Citesc acum o carte despre miscarea Slow. Destul de interesanta, chiar daca pe alocuri un pic ciudata, poate ca am sa scriu despre ea cand o termin. In acelasi timp, am inceput sa am discutii din ce in ce mai dese despre faptul ca ne dorim sa facem prea multe, prea repede, din motivele cele mai gresite. Vorbesc cu oameni destepti, unii cu background in psihologie, unii cu background in viata, altii cu background in prezent. :)
Ieri am aflat ca a murit un tip, un fost coleg de liceu. Si de cate ori se intampla cate o chestie de genul asta realizez (a cata oara?) ca, de fapt, de cele mai multe ori ne pierdem in nimicuri. Viata e despre cat de multe lucruri care iti plac reusesti sa faci pana cand se termina. Si atat.
E despre cat de sus ajungi din punct de vedere profesional doar daca cel mai important lucru pentru tine e sa fii acolo sus. E despre cati bani castigi doar daca a avea bani multi e cel mai important lucru pentru tine. E despre a fi respectat si admirat de altii doar daca asta conteaza pentru tine suficient de mult. Altfel, toate astea sunt bullshit-uri. Nu zic ca ar trebui sa le ignoram, ci doar sa le punem pe locul 2, 3 sau 4, acolo unde le este locul.
Si, brusc, mare parte din presiune s-ar putea sa dispara, deciziile vor deveni mai usor de luat, iar noi vom deveni mai liberi.
Exista oameni care, dupa ani de muncit 12 ore pe zi, aleg joburi mai prost platite pentru a avea timp de stat cu copii. Exista antreprenori in plina ascensiune care se opresc, vand totul si se retrag. Exista oameni care fug din orasele mari. Si mai exista oameni care nu ii inteleg pe astia.
Unii dintre ei nu fac lucrurile astea de frica, o fac fiindca asa simt ei ca traiesc. Voi traiti?

