In ultimul an am invatat o chestie misto. Am invatat, sau mai degraba a inceput sa imi placa, sa ascult povesti. Si aici nu ma refer la “success stories“. Apropo, cat de corecta vi se pare expresia “success story” din moment ce, veti fi probabil de acord, fiecare are propria definitie a succesului?
Dar ziceam ca nu despre success stories este vorba ci despre povestile oamenilor pe care ii cunosc. Fiecare dintre noi are o poveste. Fiecare a inceput dintr-un punct, se afla in altul si vrea sa ajung undeva. Unii nu stiu inca unde vor sa ajunga, altii nu sunt multumiti de locul in care se afla acum iar unii oameni incearca neincetat sa uite de unde au plecat. Insa toti au o poveste. Si mie imi place sa le ascult.
Chiar asa, daca maine ti-ar spune cineva sa iti scrii viata, pana in punctul in care te afli acum, crezi ca ai putea sa o faci? Ce ai scrie in epilog?
Nu cred că toate poveştile merită. Aşa cum nici toate plantele nu merită să fie mirosite sau orice sunet să fie auzit.
Totuşi, dacă aş fi obligat să fac asta, nu aş scrie epilogul. Nu sunt vreun fanatic religios, dar nu cred că omul respectiv ar vreai măiestria, priceperea şi privilegiul moral de a scrie acele rânduri. Cine să o facă? Păi poate chiar cititorul, pentru că adesea cel ce nu cunoaşte, ştie mai bine.
“Si..pana la urma…care a fost scopul?”
hm…nu am o viata asa lunga…traiesc doar de 18 ani,dar as scrie lucrurile cele mai importante din viata mea.atat bune cat si rele.nu toate prostiile,ci lucrurile din care am avut de invatat.
hmm imi dai alta idee: ce necrolog ti-ai scrie? :D
Pt Lucian: epilog, nu epitaf… :-)