nonconformist = persoană care nu acceptă, nu se conformează uzanţelor stabilite, care are convingeri proprii; persoană care dovedeşte originalitate (DEX)
Am fost de numeroase ori acuzat de “nonconformism” si in mod cert oamenii nu se refereau la faptul ca “dovedesc originalitate”. Asta nu i-ar fi deranjat atat de tare. Poate ca sunt nonconformist insa nu cred ca asta e ceva rau. Ce inseamna “uzante stabilite’? Stabilite de cine? Am sau n-am dreptul sa ma intreb cine sunt astia care imi stabilesc mie standarde? Si aici nu ma refer la legi. Este, veti fi de acord, o clara diferenta intre a te conforma unei legi si a te conforma unei turme de oi.
La fel cum exista o diferenta intre a te conforma de buna voie, din convingere, si a te conforma fortat de imprejurari sau fiindca nu esti destul de sigur pe tine. Din pacate, cam in punctul asta s-ar opri majoritatea “meciurilor” pe care le-as putea avea pe aceasta tema. Profit insa de faptul ca nu ne aflam fata in fata si incerc sa dau si explicatia pe care mi-ar placea sa am timp sa le-o ofer celor ce ma acuza de nonconformism.
In psihologie exista doua motive pentru care oamenii se conformeaza:
1. influenta informationala
2. influenta normativa
In limba romana acum: prima se refera la faptul ca oamenii vor sa judece problema corect iar atunci cand mai multe persoane din jurul lor sunt de acord cu privire la ceva este probabil ca ei sa aiba dreptate. Probabilitatea ca ceilalti sa aiba dreptate e cu atat mai mare cu cat ei sunt mai multi. A doua, influenta normativa, pleaca de la dorinta fiecarui om de a se face placut. Ne conformam de teama sa nu parem niste ciudati, sa nu iesim in evidenta intr-un mod negativ.
De ce sunt aceste doua motive importante? Pentru ca fiecare dintre ele da un alt tip de conformare iar diferenta dintre ele este exact cea despre care discutam la inceputul post-ului. Astfel, influenta informationala(1) duce la o conformare privata iar cea normativa(2) duce la conformare publica.
Conformare privata & Conformare publica
Conformarea privata e cea in care persoanele din jurul nostru ne modifica modul de gandire, convingandu-ne ca au dreptate. In concluzie, desi initial eram de parere ca intre Bucuresti si Constanta sunt 100 km, faptul ca mai multe persoane estimeaza ca ar fi vorba de 300 km, ne face si pe noi sa ne gandim mai bine, sa punem in balanta si sa ne conformam, fiind acum convinsi ca distanta e intr-adevar de 300 km.
Conformarea publica, in schimb, se refera doar la modificarea comportamentului afisat. Ne prefacem ca suntem de acord dar asta nu ne schimba convingerile. Adoptam o anumita pozitie, conformandu-ne, insa facem asta cu anumite scopuri ascunse sau fiind presati de altii. Aici, exemple bune sunt politicienii si, respectiv, persoanele cu o foarte slaba incredere de sine si cei ce nu au invatat inca sa spuna “nu”.
Acum, problema mea e ca nu imi place sa fiu presat de altii. Daca intr-o situatie cred cu adevarat ca ceilalti au dreptate, indiferent daca ma insel sau nu, ma voi conforma majoritatii. Insa oricat de bine m-as incadra eu in categoria oamenilor care vor sa se faca placuti si oricat de putin mi-as dori sa fiu considerat un ciudat, sunt incapabil de conformare publica. Hmmm. De fapt mint: as putea, dar nu vreau! Si pana una-alta, puteti sa ii dati drumu’ cu oile de pe pasunea mea?
