De multe ori mi-a trecut prin minte intrebarea urmatoare: ce “statut” ar trebui sa aiba in mintea mea oamenii care imi spun ca au incredere in mine, in ceea ce vreau sa fac, dar ma mint?
Ieri am avut ceva mai mult timp liber asa ca m-am asezat in fotoliu si m-am gandit. Si asa imi spunea o prietena zilele trecute ca e imposibil sa iti programezi perioade de gandire :) Well, la mine merge…uneori.
Pe de-o parte eu am o mare problema cu minciuna. Adica, imi imaginez ca nimanui nu ii place sa fie mintit si ca pe toti ii deranjeaza oamenii care fac asta; totusi, la mine este mai mult decat atat: eu nu pot sa ii iert; dar lucrez intens la asta si stiu ca intr-o zi o sa reusesc sa o fac. Si, nu! Nu o fac pentru ei. O fac pentru mine.
Am, deci, o problema cu oamenii care ma mint si cu cat imi sunt mai apropiati cu atat minciuna mi se pare mai greu de iertat. In cazul descris mai sus, totusi, vad lucrurile un pic diferit. Paradoxal, in acest caz particular, cred ca ii pot ierta. Sau poate ca vreau sa ii iert.
De ce? Fiindca imi dau puterea sa merg inainte atunci cand a mea aproape s-a dus. Nu conteaza atat de mult ca atunci cand imi vine vreo idee ce pare imposibil de realizat si le cer parerea imi spun “cred ca o sa reusesti” sau “va merge, Andrei” si, de fapt, ei cred cu totul altceva. Nu stiu de ce fac asta. Poate ca, desi unele idei li se par utopice, nu vor sa fie ei cei care ucid un vis. Poate ca se bazeaza pe faptul ca se va gasi cineva care sa ma opreasca inainte sa dau pe langa.
Sper ca toti oamenii pe care ii cunosc sa se bazeze, in continuare, pe asta.
… un prieten sau un bun sfatuitor poate fi si ala care potenteaza visul tau chiar daca in contextul lui propriu nu face sens :)
iar minciuna este la fel de relativa ca orice pe lumea asta ;-). uite, mie mi se intimpla sa cred ceva acum si miine altceva, insa imi place sa cred ca asa cresc sau ca sunt flexibila, nu ca mint sau ma mint :)))). of course minciuna intentionata e urita si raneste.
I’d note the the world of to intelligence agent that too!