Acum vreo 3 ani am dat pe Youtube de un video in care Will Smith vorbea despre “secretele vietii” si zice ca “the key to life is running and reading“. Mi-a placut mult partea cu cititul fiindca da, si eu cred ca e una dintre cheile vietii. Insa am vrut sa il share-uiesc pe blog si n-am putut. Fiindca partea cu alergatul era exagerata, asa mi se parea. In plus, nu ma reprezenta complet.
Fac miscare de prin clasa a 8-a, cand am incercat sa fac o flotare pentru prima data si n-am putut. Apoi m-am dus acasa si am inceput sa ridic o gantera de 3 kg zi de zi, timp de cateva saptamani, pana cand la un moment dat am reusit sa o transform in 2-3 flotari, apoi in 30 si tot asa. Mi-au placut flotarile fiindca au fost printre primele reusite din viata mea si fiindca, asa cum vorbeam si cu Dragos acum cateva zile, oricat de slab ai fi la asta, vezi evolutia de la o zi la alta.
Apoi am avut perioade in care am mers la sala si am ridicat greutati, am fost la inot, am citit cateva carti de fitness si am invatat pe dinafara nume de muschi pe care multi oameni nici nu stiu ca le au. Singurul lucru pe care nu l-am facut multi ani a fost sa alerg. Sigur, ma mai apuca din cand in cand si mai ieseam in jurul blocului sa alerg “jumatate de ora” si ma intorceam dupa 10 minute intrebandu-ma daca am cedat din cauze fizice sau psihice.
Anul trecut, am citit The 4-Hour Body a lui Tim Ferris, mai mult din curiozitate, fiindca citisem The 4-Hour Workweek si nu ma daduse deloc pe spate. Nici 4-Hour Body nu m-a impresionat (desi conceptul de low-carb rupe!), insa m-a bucurat sa citesc despre un om mai obsedat decat mine de grafice, masuratori si dezvoltare umana, fie ea si la nivel strict fizic. Mai mult de atat, m-a facut sa imi doresc sa traiesc sanatos. Nu sa alerg, nu sa slabesc (asta imi propusesem deja), nu sa tin cure, ci sa simt ca sunt sanatos si, during the process, sa ma depasesc pe mine de cate ori pot.
Prima data cand m-am urcat pe banda la sala am vrut sa alerg un kilometru. Am alergat 90 de metri, simteam ca imi vor exploda plamanii iar cand m-am dat jos de pe banda sala se invartea in jurul meu. Si mi-a fost rusine de mine, ceva ce nu mai simtisem de mult timp. Cum naibii reusisem sa ignor asta? Cum sa ai ~27 de ani si sa nu poti sa alergi un kilometru?
Asa ca mi-am promis ca voi schimba asta. Mai mult decat atat, am facut public in grupul meu de prieteni faptul ca voi alerga constant si ca voi slabi cel putin 10 kilograme. Am facut-o ca sa ma asigur ca nu-mi va fi rusine doar de mine, ci si de ei.
Intre timp am crescut targetul de la 10 la 13 kg, am scapat de 8 dintre ele pana acum si, mai important, alerg si 7-8 kilometri fara sa ma opresc sau sa merg o secunda. In functie de viteza de alergare, asta poate insemna cam o ora de alergat non-stop.
Cum spune si titlul, mai am pana unde imi doream sa ajung insa intre timp ceva s-a schimbat in mine dincolo de nivelul de fitness. Si simt acum ca nu ma voi mai opri din alergat. Fiindca nu mai cred ca pot si nici ca vreau. Simt ca am devenit dependent intr-un fel, atat de sentimentul pe care il am atunci cand alerg si vocea din capul meu incearca sa imi spuna ce pot si ce nu pot face, cat si de sentimentul de dupa alergat si pacea care vine cu el.
Video-ul cu Will Smith:
