“I have often wondered how it is that every man loves himself more than all the rest of men, but yet sets less value on his own opinions of himself than on the opinions of others.” – Marcus Aurelius
Si eu ma tot intreb. Cred ca avem nevoie de mai multi oameni convinsi ca au dreptate. Da, acum imi veti spune ca am ajunge in extrema cealalata, a oamenilor care se cred mai destepti decat sunt si care nu accepta pareri din partea altora. Posibil, dar eu prefer oamenii care au impresia ca au mereu dreptate celor ce sunt convinsi intotdeauna ca n-au. Ca de obicei, ideal ar fi sa ne situam undeva la mijloc, sa fim moderati.
Dar v-ati gandit vreodata cum ar fi sa nu se poata? Bineinteles, noi avem impresia ca se poate, dar cum ar fi sa nu se? Daca nu ar exista cai de mijloc, daca nu ar exista solutii de compromis, daca lumea n-ar fi facuta din “shades of grey”, ci doar din alb si negru? Daca am putea fi ori exagerat de modesti, ori exagerat de laudarosi? Daca ar trebui sa alegem intre a fi foarte proactivi sau foarte pasivi? Atat de intelegatori incat lumea sa ne ia de fraieri sau deloc? Excesiv de flexibili sau excesiv de rigizi? Sensibili pana la a ne da lacrimile cand vedem rasaritul sau duri pana la a privi oameni care mor si a nu ne pasa? Daca ar trebui sa alegem, am sti ce?
A ne indragosti iremediabil de o persoana, sau a nu ne indragosti niciodata? A ne entuziasma naiv la fiecare idee care ne trece prin cap si a fi dezamagiti sau a nu fi capabili sa ne entuziasmam niciodata? A crede tot ce ni se spune, sau a suspecta fiecare lucru, oricat de marunt? A crede prea mult in oameni sau a nu sti sa oferim incredere deloc? A intelege prea multe lucruri pentru a mai putea dormi bine noaptea sau a intelege prea putine? A ne gandi toata noaptea la una dintre intrebarile astea sau a ne convinge in 3 secunde ca, de fapt, nici nu le-am citit?