“nothing is impossible. some things are just less likely than others”

Cand te intalnesti cu multi oameni carora trebuie sa le spui cine esti si ce faci, inevitabil ajungi sa te repeti. Asa mi s-a intamplat mie. Oricat de diferite au fost intalnirile si oamenii, m-am regasit de multe ori folosind aceleasi povesti sau aceleasi expresii pentru a argumenta acelasi lucru mai multor oameni.

Vine natural, in special pentru oamenii care au facut mult timp vanzari si marketing. Incerci sa explici un concept azi prin abordarea A, maine, la alta intalnire, alegi abordarea B, apoi C si, la un moment dat, iti dai seama ca una dintre ele functioneaza foarte bine si transmite exact ce voiai tu sa transmita. Asa ca de cate ori ajungi in situatia de a fi nevoit sa explici acel ceva, alegi varianta cu care ai avut cele mai bune rezultate.

De ce va povestesc asta? Pai, mult timp, ani de zile, de cate ori intr-o discutie venea vorba despre ideea ca am fi nascuti sau nu pentru a face ceva, si doar acel ceva, despre daca “ne este dat” sau daca alegem ce vrem sa devenim mie, ca sa explic cum vad eu lucrurile, imi venea acelasi exemplu: ziceam ca, uite, eu nu pot sa alerg nici 1 km, dar chiar cred ca, daca as vrea, daca ar fi suficient de important pentru mine, as putea alerga la olimpiada intr-o zi, as putea face performanta. Si daca chiar mi-as dori si as fi dispus sa platesc pretul, as putea fi cel mai bun (din lume) la asta, la un moment dat. Doar ca problema care se pune nu e daca as putea, ci cat de mult conteaza pentru mine si ce pret sunt dispus sa platesc pentru asta.

Stiu, daca nu ne cunoastem ce am scris va suna arogant, dar va rog sa treceti un pic peste asta, fiindca eu chiar cred lucrurile astea si nu doar despre mine. Cred ca fiecare dintre noi poate fi aproape orice vrea sa fie, in ciuda predispozitiilor. Sigur ca, in functie de cum si cand pornim la drum, unora le va fi mai usor si altora foarte greu. Dar cred ca toti am putea.

In fine, mi-am adus aminte de asta fiindca zilele trecute, intr-o discutie, mi-a venit in minte acelasi exemplu si am inceput sa zic “uite, eu nu pot alerga nici 1 km…”, dupa care m-am oprit fiindca intre timp lucrurile nu mai stau asa iar sambata viitoare voi alerga cel de-al doilea semi-maraton (~21 km), cu doua consecinte directe: prima – e evident ca trebuie sa imi gasesc un alt exemplu, a doua ca ma cunosc suficient de bine incat sa mi se para teribil de suspect ca dupa ce am folosit ani de zile un exemplu, am luat o serie de decizii care au dus fix in directia aia.

Teribil de suspect.