Motivarea extrinseca
Nu putem vorbi despre motivarea oamenilor cu care lucram fara sa tinem cont de directia din care vine (sau ar trebui sa vina) aceasta motivare. Majoritatea tehnicilor motivationale folosite se refera la surse indirecte de motivare. Sau extrinseci, cum mai sunt ele numite.
Sursele extrinseci sunt cele vin din exterior. Adica tot ce tine de oportunitati de avansare, cresterea responsabilitatii, recunoastere din partea colegilor, dar si o parte din factorii de igiena: salariul, relatiile interpersonale, conditiile de munca etc.
S-ar putea scrie zeci de pagini despre fiecare dintre tehnicile de mai sus insa se ignora unica “tehnica de motivare” intrinseca.
Motivarea intrinseca
Motivarea intrinseca se refera la ceea ce vine direct, din nevoile personale ale fiecarui individ si tinteste direct catre satisfacerea trebuintelor de pe ultima treapta a piramidei lui Maslow: auto-implinire.
E vorba despre munca in sine. Ceea ce faci poate fi o modalitate intrinseca de motivare. Vorbind despre “tehnica de motivare” intrinseca, mai sus, am folosit ghilimelele fiindca nu este vorba chiar de un procedeu, poate reprezenta o solutie pentru oricine, insa e extrem de greu sa o aplici cuiva.
Alambicat? Nu. Le luam pe rand. Cum spuneam, nu este neaparat o tehnica fiindca daca ea nu exista e greu sa ti-o produci voit. Singurul lucru pe care il poti face este sa iti alegi cu grija domeniul si locul de munca in care activezi.
Poate reprezenta o solutie pentru oricine fiindca fiecare dintre noi poate ajunge, intamplator sau nu, sa faca ceea ce ii place, insa e extrem de complicat sa incerci sa o aplici tu cuiva fiindca de cele mai multe ori persoana in cauza stie (sau are potentialul de a sti) mult mai bine decat tine ceea ce vrea de la viata si ce i-ar placea sa faca. Un om care stie ce i-ar placea sa munceasca poate incerca sa o aplice. Cei din afara se pot folosi doar de modalitati de motivare extrinseci, indirecte.
Daca reusesti sa gasesti ceea ce iti place sa faci, munca se transforma rapid din mijloc in scop. Nu mai muncesti neaparat fiindca esti obligat sa faci asta pentru a iti satisface niste nevoi, ci munca devine o trebuinta in sine, trebuinta legata, asa cum am mai zis, de ultimul nivel al piramidei nevoilor.
“Your work is going to fill a large part of your life, and the only way to be truly satisfied is to do what you believe is great work. And the only way to do great work is to love what you do.” Steve Jobs
Hehe. Tare postul! Chiar mi-a facut placere sa il citesc si trebuie sa recunosc ca “l-am simtit”. In general, cand afli ce vrei, lucrurile devin mult mai usoare si provocarea consta tocmai in echilibrul dintre viata personala si cea profesionala.
Intr-adevar, momentul in care cele doua se intersecteaza si percepi munca ta ca pe pasiune si nu ca pe munca, totul capata o noua dimensiune, dar aici se pun doua probleme mari:
1. Cat te tine? :)
2. Daca esti atras de alt domeniu si simti nevoia sa migrezi ce se intampla? (Avand in vedere ca intotdeauna vei avea ceva de invatat pe un anumit domeniu si nu vei putea fi niciodata cat de bun ti-ai dori)
Am simtit pe propria piele fluctuatia motivatie intrinseci, precum si a celor extrinsece si pot sa spun ca senzatia de pasiune si devorare pe care ti-o ofera o munca pasionanta nu se compara cu nimic. Adrenalina pura! :) Si cu satisfactii pe termen lung.
Nu ma omor cu munca,dar statul acasa tampeste,asa ca prefer sa ma duc la serviciu.