestrul i-a spus:
– Acum bea din lac…
În timp ce apa se scurgea de pe bãrbia tânãrului, l-a întrebat:
– Ce gust are?
РDestul de buṇ.
– Ai simtit gust de sare?
РNu, a ṛspuns t̢ṇrul.
Maestrul s-a asezat lângã el, l-a prins de mânã si i-a spus:
– Suferinta este ca un pumn de sare. Conteazã în ce o pui. Deci, atunci când suferi, lãrgeste-ti viziunea asupra lumii, pentru a o face vastã si profundã, si astfel sã absoarbã suferinta precum lacul sarea.”
