Stiti, din cand in cand (din fericire destul de rar) ma enervez si in momentele alea imi vine a-nu-stiu-cata oara sa scriu un post care sa inceapa cu 2-3 injuraturi revoltate, adresate majoritatii. Nu o fac fiindca imi dau seama ca ar viza pe mult prea multi si m-ar face sa par mai arogant decat sunt. In plus, citeam acum vreo 2 luni intr-o carte ca e okay daca vrei sa te lupti cu toata lumea asta, doar sa ai grija ca in niciun moment sa nu te bati cu mai mult de 30% dintre ei in acelasi timp.
Imi vine sa izbucnesc fiindca in anumite momente simt ca nu mai suport oamenii care isi plang de mila, oamenii care procrastineaza constant si stiu asta, oamenii care fac aceeasi greseala de 1000 de ori si tot nu se prind ca ceva trebuie schimbat. Sa nu fiu inteles gresit! Ceea ce ma enerveaza atat de tare nu e faptul ca au defectele astea, in special fiindca stiu cat de multe am eu de imbunatatit la mine. Ma deranjeaza faptul ca isi constientizeaza defectele si zac in ele ca nesimtitii in loc sa incerce macar sa schimbe ceva.
“Be the change you want to see in world” a lui Gandhi poate fi inteleasa superficial ca o fraza usor siropoasa ce ar fi putut da titlul unei carti tipice de self-help american, sau poate fi inteleasa si atat.