A fi nonconformist inseamna a fi liber, unde a fi liber inseamna a nu depinde de lume. A nu depinde de lume inseamna a nu te adapta la lume. Deci a fi nonconformist inseamna a fi inadaptat la lume, dar adaptat la interiorul si constiinta propie, adica impacat cu tine, ca altminteri nonconformist ar fi si drogatul, dar el nu e nonconformist, desi ii place la nebunie sa creada asta. Prin lume se intelege ceea ce este trecator, material, sensibil; prin lume se mai intelege si puterea politica sau ideologica, adica puterea de constrangere a lumii asupra spiritului. De exemplu, in comunism nonconformisti au fost cei care au preferat sa moara in puscarii decat sa zica “da” ideologiei.
In vremurile totalitare se vede cu adevarat cine este conformist si cine este nonconformist.
Si care e problema in a fi nonconformist? Daca toate persoanele ar avea aceleasi idei, nu ar avea pareri proprii, lumea ar fi formata dintr-o masa omogena care n-ar avea sansa la evolutie. Marile spirite ale omenirii au fost catalogate drept nonconformiste. Cu totii vrem sa fim placuti. Ne iese sau nu acest lucru. Cat timp nu deranjam in mod voit pe cineva cu ideile si comportamentul nostru, e ok. E un principiu liberal si de bun simt. A fi nonconformist nu inseamna a fi nesimtit. Poate faptul de a iesi din tipare ne face interesanti. Lucrul asta se intampla voit sau nu. Mai mult ca oricand nonconformismul ar trebui apreciat si n-ar trebui sa mai socheze. Traim intr-o tara democratica, nu intr-o monarhie unde exista reguli stricte si uneori stupide de protocol. Ce s-ar fi intamplat daca numai barbatii ar fi avut voie sa practice unele meserii, daca a purta pantaloni era o chestiune ce tinea de masculinitate, …? Unde ar mai fi fost visatorii care au cutezat sa devina pionieri in unele domenii? A te conforma inseamna a renunta la principii? De ce acest sacrificiu? De ce sa murim interior de dragul altora? De ce atata usurinta in a face compromisuri? Toate fiintele sunt unice, deci si ideile lor ar fi bine sa difere.
uhmm…pot sa sterg ceea ce am scris eu si sa pun comentariul tau in loc? fiindca e mult mai bun :)
Multam, dar nu cred ca e cazul. :) Daca tu nu abordai tema asta, eu unde mai postam comentariul?
Tu ai confirmat ca se poate sa traiesti frumos si dupa principiile proprii. Vorbesc un pic din experienta. M-am lovit de problemele acestea in care multi vor sa-ti spuna ca ceea ce vrei e imposibil. Intotdeauna am gandit ca daca e sa dau vina pe cineva pentru nereusite, prefer sa fie din cauza judecatii proprii. Deocamdata am realizat tot ceea ce am vrut, chiar daca unii erau sceptici. Ei si? Nu-mi prea mai pun intrebarea cum ma percep altii. Conteaza cu adevarat opiniile celor dragi. Daca-s obiectivi, e si mai bine. Serios, m-am intrebat cateodata daca m-am nascut in epoca gresita. Nu, asta e clar. Imi repugna ipocrizia, conventiile lipsite de argumente, ascunderea realitatii in spatele aparentelor. Se merita toate astea de dragul de a fi draguti in societate? Pledez pentru sinceritate.
Esti sigura? Sinceritatea e deseori frustranta.
De ce sa ne fie teama sa exprimam ceea ce gandim? Asta n-ar insemna ca ar fi o lipsa de incredere, nu s-ar interpreta ca nu putem lua pozitie fata de o actiune, de un fapt, ca nu avem ce spune in momentul acela? Sinceritatea nu exclude diplomatia.
