Spune Ducu Darie in interviul pe care il puteti vedea mai jos ca meseria lor “este o meserie egoista. Maxima generozitate, de fapt, denota un egoism extraordinar. Pana la urma, ca sa faci ceva pentru altii trebuie sa te pregatesti intai pe tine. Si nu poti sa te pregatesti pe tine daca nu faci ceva pentru altii. Si asa mai departe…”
Si in timp ce il ascultam vorbind imi dadeam seama ca, de fapt, asa-i peste tot, nu doar in actorie sau regie. Pe de-o parte, multi blameaza egoismul. Pe de alta parte, exista un anumit tip de egoism care schimba lucruri in jurul nostru. Ne dorim sa ii ajutam pe ceilalti fiindca asta spune ceva despre noi. Ca putem, ca suntem suficient de buni, ca, iata, contam si noi, ca avem un scop etc.
Asta nu e rau. Toti avem nevoi de genul asta, diferenta este ca unii se inteleg pe ei suficient de bine incat sa stie de ce fac ceea ce fac, in timp ce altii pur si simplu le fac, si nu se intreaba niciodata de ce. Iar faptul ca exista o motivatie in spatele a ceea ce facem, contrar educatiei primite de multi dintre noi, nu inseamna ca de fapt nu ne pasa de ceilalti, ci arata ca suntem oameni.
Si am mai ramas cu o tema de gandire din interviu, legata de prietenii si cum se termina multe dintre ele. Va invit sa va dati timp pentru interviul de mai jos:
**Interviul face parte dintr-o serie de momente însuflețite de Silva Dark.
Sunt de acord ca generozitatea pleaca din egoism. Suntem generosi pentru a ne asigura generozitatea altora.
Maxima generozitate denotă/ este rezultatul unui egoism extraordinar poate pentru că “A-i ajuta pe alţii este cel mai sexy lucru pe care îl poţi face”(Omul generos, Tor Norretranders) :) Şi în Biblie se spune ceva asemănător: “Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”. Este de dată recentă alăturarea atributului generozitate celui de egoism (acest cuvânt mai are de muncit până devine atribut, dar e pe drumul cel bun :)) ). Până acum, generozitatea – la nivel de discurs – era asemuită altruismului, actului dezinteresat. Însă, de fapt, lucrurile au stat aşa cam de la început. Învăţămintele venite pe filieră religioasă au încurajat ideea că facerea de bine trebuie îndeplinită fără cuget, pentru ca să-ţi fie bine pe lumea cealaltă, să zicem, – dar acesta este, până la urmă, tot un act egoist, nu? (poate doar neconştientizat) Oricum, mi se pare că ideea de generozitate înţeleasă ca formă de egoism, de prioritizare a propriei persoane, este mult mai sănătoasă.
Nu stiu de ce, dar de multe ori si eu simt asta, ofer ceva numai ca apoi sa astept altceva (preferabil si mai mare sau mai mult) in schimb. Noi oamenii suntem ciudati de tot asta-i clar …