Ford zicea ca “you can’t build a reputation on what you are going to do”, indemnand la actiune, la a realiza ceva fiindca in felul asta lumea te va respecta. Din pacate, oamenii sunt facuti sa traiasca in societati, iar societatile ne definesc normalitatea. Scriam in ultima recenzie publicata pe bookblog ca antreprenorii nu au alta carte de vizita decat suma realizarilor lor. De fapt, daca stau bine sa ma gandesc, lumea in care traim e atat de intoarsa pe dos incat problema cartii de vizita se aplica fiecaruia dintre noi, antreprenori sau nu.
Ar trebui, intr-adevar, sa fim mai mult decat ceea ce am facut, sa insemnam mai mult decat niste reusite pe care le-am putea mazgali in 15 secunde, cu un marker permanent, pe servetelul umed primit odata cu shaorma de la Dristor.
Totusi, e mai greu sa apreciem oamenii decat sa le apreciem eventualele reusite. Fiindca pentru asta ar trebui sa ii cunoastem, or noi nu mai avem de mult timp pentru activitati atat de placute. E mai usor sa le cerem un CV si sa ii rugam sa ne spuna care e cea mai mare realizare pe care au avut-o pana acum. Iar daca cumva spune ca a invatat sa ierte sau ca de cativa ani incearca sa nu mai judece oamenii si parca parca i se pare ca a avansat putin, e okay sa il consideram un visator si sa il catalogam ca neinteresant.
NOT.
Nu e deloc okay, fiindca oamenii traiesc mai mult decat scrie pe statul lor de plata si simt mai multe decat oboseala unei zile de munca. Nu e okay, pentru ca in timp ce dezvoltarea profesionala iti creste valoarea atat in ochii tai cat si in ochii celorlalti, nivelul de dezvoltare personala, calitatea ta umana, nu se vede de la distanta si nu e reflectata de costumul pe care il porti.
Dorinta de a te dezvolta ca profesionist intr-un domeniu are ca motivatie si cresterea statutului social, si cresterea nivelului de trai si succesul pe care ceilalti il vad la tine. In timp ce dezvoltarea personala o simti intr-o prima faza doar tu.
Ca ceilalti din jurul tau vor avea si ei de castigat, e alta poveste. De fapt, o faci in primul rand pentru tine si te simti bine cu asta. Parca e un exemplu bun de act de egoism care ajunge ca, pana la urma, sa ii ajute si pe cei din jurul nostru. Macar pentru simplul fapt ca ne face pe noi mai suportabili. :)
bine zis
angajarea sau catalogarea pe baza CV-ului e tare ciudata; mereu mi-am zis ca, atunci cand voi angaja pe cineva, ma voi baza in primul rand pe *impresia* pe care mi-o lasa si nu pe joburile pe care le-a avut; pana acum nu am reusit :D
interesant / trist / datator de sperante articol
@brie
nu cred ca trebuie REDUS doar la “impresie” ceea ce sustine Andrei: as merge mai degraba pe “definitia” suedezilor la Funky Business: angajeaza “o atitudine”, nu NEAPARAT “experienta”. Experienta poate fi acumulata, atitudinea nu.
People, facem aceeasi greseala si ducem discutia pe directia profesiei. Si pe bune ca oamenii inseamna mult mai mult decat locul in care sunt angajati si cat de buni sunt in profesia lor.
Prietene, imi place cum si ce graiesti, stiu ca suna tipic si lemnos, dar in stupul social cel mai mult conteaza productivitatea, calitatea umana este cel mult pe locul 3-4. Mai exista tentatia de care vorbeai tu, si anume sa privesti la succesul omului si nu la umanitatea din el, or unele din modelele de succes ale Romaniei de azi, si nu numai, sunt de-a dreptul lamentabile, drumul lor spre succes fiind presarat cu tot felu de monstruozitati.
Totusi, cei care tind sa isi depaseasca conditia sunt cei care inteleg ca dincolo de noi, celalat asteapta sa fie apreciat, tolerat, iubit si uneori inteles, iar cand il cauti pe celalat incepi sa fii spiritual, poate ca abia atunci atingem in treacat Absolutul.
