Ma gandeam ca m-am cam saturat de ideea ca trebuie sa fii echilibrat in tot ceea ce faci, ca exista o balanta invizibila pe care trebuie sa incerci sa o pastrezi perfect fixa, orice s-ar intampla. M-am saturat, probabil, fiindca nevoia de echilibru e inteleasa gresit sau, mai degraba, e extinsa prea mult.
Daca esti entuziast nu e absolut necesar sa te temperezi. Sigur ca unora le face bine dar pe altii aceasta temperare ii poate macina si chiar distruge. In plus, entuziasmul debordant poate produce lucruri spectaculoase.
La fel se intampla cu oamenii care au o pasiune. Se gasesc niste destepti sa vina sa le spuna ca trebuie sa se mai gandeasca si la altele, sa mai experimenteze, poate. Ar putea fi un sfat bun…desi, citeam undeva odata ca in general dam sfaturi fiindca noua nu ne sunt de folos. Ar putea fi un sfat bun, ziceam, dar oare nu asa se nasc personalitatile fade, caracterele mediocre?
Poate ca asta pleaca din scoala. Daca ai o medie de 7 sau 8 si una de 5, majoritatea parintilor te vor sfatui sa te concentrezi asupra materiei la care stai mai prost, sa o cresti “macar la 7”. Macar la 7 !!! Cu alte cuvinte: “fiule, am vazut ca esti un elev mediu in aproape tot ceea ce faci; daca reusesti sa transformi si nota 5 in 7 vei fi perfect! Un mediocru perfect, banal, pregatit sa dai piept cu viata si sa devii parte dintr-o masa amorfa de oameni identici, monotoni.
Sa nu cumva sa incerci sa iti dai seama la ce materie esti bun si, daca cumva se intampla prin absurd sa iti dai seama, in niciun caz sa nu te concentrezi sa ai 10 la acea materie bagandu-ti picioarele in materiile la care ai 5, care nu iti plac si care, in mod cert, nu iti vor folosi in viata. Daca faci asta exista riscul sa iti dai seama ca esti genial sau chiar, Doamne fereste, sa reusesti in viata. Si n-am vrea sa se intample asta, nu-i asa ?!”