Oricum, atunci cand ne deranjeaza ceva, ne dau de gol gesturile. Prefer sa sugerez ca ma deranjeaza cineva decat sa-i dau impresia ca e o prezenta agreabila si sa-si faca scenarii. O minciuna mica ajunge sa genereze una mare. Sinceritatea poate fi paguboasa pentru acela care spune adevarul, asta vroiai sa spui? Depinde cum il zice. Uneori esti sincer si tacand. Decat sa spui minciuni, mai bine taci. Iti exprimi opinia non-verbal.Si daca mintind facem rau celuilalt? Cand spunem ceva oricum ne asumam riscul de fi aprobati ori combatuti. Sinceritatea te putea costa viata in trecut. Acum prefer sa cred ca nu. Poate in armata sau in gasti mafiote. Oare ce poti pierde daca esti sincer? Prieteni? Ma indoiesc, inseamna ca nu erau cu adevarat sau ai facut atatea compromisuri in trecut, incat dupa ce-ai spus un lucru sincer, nu te mai recunosc. Relatii? O sa devii marginalizat daca nu canti in struna. Dar oare nu e mai important sa fim sinceri cu noi insine? Am mai putea dormi noaptea, nu ne-ar fi scarba de noi daca voit nu am fost sinceri?
oh, relaxeaza-te. cladirea in care lucram noi doi este plina de conformisti. ;) se poarta guess: buluc! toata lumea! secretul l-ai dezvaluit singur: pot, dar nu vreau. :) e atat de bine! :))
De mult timp n-ai mai dat pe aici. Ma bucur ca ai aparut. Inteleg ca intre timp ti s-au intamplat unele lucruri :)
dap. anumite schimbari… unii ar zice conformiste,dar judecand dupa saptaluna de miere… eu as zice ca nu. what about lunch one of these days? in mijlocul conformismului de la plaza. :))
lunch sa fie :)
Hmmm, sincer, din cate te stiu eu, nu te incadrezi absolut deloc la ultima parte a definitiei date…:P si in al doilea rand…e chiar atat de important ce spun altii?
Elena, nu am inteles care e faza cu monarhia si cu regulile stricte. Cred ca e cazul sa explici mai clar ce ai vrut sa spui
Bogdan, din cate am citit despre monarhie, interesandu-ma in special aceea a Romaniei, in aceasta institutie erai constrans la conformism, cel putin membrii unei astfel de familii. Existau reguli stricte de protocol, privind tinuta, comportamentul atat in societate cat si in familie. Cei care nu se conformau erau considerati outsideri sau dezmosteniti. Pornind de la mariajele aranjate si pana la faptul ca nu-ti puteai creste copilul pentru ca aveai de rezolvat problemele tarii si pana in a te adresa tatalui/mamei cu apelativul “Alteta Voastra”, arata ca dezvoltarea personala era intrucatva impiedicata. Gandeste-te la cazul Carol al II-lea. Personaliatea lui nu era considerata a fi una potrivita pentru un monarh, fiind prea excentric, nonconformist.
Confunzi planurile. In primul rand era vorba de coduri etice si nu de conformism. Functia e mai importanta decat persoana, asta trebuie stiut. Dezvoltarea personala era impiedicata? As vrea sa stiu ce intelegi prin dezvoltare personala. In monarhie, omul se dezvolta asa cum trebuie, elitele se dezvolta sub monarhie, pe cand in democratie sau in orice alt sistem, elitele sunt ingropate de “cei multi”.
Te rog sa nu bagi in discutia asta despre nonconformism monarhia sau orice se leaga de ea, ca nu are nici o legatura.
