Self-help-urile americane (partial geniale, partial maculatura) entuziasmeaza si te baga de multe ori intr-o stare ciudata. Te impacheteaza bine, glossy, insa lucreaza prea putin la produs. Incepi sa stralucesti pentru o perioada, atragi atentia, insa toata vraja dispare in momentul in care cei din jurul tau sunt dezamagiti, fiindca se asteptau la ceva mai mult decat esti de fapt. Entuziasmul nu e suficient.
Unul dintre cele mai grele exercitii pe care le-am facut vreodata a fost cel ce tine de canalizarea entuziasmului. Exercitiul poate fi rezumat in raspunsul la o intrebare: ce faci cand simti ca ai putea sa faci orice? Mare parte dintre noi imprastiem entuziasm in jurul nostru. Ceea ce e minunat. Si ramane minunat pana in momentul in care constatam ca l-am imprastiat pe tot.
Cred ca de vreo doi ani am invatat sa fac asta. Si de cate ori devin foarte foarte entuziasmat de ceva, asa cum sunt acum, singura mea grija dincolo de a trai entuziasmul este sa il strang pe tot, sa il adun, si sa il directionez, sa aiba o tinta. Sigur, entuziasmul meu nu mai are acelasi efect pe care l-ar putea avea asupra celor din jurul meu, fiindca nu mai ajung sa simta decat o parte din el. Insa cateva momente mai tarziu… cum sa va spun eu ca sa intelegeti? Suntem furtuni. :)