Entuziasmul e bun si place oamenilor. Am auzit cu totii povesti despre oameni puternici ce au fost sedusi de entuziasmul unui tanar ce, in rest, nu avea cine stie ce alte calitati iesite din comun. Suntem convins ca entuziasmul este 100% o calitate.
Si totusi, ca multe dintre (sau toate?) lucrurile care vin in cantitati mari, sunt cazuri in care entuziasmul poate fi si daunator. In primul rand, entuziasmul necontrolat arde energii care ar putea fi canalizate in alte parti iar, in al doilea rand, de obicei entuziasmul vine la pachet cu o stare debusolanta de plutire. E adevarat ca te face sa iti simti corpul cu 10 cm deasupra solului dar te duce si cu 10 cm mai aproape de nori.
Adica iti pierzi din luciditate si din focus. Probabil ca ideal ar fi sa ne putem doza entuziasmul cu realism insa, ca de obicei, ratiunea si simtirea au filozofii diferite despre viata iar tot ceea ce am scris mai sus e despre eficienta, nu neaparat si despre fericire.
Asa cum e valabil pentru aproape orice, e si pentru entuziasm: adica, nici prea mult, nici prea putin. Asta daca vrei eficienta. Prea putin entuziasm duce la demotivare, si prea mult, la “plutire”. Daca vrei doar sa te simti bine, e ok entuziasmul…. pana la un punct… pana nu devine obositor. :)
Daca ne gandim la anunturile de joburi unde scrie: “persoane entuziaste”, nu vor neaparat unul cu capul in nori, ci unul care sa “vrea sa faca”, “sa fie motivat”, “sa ii placa ceea ce face”.
Eu as sparge in pasi tot procesul. As separa entuziasmul de munca, pentru ca cele doua nu merg impreuna. As lasa la inceput acel entuziasm exacerbat si as face planuri si as umple hartii cu entuziasmul meu. Dar apoi e timpul de munca si nu prea mai e vorba de entuziasm.
Cand esti entuziasmat trebuie sa ai in vedere si munca. Iar cand muncesti trebuie sa iti aduci aminte ca ai fost entuziasmat.
Mi-ar placea sa gasesc moduri de eficientizare a fericirii…
În opinia mea, entuziasmul este mai mult o stare de spirit decât o calitate. Nu ştiu cum este în general, dar în societatea românească a avea entuziasm este ceva nu trecător, ci doar o scânteie şi în rest pauză.
Avem darul de a ne aprinde repede şi mai ales, de a ne lăsa aprinşi de alţii. Şi la fel de grabnic ne şi stingem. Aşa că entuziamul este prea puţin semnificativ pentru modul de a acţiona al unui român actual.
Lucian: de acord ca e o stare insa unii intra mai des si mai repede in starea asta, iar altii mai rar si mai greu.
Mihai: eu cred ca entuziasmul si munca pot merge foarte bine impreuna.
Lucian, paremi-se ca in societatea romaneasca, etern blazata, entuziasmul este apanajul fraierilor, cum sa fi entuziast cand viata e sumbra, cand la servici salariile sunt cum sunt, cand vecinul de sus uita apa deschisa, cand asociatia s-a scumpit, ori cand clasa politica se maimutareste in direct, la irealitatea tv, sa mai fi entuziast?
Felicitari celor care is pastreaza entuziasmul, cred ca aceia sunt mai fericiti si mai sanatosi, un scriitor suedez pe nume Par Lagerkvist, este convins ca rautatea si frica, cat si lipsa entuziasmului , secatuieste viata si ucide in final spiritul.
In fuziunea mea intentionam sa salut entuziasmul!
Andrei, la inceput a fost entuziasmul din cafeneaua de la Universitate, cand ne-am si intalnit prima data. Am ales un nume, urma sa il lansam. A doua zi ai cumparat domeniu, eu mai deschideam o carte sa o citesc.
Restul cred ca a fost munca si mai cred ca de multe ori iti venea sa lasi balta site-ul si sa iti bagi picioarele. Apoi, dupa o perioada, ti-a venit o idee noua, ai fost iar entuziasmat, ai aplicat-o, iar munca. Entuziasmul dispare in general dupa ceva timp, lasa locul muncii. Eu cam asa vad, poate nu am dreptate :)
Da, mi-a venit de multe ori sa imi bag picioarele si probabil ca se va mai intampla, insa muncesc multe ore pe zi fara sa simt ca muncesc iar asta probabil ca se datoreaza intr-o anumita masura si entuziasmului.