Nu detinem controlul. Niciodata nu l-am detinut, insa o perioada de timp mai scurta sau mai lunga ne-am simtit bine cu iluzia ca il detinem.
A accepta ca nu detii controlul e greu, in special pentru oamenii care, profesional, se folosesc de control. In project management, in programare si, in general, in orice disciplina care te invata sa anticipezi, sa contracarezi, sa ai raspunsul inainte de a primi intrebarea. Cu cat devii mai bun in asta, cu atat esti mai convins ca totul e manageriabil, trebuie doar sa fii suficient de pregatit. Mr. Perfect.
Pe termen lung, asta creeaza niste probleme cu adevarat demne de tine, problem-solver-ul-par-excellance. Cand ceva scapa de sub control, well, probabil ca n-ai fost suficient de pregatit, asa-i? Poate ca ar fi trebuit sa muncesti mai mult. Sau sa fii mai atent. Sau mai focusat. Sau mai centrat pe rezultate.
Sau poate ar fi bine sa nu te mai comporti ca un idiot. Si sa intelegi ca, de fapt, exista lucruri incontrolabile, chiar foarte multe. Iar lipsa ta momentana de control nu spune neaparat ceva despre cat de capabil esti. Cat de capabil esti ar trebui sa stii deja, acum poate ca e momentul sa afli si cat de om esti.
Fiindca oricat de confortabili am fi in zona profesionala, mai intai suntem oameni, si abia apoi project manageri, programatori sau specialisti in PR. Iar oamenii gresesc, uita, scapa lucruri de sub control si fac tampenii. Lucruri, nu-i asa?, inacceptabile pentru un project manager organizat, competent, eficient, si total plictisitor.
Asocierea eficienţei cu plictiseala e cât se poate de potrivită. Nu există nimic mai plictisitor decât o roată dinţată.