…in esenta celalat sunt eu, respectiv tu! sper ca nu am aberat prea mult :)
Ca profesionist (programator) am participat acu’ un an la un interviu pentru angajare. Le-am dat un foarte scurt test, sa vad cum gandesc: erau trei mici probleme. Una dintre ele era gresita :) era intentionat gresita de catre mine, care am conceput testul. Voiam sa vad daca se prinde vreunul. Din 8 intervievati unul singur s-a prins. Si celelalte 2 teste le-a rezolvat bine. L-am considerat cel mai bun… si inteligent. Firma l-a angajat, a devenit coleg de birou cu mine… “il am sub ochi” zilnic. Are un randament in munca “de doi lei”. Sorry! se pare ca este putin obsedat sexual… mintea lui numai gagici viseaza!… si cat mai dezbracate. Nu va mai enumar problemele lui personale… de dezvoltare personala, dar cunoscandu-l mai de aproape, imi dau seama cat de mult conteaza o dezvoltare personala armonioasa…
Nu numai ca nu se poate concentra asupra muncii lui, dar are o atentie aiurea… se loveste de scaun, de birou… implicatii asupra vietii personale.
Atitudinea, realizarile etc constituie intr-adevar o catalogare limitata a _omului_, dar care iti ofera o metrica oarecum relevanta pentru potentialul de furnicuta muncitoare. Majoritatea angajatorilor cu care am mai discutat puneau caracterul mai sus de aptitudini si realizari, si daca ai ceva abilitati poti face ceva deductii in privinta asta chiar si dupa un interviu.
Daca inteleg bine, Andrei se refera la mai mult de atat, la formarea unui om ca fiinta completa. In functie de cat de “dezvoltat” esti si tu, poti simti si asta in ceilalti; si prefer sa lucrez cu oameni pe care ii apreciez si din pct asta de vedere. Chiar daca relatiile profesionale presupun de obicei o oarecare distantare, viata e destul de scurta si, in special cand sunt oameni alturi de care iti petreci mult timp, e preferabil sa stii ca ai langa tine ceva mai mult decat o masina de productie avansata. Macar pt calitatea discutiilor de birou :D.
intr-adevar ne indepartam de mesaj – repet “interesant / trist / datator de sperante” articol
candid: nu ai aberat
rast: sunt peste tot, nu doar la tine in birou :)
mihai: da, exact la asta ma refeream!
Andrei nu zic ca nu ai dreptate, insa m-am pus si eu de multe ori in piele angajatorilor si cred ca e greu sa gasesti mecanismul ideal de recrutare a personalului. Insa cel mai apropae pana acum de ideal e cel in care omul respectuv lucreaza mai intai de proba, part-time, de acasa si pe proiect (sigur asta in conditiile in care se poate). Si dupa o perioada in care se poate vedea care a fost “relationarea” cu repectivul, cred ca se poate aprecia mult mai bine daca el va fi bun pentru jobul respectiv sau nu!
;)
si eu “m-am pus” in pielea angajatorului :)
e greu, insa se poate!
Si tie Andrei si prietenilor de pe blog …va recomand un articol care vine in antiteza cu cele spuse de tine in postul de mai sus
http://www.zf.ro/articol_161314/sfatul_specialistului__oamenii__cel_mai_valoros_capital_____o_strategie_riscanta__ii_.html
@Andrei
Eu abia acuma “m-am ciocnit” de ei… se vede ca am avut noroc pana acuma :)
@Alexandru
Am citit articolul recomandat din zf. Mi se pare ca are o lipsa: nu vorbeste nimic despre organizare. O organizare proasta a muncii, oricat ai fi de specialist, te streseaza si te motiveaza sa pleci.
Ma bucur enorm k se aduce in discutie omul, nu profesia, nu organizarea sociala, nu geanta sau pantoful purtat.
Cioran scrie la un moment dat: “Nu mai vreau si nu mai pot sa fiu om. Personal imi dau demisia din omenire.”
Propozitie diferita, acelasi inteles semantic totusi! Dezamagire umana atunci si acum…
Intr-adevar, cand citim o biografie a unei personalitati sau a unui om gasim realizarile profesionale iar, spre sfarsit, la viata personala formulari de genul casatorit/a sau nu. Nu te intreaba nimeni cum te simti si ce faci pentru a obtine succesul profesional, cate nopti nedormite, ce framantari ai sau ca iti iei din timpul familiei. Din pacate angajatorii sunt interesati de ce poti face pentru firma lor, uitand ca poti fi productiv si pentru ca ai o viata armonioasa si implinire sufleteasca.
admin test2