Cred ca uitam, asta-i de fapt problema. Uitam cat de mult ne pasa de ceilalti. Fiindca suntem un pic… prinsi.
De cele mai multe ori, suntem prinsi cu noi. Adica ne uitam prea mult in oglinda si ne dorim sa ne fie bine. E uman s-o facem. Insa asta nu inseamna ca nu ne pasa de ceilalti, uneori inseamna tocmai ca ne pasa atat de mult incat incercam sa ne ridicam la inaltimea asteptarilor pe care credem ca ei le au de la noi.
E bine, e rau? N-am nici cea mai vaga idee.
Nu știu cât de mult sunt de acord cu ideea ta. Uităm că ne pasă? Eu sincer nu cred că uităm că ne pasă, ci uităm să ne rupem de noi. Ne pasă în continuare de ceilalți, de ceea ce facem, de modul în care îi afectează. Nu facem nimic fără să ne pese de ceilalți. Așa este construită societatea, prin acordul membrilor și prin importanța opiniei celuilalt. Așa sunt societățile colectiviste așa cum este și România. Uneori uităm să ne desprindem de noi și de gândirea asta „oare ce crede celălalt” și ajungem să facem mai mult rău decât bine.
Asa este nu mai avem timp pentru nimic …
Uneori, in cele mai rele cazuri, e normal sa dureze ani. E tragic daca dureaza o viata.
ah, si ca veni vorba, multumesc pentru o vorba pe care mi-ai spus-o la un moment dat si care mi-a schimbat viata: “We have a strategy: it’s called DOING things” http://analyticvision.wordpress.com/2012/06/17/3-years-of-analytic-vision/
Je m’incline!
Keep it up!
:) Ma bucur, Stefan. Multumesc si eu.
E bine sau nu, este un aspect foarte adevarat. Uitam sa ne bucuram de lucrurile marunte alaturi de cei dragi, ramanand prinsi in problemele de zi cu zi…