“Pueblo” e un trib de indieni americani. Indienii Pueblo aveau un fel de rugaciune care incepea asa:
Hold on to what is good,
Even if it’s a handful of earth.
Hold on to what you believe,
Even if it’s a tree that stands by itself.
Imi place mult fiindca e un text scurt, simplu, insa profund si care sintetizeaza in doar patru randuri premisele fericirii, asa cum o vad eu. Si totusi, sunt printre cele mai grele lucruri pe care ti le poti propune in viata, iar atingerea lor ofera, din punctul meu de vedere, dovada unei dezvoltari personale aproape complete.
Sa inveti sa apreciezi lucrurile bune si persoanele de calitate din viata ta si sa nu te opresti. Sa te tii cu dintii de ele, oricat de putine ti se pare ca ar fi si, de fiecare data cand ti se pare ca mai ai nevoie de ceva, sa te intrebi daca nu cumva il ai deja langa tine, dar esti prea ignorant ca sa il poti vedea.
Sa te tii de ceea ce crezi inseamna, pe de-o parte, sa iti respecti principiile si, macar in ochii tai, sa ramai vertical. Sa ai puterea sa te uiti in oglinda in fiecare zi si sa zambesti. Pe de alta parte, “the tree that stands by itself” poate fi increderea aia nebuna si de neclintit care produce zambete ironice in jurul tau si poate duce la etichetarea ta ca “visator ticnit”.
Intrebare: cunoasteti sau ati auzit vreodata de cineva care sa fi crezut atat de tare intr-un vis si care sa fi sfarsit altfel decat nebun sau demonstrand lumii ca se poate? Si daca ideea de nebunie sperie pe cineva, ganditi-va ca mine: in lumea lor, mare parte din nebuni sunt fericiti. Si doar asta ne dorim cu totii, nu? Sa fim fericiti. Chiar daca fiecare dintre noi are nevoie de alte lucruri pentru asta.
In Jurnal intim, Unamuno zice ca “pentru ratiune nu exista alta realitatea decat aparenta”. Deci, aparent, si cei ce reusesc si cei ce innebunesc sunt fericiti. Asta e realitatea lor.