Totusi, imi pun si eu o intrebare: faptul de a fi monarhist (sunt adept al monarhiei absolutiste si un reactionar fata de ideile revolutiei franceze si al miscarilor din 1848 si 1918) ma face oare un nonconformist pentru vremurile astea? :)
Bogdan, tu esti nonconformist “by default”. Monarhia nu a facut decat sa iti furnizeze un alt instrument prin care sa iti arati nonconformismul :)
Bogdan, am incercat acum sa ma documentez mai mult despre monarhia franceza. Aceea din Romania nu se baza pe aceleasi principii, era una constitutionala, puterea regelui fiind limitata, Carol al II-lea facand exceptie. In monarhie, in general, era greu ca un membru sa fie aiba opinii personale, sa aiba incredere in sine, sa viseze sa duca in alta directie tara. Daca tot era importanta functia, si nu omul, dupa cum spuneai, e clar ca el se supunea fara drept de apel moralei, conventiilor, traditiei. Era o marioneta. Asta daca persoana era interesata de functie. Daca nu, era nonconformista. Cat contau ideile monarhului? Cat de etic era un monarh daca avea ca deviza concentrarea puterii in mana sa si eliminarea adversarilor incomozi? In regimuri monarhale s-au dezvoltat cultura, artele…, oamenii s-au cizelat. Dar cati? Mai ales in monarhia franceza abuzurile erau in floare, vulgul ramanea si se impunea sa fie prost. A, si una e sa fii adeptul monarhiei absolutiste si un reactionar fata de ideile revolutiei franceze si al miscarilor din 1848 si 1918 si alta e sa incerci sa le aplici acum. :)
Nimeni nu vorbeste despre aplicarea ideilor de mai sus acum, asta ar fi ceva utopic si gresit. Desigur ca si revolutia franceza a avut unele efecte benefice, dar a daunat enorm civilizatiei, ceea ce traim acum e o consecinta a acelui act, pe care eu il gasesc teribil si degradant. Mai sunt totusi si momente cruciale in care capacitatea de lupta iese la iveala chiar si in straturile sociale inferioare: anul 1989 in Europa si caderea comunismului spun tot.
Cred ca o posibilitate de a rezista vremurilor e un soi de “rezistenta pasiva” dupa cum spunea Junger, in care non-actiunea devine actiune interioara pentru fiecare persoana constienta de acest lucru.
Ai dreptate Andrei, eu intotdeauna am considerat trecutul mai bun ca viitorul, si faptul ca nu pot sa percep un stat de drept decat unul transcendent, adica acel stat care isi primeste functiunea de sus, m-a indreptat spre monarhie. Oricum “vitalitatea” spirituala a scazut enorm de mult in Europa, si din ce in ce mai mult se cere o revenire la vechea ordine. Dar cine e capabil de a mai intelege asta?
Bogdan, nu cumva vitalitatea Europei a scazut din cauza unei auto-flagelari si a unor carente de “self-esteem”? Bruckner zicea ca Europa e complexata de americani iar mie mi se pare ca traiesc in umbra unei civilizatii care nu prea exista.
Ai perfecta dreptate Andrei.
Cred ca poti fi nonconformist atata timp cat nu deranjezi pe nimeni,asta e parerea mea !
NONCONFORMIST? Il folosesti, apoi ,in mai multe cazuri te conformezi altfel devii un “maratonist”fara realizari prea mari si lipsa de experienta.
Eu cred ca majoritatea celor care te citesc cu placere si posteaza comenturi pe blogul tau sunt adeptii stilului nonconformist. Ca exista si o “nota de plata” la acest stil, cei cu experienta mai vasta o pot confirma sau nu.
Dar esti fericit ca viata ta iti apartine.Iar dogmaticilor…multa compasiune.
prietene… nu fii fomist… scrie nonconfoRmist !!
Corect, am gresit. :) Iar acum am corectat.
Sincer sa fiu, as formula asa intrebarea legata de nonconformism, in loc sa intrebi, e rau sa fi nonconformist, la care raspunsul e evident nu, ar suna mai bine in felul urmator : -E rau sa fi conformist ? la care raspunsnul evident, e da, daca vrei o viata mediocra, alege calea asta, te va duce unde vrei, sa nu nonconformist, nu e usor, nu e usor, sa fi criticat si sa te pastrezi aceeasi persoana, am mult respect pentru persoanele care sunt cu adevarat nonconformiste, dar la limita penibilului, bineinteles…unii pot intelege prin acest fapt, ca pot face ce vor, ca daca ei vor sa impuste lumea pe strada, o pot face…acestia intelg prost, la fel ca si democratia, care intr-un mod sublim nu exista