Nu pot sa suport oamenii artificiali. Cei care se poarta diferit cu fiecare persoana sau care au cate o fata (a se citi cu tz) pentru fiecare grup (prieteni, rude, colegi etc). Din pacate sunt o gramada. E chiar aiurea ca la un moment dat, trecand dintr-un grup in altul sa iti dai seama ca persoana respectiva este cu totul altfel decat iti imaginasei. Tocmai din cauza asta fac tot posibilul sa nu imi formez prea repede o parere despre persoanele pe care le intalnesc. E adevarat ca nu intotdeauna imi reuseste.
Dar banuiesc ceva. Banuiesc ca oamenii astia, care pretind ca sunt ceea ce nu-s, si pentru care nivelul de cultura afisat si bunul gust se modifica de la ora la ora, in functie de anturaj, sunt acei oameni care din cand in cand sunt loviti de mini-depresii; rabufniri in care incep sa dea in toata lumea, si sunt suparati pe viata fiindca isi dau seama ca nu se pot ridica la standardele pe care singuri si le-au impus si dezamagesc oameni. Nu pot merge in restaurantul X fiindca nu au bani, desi toata lumea se asteapta sa mearga datorita imaginii de independenta financiara afisate sau nu sunt capabili sa rezolve problema Y cu ajutorul relatiilor datorita faptului ca aceste cunostinte ale lor au un atribut pe care persoana a uitat sa il precizeze in discutii: sunt inexistente.
Ma tot chinui si eu sa nu cad in capcana asta fiindca tentatia de a te da ceea ce nu esti este, cred eu, mare. Desi imi mai fac griji din cand in cand, pana acum mi se pare ca stau bine. Si intreb si eu cum intreba Abraham Lincoln la un moment dat: “If I were two-faced, would I be wearing this one?”
Ei au auzit ca atunci cand vrei sa fii bogat trebuie sa te porti ca un om bogat, insa pentru multi, oamenii bogati sunt Becali sau Irinel. Dar se poarta asa numai in anumite momente (ceea ce e relativ bine).
Bogatia la noi este vazuta in principal prin bani, nu prin mentalitate, putere de stapanire, cunostinte etc. Chiar si relatiile sunt o dovada a bogatiei si de multe ori dai peste persoane care se considera importante in grupul lor desi nu sunt bagate in seama deloc.
Se zice ca aparentele insala, insa cand vad un individ de varsta mea care se considera mai mult decat trebuie, nu ma insel: sigur e un simplu fitos.
Punctual: urasc oamenii care vor cu orice pret sa placa tuturor (deci sa fie mereu in centrul atentiei). Fac parte din aceeasi categorie despre care povestesti tu, Andrei. Daca exista unul in grup care nu place o astfel de persoana, ei bine, poti fi sigur ca va face orice pentru a-i intra in gratii. Nu conteaza ca nu se poate, ca oamenii se plac sau nu se plac (si punct!). Ei incearca, iar falsitatea lor si patetismul gestului mi se par demne de mila.. Mai bine si-ar cultiva partile bune, pentru ca oamenii din jur sa-i aprecieze pentru ceva ce chiar exista, nu pe impresii create artificial. La un moment dat, impresiile isi dovedesc lipsa de substanta, si atunci… nimic nu mai poate fi salvat.
Foarte adevarat, acesti oameni inspira neseriozitate.
O exceptie ar fi omii oameni, putini, care nu merita sa-i tratez la fel (de gentil) ca pe ceilalti.
Oamenii sunt slabi; putini au caracter puternic, personalitate de nezduncinat si stiu cu adevarat cine sunt si ce vor. Ei se impun fara efort in orice imprejurare.
Majoritatea celor ce se dau cine nu sunt au frustrari, complexe si lupta sa isi depaseasca propria conditie. Atata timp cat stiu cum sa o faca sunt de apreciat.
Pe de alta parte, cu totii avem fetele noastre in functie de situatie. De pilda, altfel discut cu un partener de afaceri si altfel cu un prieten; altfel cu un copil si altfel cu un adult. Si lista poate continua :).
Oana, dar atunci cand discuti cu un copil sau cu un partener de afaceri nu pretinzi ca esti altceva decat esti ci doar te adaptezi. Iar partenerul de afaceri stie foarte bine ca , probabil, cu un copil te porti altfel. Este absolut normal.
Different sides of me…despre asta era vorba. Si stii…daca un colaborator de la job, care m-a vazut doar in acea ipostaza, m-ar vedea tavalindu-ma cu copiii pe jos si prostindu-ma asa cum numai eu o stiu face, crede-ma ca nu m-ar recunoaste. Stiu eu despre ce vorbesc :)
In rest, perfect de acord cu ceea ce ai scris tu. Cu un amendament: de la teorie la practica e cale lunga. Toti cei ce iti vor citi postul iti vor da dreptate, nu inseamna insa ca toti sunt “fara pata”. U know what I mean…
Sunt oameni care fac lucrul asta in mod inconstient, fara sa isi dea seama, dintr-o dorinta foarte mare de a se face placuti. Cred ca depinde si de maturitatea emotionala a fiecaruia, de a te cunoaste pe tine si de a te accepta atat cu partile bune cat si cu cele rele. Pe de alta parte, vina de obicei nu e singulara. Si de la a te accepta pe tine pana la a-ti dori mai mult de la tine, cum e normal, cred eu, exista iarasi capcana de a nu mai fi tu insuti. Ar fi mult de discutat aici.. Si mai e o chestie, problema cu incercarile astea repetate de a te face placut este ca totul devine ca un bulgare de zapada si uneori te opresti cand e prea tarziu. Vorbesc ca o persoana care a fost ‘de ambele parti’…si am realizat intr-un final ca nu sunt datoare nimanui cu nimic, ci doar mie sa fiu ceea ce sunt…
oameni cu 1000 de fetze gasesti la tot pasul. unii se cred manipulatori de geniu fiindca “stiu” sa jongleze cu comportamente si atitudini.. eu cred k toti sunt “borderline” si schizo. :D
Nu au treaba depresiile[toti avem mini sau maxi depresii intr-un moment sau altul]….. sau rabufnirile cu personalitatea multipla
Iar starea de acaparare a atentiei semenilor vine dintr-un complex de inferioritate asa cum cel ce skimba des partenerii o face din acelasi complex sau anxietate !